biscu

3 oameni: 2 in același birou (omulețul A și omulețul B), un al treilea într-un alt birou(omulețul C). Toți 3 comunică pe mess între ei. C trebuie să îl bată la cap pe A cu o problemă legată de site. A știe că C nu face tărăboi degeaba, dar nu are chef și timp pt asta acum. Ce face C?
Îl convinge pe B să ia parte la un plan diabolic. B este convins sa ia o coală de hârtie, să scrie un mesaj pe ea, apoi să mototolească hartia (rezultând un smotocel) și să lanseze smotocelul rezultat către biroul lui A. Zis și facut.
Planul este dus la îndeplinire cu succes(dovada mai jos). Toata lumea zâmbește și apreciază comunicarea din secolul XXI.
nice job !!!

Mi-a placut inițiativa celor de la Fidelity Vision (OptiCris Grup). Ne-au sunat, au venit la noi la birou, consultație gratuită, recomandări, detalii despre lentile de tot felul, rame etc. Toți am fost incântați, ne-am comandat câteva perechi de ochelari. Ieri am primit ochelarii înainte de termen, chestie care ne-a surprins placut, chiar dacă urmează să îi plătim mai târziu. În plus de consultații moca, recomandări, livrare la botul calului și termen de plata negociat, am primit și garanție 2 ani pt noile achiziții. Chiar dacă îi deteriorăm noi, vine Nicoleta și ne schimbă ochelarii. Și citând din Alex Sinov: “Începand de azi, numărul aragazelor cu patru ochi de la #Republika va crește radical”
mulțumim Fidelity Vision

vrei sa mergi la kinofest?

Ce poti castiga?
O acreditare la unul dintre ultimele festivale de film ale anului, festivalul Kinofest! Acreditarea iti acorda full-access in toate cele 3 zile ale festivalului (joi, vineri, sambata). Ai astfel sansa de a vedea aproape 200 de filme din categoriile: fictiune, animatie, micromovie. Gratuit!

Vom selecta 4 castigatori pentru cele 4 acreditari ce le oferim!

Ce trebuie sa faci?
Pana miercuri seara (dar cat mai repede) lasa un comentariu la acest articol, comentariu in care sa ne surprinzi, uimesti, convingi ca meriti sa te luam de partea noastra la acest eveniment cinematografic.

Ce te punem sa faci?
Te punem sa te uiti la filme! Iar dupa festival te punem sa faci festivalului un review. Reviewul tau va fi publicat pe www.filmetari.com, iar cel mai bun dintre ele va fi promovat in categoria “Special”. Peste 4000 de oameni intra in fiecare zi pe FILMETARI.

Start!

Cum sunt eu expertă în gafe monumentale și complicat existența de una singură, iată că am fost la un pas să mai comit o boroboață. Am judecat și condamnat în lipsă. Am interpretat câteva informații scoase din context și am fost la un pas să torn o canistră de benzină peste un incendiu nebun. Norocul meu însa că Cineva de Sus a inventat și ziua de sâmbata și cafenelele. Uite așa am reușit să nu renunț absolut prostește la ceva care a devenit foarte important pt mine.
Ce am învățat de aici? Că trebuie sa continui în a spune ce gândesc, în a întreba de fiecare dată când ceva mă deranjează sau am vreo îndoială, dar mai ales să continui lupta cu impulsivitatea.

Am fost aseară la Sala Palatului. Nu știam exact la ce anume să mă aștept. M-am revazut cu vechea mea prietena,  ne-am hlizit de cât ne-am mai îngrășat, de alte schimbări făcute in viețile noastre in ultima vreme, apoi ne-am așezat cuminți și curioase.

Imediat a început magia. Dani Klein absolut fantastică, într-o ținută simplă și de un mare bun gust. Fără fițe de divă sau macho mani au început o lecție de muzică. Instrumente reci, voci sensibile și inedite, un sound de milioane și o atmosfera de vis.  Dani Klein are un timbru special, dar felul în care cânta la cei 55 ani ai săi e absolut incredibil. Reușește să transmită publicului emoțiile și trăirile fiecărei piese, iar comunicarea cu întreaga trupă funcționează ceas. Nu am simțit ca suntem la un concert bine organizat stil Madonna, ci am simțit că suntem la o petrecere privată, sau la o lecție deschisă de muzică, unde performerii fac ce știu ei cel mai bine, dar nu conform unui program bine stabilit, ci fix cum au ei chef. Și-au făcut de cap, încântându-ne cu piesele lor cântate din suflet.

M-a ofticat puțin atitudinea publicului care cel  în prima parte a concertului nu a dat niciun fel de feedback, spectatorii stând bine merci proțăpiți în scaune, să nu cumva să se manifeste, ca e de rau. De ce naiba le e teama să se exteriorizeze la un asemenea eveniment? E un concert totuși, nu seara la operă !!!  Babetele Doamnele din spatele nostru au reușit să se ridice totuși spre finalul concertului și ele, dar nu înainte de a răguși bine de tot și nu pentru că ar fi cântat prea cu foc, ci pentru că erau ocupate să strige la cei din fața lor cum că ba să nu mai danseze, ba să nu mai țipe.

Împreună cu buna mea prietenă am dansat, am cântat, am aplaudat și chirăit, ne-am bucurat de fiecare moment oferit de o trupă de milioane.

Emoții am mai avut și la momentul în care Dani Klein a făcut introducerea unei piese prin care ea omagiaza artiștii țigani. Pentru o secunda am inghețat. Parcă așteptam sa explodeze o bombă. Dar huiduielile la care mă așteptam au fost înlocuite cu aplauze, un pic timide ce-i drept, dar extrem de bine venite în locul lui “huuuuu” .

A fost cu adevarat an evening of love, an evening of music to remember.

de fel omul nu se poate abţine să nu emită judecăţi. Fie că le exprima verbal sau nu, cu toţii le gândim cel puţin. Fie că facem un antrenament fictiv pentru a ne testa pe noi cum am reacţiona in diferite ipostaze, fie pt ca suntem noi înţelepţii pamântului, posesori ai unui proces decizional infailibil, până la urmă tot ii judecăm pe cei din jur. Cred însă ca o diferenţă apare în momentul în care ai curajul să îţi exprimi judecata, dar mai ales să îţi asumi cuvintele şi consecinţele. Argumenteză-ţi fiecare etapă a procesului decizional sau .. pur şi simplu emite o parere si continuă în nepăsare.
Ce mi se pare însă un obicei cel puţin prost este că în general, când emitem judecăţi, noi am ştiut şi am condamnat definitiv si irevocabil fără să fie exercitat dreptul la apărare. Si omitem să luăm în calcul si faptul că judecata noastră a pornit de la premise care concid sau nu cu realitatea, ori al căror context îl ştim mai mult sau mai puţin.
Şi condamnăm fără drept de apel pe oricine, pentru că noi ştim, Noi am judecat, am condamnat si iata ca şi punem în executare sentinţa. Lovim de trei ori, necruţători ţi infailibili. Dar ia să vededem cum ar fi dacă noi am comis o eroare in procesul decizional. Dacă am pornit de la premise greşite, scoase din context, conjuncturi pe care nu le-am cunoscut?
Ce faci când relizezi că logica ta a dat greş, iar tot ce ai reusit să faci a fost să condamni un nevinovat la executarea unei sentinţe nemeritate? Ce mai poti spune când ai reuşit doar să pui paie pe foc şi sa învarţi pumnale in suflete? Ce mai poţi spune unei mame care şi-a pierdut copilul, cand tu o acuzi că mentalul ei este vinovatul, fără să ai habar de starea ei medicală, fără sa poţi înţelege diagnosticul sau pericolul, pentru că nu ai competenţa necesară?! Ce îi poţi spune unui prieten care îţi intoarce spatele pentru că pur şi simplu nu mai are timp sau chef de prieteni, sau când sentimentele unuia din prieteni devin mai ample decat cele specificie simplei relaţii amicale. De ce îi reproşezi unui om pe care te-ai obişnuit să il vei ajutând, că o data nu mai face asta, că o dată alege să stea pe margine? Nu ar fi corect să îi permiţi un răgaz în care să se ajute pe el insuşi, pentru ca pe viitor sa redevină omul pe care tu mereu ai contat?
Ce faci când ai stat pe margine atâta vreme, iar acum din spectator ai devenit călău, când din prieten ai devenit cel care a ridicat primul piatra? Ce mai poţi face când îţi dai seama că în loc să fi fost un sprijin, tu ai dat bir cu fugiţii, ai judecat şi ai condamnat?
Eu voi încerca în primul rând să învăţ să îmi ţin gura, să nu mă mai grăbesc în a emite judecăţi care să îmi modifice ulterior comportamentul, pentru că dacă am greşit şi 10%, risc să amplific un rău deja prezent si chinuitor pentru ceilalţi şi pe lângă asta, e posibil sa nu îmi mai pot repara greşeala.
tu ce ai face?

mda, am trecut categoria asta în listă, dar speram să fie cât mai puține articole pe care să le încadrez aici. Iată că acum sunt nevoită să adaug încă o bila neagra în acest bol. de ce? pt că în ultima vreme am fost martorul unor evenimente mai puțin plăcute și pur si simplu imi vine să strig în gura mare: suntem o nație de oameni de 2 lei!!!!
așa m-am săturat de oameni care știu ei tot, chiar mai bine decât tine. și știu ei și ce e mai bine pt tine, și mai știu că dacă un medic spune că nu se poate un lucru, alții știu ei mai bine că se putea.
așa mi s-a luat de oameni fățarnici și meschini, care nu au curajul să spună ceea ce gândesc, care mint și se prefac cu o naturalețe înspăimântătoare, în loc să aibă curajul să spună fix ce gandesc și să își asume chestia asta. știm să ne plangem că alții sunt imaturi, știm să pretindem orice de la oricine, că doar noua ni se cuvine, dar în schimb ce oferim? minciuni sau prefăcătorie? secrete de telenovele și bârfe de 2 lei la colțurile holurilor ?!!!! când ne deranjeaza ceva, de ce nu avem curajul să spunem cu voce tare, în fața tuturor?
nu înțeleg handicapul asta, impotența de a te ridica și a spune ce gândești, de ce cuvintele rostite sunt atât de înfricoșătoare?

am observat că scara valorica a societății se schimbă, dar sa devină onestitatea, loialitatea, sinceritatea și respectul virtuți pe cale de disparitie?! în ce lume ajungem sa traim?!

De ceva vreme sunt spectatorul unei povești tare, tare haioase. Doi buni prieteni, doi vechi prieteni, de curând încearcă să se prindă care mai e stilul de relație dintre ei. Se știu de câțiva ani, se plac cam de tot atâția, dar niciodată nimic. Liniște și pace, dar idei pofticioase cât cuprinde. A venit însă momentul în care s-au prins ei ca totuși ar vrea ceva, nimeni nu știe cum, nimeni nici măcar nu vrea să știe cum sau să definească acel ceva. Știu doar că se vor și atât. Fiecare în colțul lui, fiecare cu războaiele lui, dar din când în când întind o mână unul spre celălat. Îi simt că s-ar închide într-o încăpere, lăsând astfel întreaga lume departe de ei. Acum așteaptă momentul ideal. Dacă tot au așteptat un veac unul după celălat, ce mai contează înca puțin? Dacă până acum nu aveau curaj să viseze, acum o fac fără niciun fel de îngradire, dar e suficientă doar visarea?

revin cu episodul 2.