biscu

babooom. vinerea trecută ronţăiam de zor praline, fondante şi pricomigdale. dar în egoismul meu cand vine vorba de dulcegării, am uitat să fiu copil bun şi darnic. mi-am furat muştruluiala şi ca atare, luni de dimineaţă m-am infiinţat la magazinaşul cu prăjiturele, cumpărat prăjiturele, livrat prăjiturele unui drag prieten, în speranţa că îi voi indulci puţin începutul de săptămană.
aşteptam şi reactiile

să vedem dacă reusesc să nu uit ca în fiecare luni să trimit cuiva prăjiturele.

mda, ca naiba. Chiar nu îmi găseam cuvintele. Cum zăceam eu ca orice leneş veritabil, iacătă la TV mare transmisie live pe antena 3 cu incendiul de la Pipera. Nu îmi ia mult şi cuplez al cui e depozitul şi mă pleoştesc. Da, cunosc respectiva firmă, cunosc oamenii care lucrează acolo şi ţin la ei enorm de mult. Mă îngrozeam numai gândidu-mă la pagubele produse de acest incendiu. Toţi ştim că piaţa auto e mai mult moarta decât vie, multe firme românesti dau faliment. Această companie 100% românească să zicem că înca mai respira, înca mai ţinea căpşorul deasupra apei. Paguba produsă de incendiu daca nu îi va îngropa, sigur le va îngreuna cumplit paşii în următoarea perioadă.
Dar vai, încep să mă scârbesc. Antena 3 aberează de mama-mama, susţinând că sunt sunt nu ştiu câte victime omeneşti din rândul pompierilor. În intervenţiile repetate, reprezentanţii ISU îi linişteau pe “jurnaliştii” cu antenuţe că e vorba de intoxicaţii cu fum, pompierii respectivi revenind în cursul nopţii la locul incendiului. Antenoşii nimic, disperaţi să caute senzaţionalul într-o tragedie şi sa dea ei verdicte, pur şi simplu umflau tântarul de îl făceau dromader.
Apoi vin şi autorităţile: le dăm amenda, le facem, le dregem. Adică bieţilor oameni nu le ajunge dezastrul în sine, pierderea uriaşă şi tot tavalugul în care sunt acum antrenaţi. Tipic românesc: ăştia sunt în comă şi noi le luăm tubul cu oxigen. La câtamai păguboiul e acolo, chiar mai conteaza 60.00 ron amenda??? Discutăm de o firma 100% românească, care înca îşi ţinea angajaţii pe posturi (fară să îi concedieze pe motiv de criza cum fac multinaţionalele şi fără să îi oblige la 10 zile de concediu fără plată), plătitoare de taxe la bugetul unui stat incapabil sa susţina orice (şi bun numai să dea în cap).
Just, e neplăcut, fumul e naşpa, spaima generata în jurul evenimentului cât casa, dar nu a murit nimeni din fericire, nici nu ma muri nimeni din cauza acestui incendiu. Oprescu vine şi vorbeste de “incidente idioate”??? Dar nu iţi e ruşine domnul primar sa vii cu gura mare şi atitudinea dumitale vulgară şi arogantă, numai să fii văzut în prag de electorală?!!! Dar când vine vorba de miile de şantiere din Bucureşti care ne poluează plămânii zi de zi, mult mai grav decât fumul degajat de acest incendiu, atunci unde eşti domnu’ primar? Când utilajele şi maşinile speciale care intră şi ies de pe şantierele Bucureştene provoacă accidente în care au murit oameni (calea plevnei acum un an sau doi când 2 copii pe motocicletă au fost zobiţi de basculantă), sau înşiră tone de noroi pe şoselele noastre, praf şi alte ramaşiţe ?!!!! Probabil e nevoie de fonduri la bugetul electoral şi deh… hai şi noi să ne vadă lumea…. Scârbos şi jenant !!!
Autorităţile române din orice domeniu sunt bune numai să vina si sa constate “moartea pacientului” şi să amendeze. Dar să ajutăm, să prevenim domnilor, nu ştim???
În loc să ne susţinem companiile noastre, le facem vânt în prăpastie. Da, un eveniment neplăcut pt toată lumea, dar se putea întâmpla oricui, e un accident. Nu au vrut bieţii oameni să îşi dea foc singuri la valiză pentru că se plictiseau sâmbata seara acasă!!!
Şi pentru că suntem un stat care sprijină companiile noastre, le punem şi noi sare pe rană si dăm o mână de ajutor la săpatul gropilor.

Îmi doresc din tot sufletul ca toată gaşca de oameni minunaţi să aiba nervii tari şi să facă faţă acestei încercări, să găsească sprijin la vechii parteneri şi să treacă cât mai repede peste acest moment.

dragilor,

Tara este iniţiatorul unui eveniment caritabil minunat, Urban Soup Night. Este un chef în aer liber, ce va avea loc sâmbătă, pe 5 septembrie, în Parcul Tineretului, intrarea Şincai – începand cu ora 19.00. Evenimentul are ca scop strângere de fonduri pentru susţinerea compartimentului de terapie intensiva nou-născuţi de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.
Ne aşteaptă 500 porţii de supă, street art, dans irlandez cu lecţii gratuite la faţa locului şi cea mai frumoasă seara de 5 Septembrie pe care ai avut-o pana acum.

Donează cât vrei tu în contul RO54RNCB0072049707680001 deschis la BCR pentru Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” şi vino să te răsplătim pe deplin la Urban Soup Night. Dacă nu vrei / nu poţi să donezi înainte de eveniment, nu-i nimic – te aşteptăm pe 5 septembrie în parc, cu supa aburindă şi rezolvăm acolo !!!

L.E. este nevoie un voluntar si de suma de 300 ron: o persoana + masina care sa o ajute pe Tara sa transporte cateva butoiase de 5L cu apa. doritorii sunt rugati sa lase un mesaj pe blog si ii contactam noi.

Mi-am luat vechii prieteni la studiat. De unde au plecat, unde au ajuns, cum şi-au modificat valorile, gusturile, concepţiile. Unii sunt total diferiţi de cum mă asteptam eu să ii văd, alţii au evoluat firesc. Ok, nu mai avem 15 ani, dar să fim atât de …. schimbaţi ??? Unde este limita dintre maturizare şi schimbare fundamentală, sau poate tocmai în asta constă maturizarea…. Sunt multe cazuri când oamenii se pierd pe drum, devin de nerecunoscut, iar când se opresc din vria cotidiană se întreabă ce-i cu ei.
Ok, vorbim despre evoluţie, despre adaptare la cerinţele de zi cu zi, dar cât de mult suntem dispuşi să ne schimbăm de dragul vremurilor, jobului sau mai ştiu eu cui, unde e limita? Unde începem să devenim o altă persoană? Care e punctul in care ne dezicem de vechii noi şi devenim noii noi, sau oare constientizăm această trecere?
Mă sperie şi în acelaşi timp mă întristează numarul oamenilor care spun : a trecut viaţa pe lângă mine. Cufundat în job, sau concentrat numai asupra unei laturi, omul a neglijat celălalte aspecte ale vieţii sale. Din păcate, oricât ne opunem, oricât de macho, zmei şi xena vrem să părem, la un moment dat revenim la valorile cu care am crescut, iar pentru unii această dezmeticire are loc prea târziu. De câte ori nu ne surprindem zâmbind când ne amintim de nu ştiu ce chestie pe care o facea mama, sau cât de frumoase erau vremurile vacanţelor petrecute la bunci, sau…. sau… Fugim cu mintea într-o lume pe care o consideram apusă, fără să ne dăm seama că noi am facut-o să apună şi tot noi o putem readuce în prim plan.
Nu dau note, nu pot spune eu ce este bine pentru fiecare dintre noi, dar hai să deschidem bine ochii când alegem in viaţă şi astfel să încercăm să evităm să ne pierdem pe noi inşine pe drum, să evităm să devenim ceva ce nu ne dorim si să nu ajungem să ne întrebăm “ce ar fi fost dacă”