biscu

Grace Patricia Kelly, iar după căsătorie Prinţesa Grace de Monaco (n. 12 noiembrie 1929 — d. 14 septembrie 1982) a fost o actriţă americană de film. După căsătoria sa cu Rainier al III-lea de Monaco a renunţat la actorie, dedicându-se noului său rol în cadrul familiei princiare de Monaco. A fost mama a 3 copii: Prințesa Caroline Louise Marguerit, Prințul Albert al II-lea(actualul monarh) șii Prințesa Stéphanie Marie Elisabeth.
S-a născut în Philadelphia, iar la o vârstă fragedă a ales să plece la New York pt a studia actoria în cadrul Academiei Americane de Artă Dramatică.Înainte de a se muta la Hollywood, a lucrat ca actriță și model, având prima apariție pe Brodway în 1949 și apărând pe coperta Cosmopolitan.
A debutat în lumea hollywood-ului cu un rol minor în 14 Hours, iar primul rol major l-a primit în High Noon. A urmat Mogambo, film care i–a adus o nominalizare la Oscar și o alta la Globul de Aur(1953). Citeste mai multe »

S-a născut pe 27 mai 1981, a început de mică să practice gimnastica, pt ca la vârsta de numai 9 ani să ia primele lecții de balet, în ciuda faptului că pană la acel moment nu văzuse niciun spectacol live. Tot în acel an a fost aleasă alături de alți 8 elevi români să își continue pregătirea la Școala de Balet de la Kiev, unde a debutat în Don Quijote.
La 16 ani a participat la prestigiosul concurs de balet Prix de Lausanne, concurs în urma căruia a primit o bursă de 6 luni la Școala Regală de Balet de la Londra, iar după aceste 6 luni a primit un contract pentru a intra în corpul de balet al Royal Balle, dar a ales totuși să plece la Kiev ca primă balerină, sperând că astfel va dobândi mai multă experiență. A continuat să aplice la Royal Balle, iar în 1999 s-a mutat la Londra. Peste numai 2 ani a fost promovată de către Sir Anthony Dowell ca prim- balerină, după reprezentația sa din Giselle.
Poate fi admirată dansând la Royal Opera House Covent Garden, este româncă și se numește Alina Cojocaru.

Nu pot să spun că nu mă uimește diversitatea pe care o observ zi de zi în jurul meu. Românii au început să nu se mai teama să fie diferiți, încep să iși clădească propriul stil de gândire și viață. Femeia, românca noastră de zi cu zi o simt însă ca o ființă care rătăcește, care înă nu și-a definit identitatea, care nu știe încă dacă să iși dorească să devina o Moni(columbeanu) sau să le admire pe Marie Rose Mocioniță și Alina Cojocaru. Știu că nu sunt nume cu o sonoritate foarte puternică în rândul tinerelor, Citeste mai multe »

Zilele astea și eu și alte prietene am tot avut diferite pățanii cu unele ființe de sex opus. Încep să mă întreb ce naiba e în capul de pe umeri al unora dintre dragii noștri masculi.
Cum naiba se face că dacă până acum ceva vreme auzeai povesti gen : și s-a dus X (bărbat) să cumpere nu știu ce și a dat peste una frumoasa, buna bla bla și i-a sucit aia mințile și prostul a cumpărat. Sau l-a îmbârligat aia bine și a mușcat domnul momeala. În ziua de azi bărbații mizează mai mult decât femeile pe șarmul lor în negocieri și vânzări. Se duc cocoși, se ridică în slăvi singuri sau cu ajutorul unui aplaudac sau doi, termină apoi negocierea, dau pe-afară de bucurie de ce mari și tari au fost, cum le-au spart pe alea, pt ca apoi alea să le dea un flit de nu se văd (cu sau fara manuși).

Hai să inversăm situația puțin: îl punem pe el buyer, pe ea furnizor. Se gândește el că daca tot îi este furnizor de te miri ce, ar putea deveni ea și furnizor de plăceri, măcar pt o seară două? Și ce face? O invită în oraș, o invită la el acasă, încearcă să îi împuie capul sperând că va ceda, dar ce să vezi? Nu are efect. Vraja nu ține, x5-ul nu își face efectul, telefonul de nu știu câte mii de euro nu îi ia mințile, casa de vis nici măcar nu vrea sa o vada, pur și simplu își ia un mare flit. Citeste mai multe »

o poveste. O filă de vis, unul pe care ți-l dorești măcar o dată în viață să îl trăiești. Da, să apară din neant, să fie de vis, sa nu fie un vis, să te facă să te ridici în picioare și să –ți strigi cât poți de tare fericirea. Și totuși, ca orice vis, să dispară în începutul de zi. Și-a îndeplinit misiunea, ai visat, ai zâmbit, ai tremurat, te-ai topit, iar acum dispare nicăieri cu primele raze ale dimineții.
…just a silly, silly dream

am plecat la Predeal să-mi vizitez unul din cei mai vechi și dragi preteni. În tren m-am enervat-amuzat copios. Am dat peste reprezentarea mitocanului de tren (din ghidul mitocanului), sau domnul Goe x 2 , reloaded. În stânga mea un modul de 4 locuri. doi kinderi, unul de clasa a doua și unul mai pitic, cam de 4 ani (alintat suav Caroliky, de la Carol), una bucata mamița (mare cât casa la propriu) și mam’mare. În primă fază, noi, ceilalți călători, suntem informați despre situația conjugală a mamiței, despre cearta de cu seara cu amărâtul de soț, apoi de cum acesta de dimineață și-a băgat mințile în cap și a adus-o la gară. Booon, sperăm că după ce ne punem în mișcare, lucrurile se vor liniști. Ei bine, a murit până și speranța. Citeste mai multe »

Hai să vă povestesc cum a fost revelionul biscuițesc. Cică am făcut un plan: plecăm la Praga. Cine? 2 prieteni (oxy și iepurele) + biscuitele. Boon. Zis și făcut. Sunăm pe omul cu plimbarea (Dan de la La Piovra) și îi spunem să ne pregătească un pachețel dragalaș. Toate bune pâna aici. Dar peste noapte se gândește Oxy că neeeeaaah, nu mai vrem la Praga, e frig dom’le. Mă uit la iepure, el la mine, ne gândeam oare la noi o fi cald de revelion?! În fine, trecem peste. Oxy smiorcaie cum că vrea la Budapesta. Hmmmmm, țara unguracilor…. La o chercheleală pe la Spice cu Dan si avocatii ne hotaram pt Budapesta. Începe Dan să aranjeze lucrurile. Colac peste mini-mac, Oxy se răzgândește și părăsește “corabia”. Na buuuuun. Deja începeam să adunăm și să scădem omuleții din gașca de revelion. Unul se răzgândea, doi anunțau că vin, mai renunța nu știu care. Balamucul lui papură vodă. Ajungem la o formulă cât de cât a grupului, apoi începem tocmeala cu “ce facem în noaptea de Rev”. Da, om cu scaunu’ la cap ne explică faptul că o variantă câștigătoare este să petrecem pe vasul Europa. Noi cârcotași de meserie începem să dăm din nas. Ba că e scump, ba că o fi și o împărți. Pâna la urmă fetele decid: ne facem rochii de seară, pelerine, jupoane și te miri ce nebuneli și mergem pe vas. Ete așa, na. Baieții cu niște mutre oarecum inexpresive, păreau că se gândesc “s-au făcut ale dracului”. Și începe circoteca: hai la primele cumpărături, găsim o parte din cele trebuincioase, mergem la croitoreasă pt ajustări, masurători. Baieții încep să fie puțin iritați. Apoi iar cumpărături de material și accesorii, iar la croitoreasă pt probe (baieții devin deja nervoși), iar cumpărături – ultimele accesorii – și într-un final luăm tot ce era de luat de la croitorie (baieții sătui până peste cap de noi). Toate ca toate, dar rochia biscuițească nu pica așa ca în visele mele, drept pt care mai bagăm un un episod de horă cu strigături. Găsim rochia biscuițească, găsim alte acceosorii pt ea, găsim și pt rochia roz și pt cea verde (astea nu mai sunt rochii biscuițești). Pe 29 au venit și smiling-pantofii de la Corina, aveam de toate
Înghesuim totul în bagaje, huse, poșetuțe și hai la drum: pe autostradă fleșcăraie și ninsoare, pe dealul negru super gropi (dădeai poligonul), valea Oltului decentă, Sibiu coafura rezistă, la fel și iepurele la volan, ne mai oprim la Arad sa bem o “ciorbă bihoreană” și o limonada cu helas (iacchh), trecem apoi de Nădlac, ne mai muncim o vreme cu zapada și gropile din Szeget, apoi ajungem pe autostrada unguracilor. De aici totul s-a mai simplificat și iepurele nostru rezista
Toate bune până în ziua de 31 cand Biscuitele constată o mare tragedie: era necesară o noua pereche de pantofiori pt rochia de seara. Se instalează panica. Luam o gura de aer și pornim la Arena Plaza: cercetat câteva magazine, ochit pantofi, executat probatul și achiziția. Boooon. Deja trecuse prima parte a zile și cam muream de foame. Plecăm spre zona pietonală unde am ronțăit diverse, apoi fuga la hotel să ne pregătim pt seara cea mare. Și începem: strânge corsetuuuuuu, au ce doare!!!!!!! Nu îmi stă păruuuuu, vreau gel (((, nu mai e ulei de par cu cristale nu știu de care, uite pelerina verde, ia bijuteria roșie și tot așa.
Și haaaaaai că ne așteptă mașina la scară. Expediem masculii în “recunoaștere” iar doamnele sosesc cu al doilea tranport . Ajungem și noi pe vaporaș leșinând de curiozitate și temându-ne să nu fim prea la 4 ace față de restul invitaților. Am fost foarte plăcut surprinse să observăm că toată lumea de pe vas era la țol festiv, deci ne încadram foarte bine în peisaj.
Și cum the night was young, am asistat cuminți la recitalul unui grup unguresc (am uitat numele) care prestau ceva în genul Voca People amestecat cu reprize de dans oferite de o trupă de dansatori costumați foarte haios la fiecare apariție. Ulterior am început să ne zbanțuim și noi, ni se cam suisera la capșor bulele de șampanie, dar tot dansând noi așa, observăm că biscuitele era urmărit. Cum nu mai era timp să se ascundă după ceașca de cafea, iată ca accepta invitația la un dans alaturi de un … mic mafiot ungurac (l-am denumit ulterior noi). Micutul mafiot ungurac insă s-a dovedit puțin cam insistent, dar am reușit să-l izgonesc cu diplomație …. Plus un fel de înger pazitor deghizat.
Seara a devenit un chef general romanesc pe un vapor unguresc, pt că în miez de noapte am descoperit incă un grup de români, alături de care am continuat party-ul până dimineață.
Zilele ce au urmat la Budapesta au fost foarte tari, pline de momente cu mai mult sau mai putin haz, dar care și acum ne fac să zâmbim. Felul în care s-a gătit la Borkatakomba, sau maniera în care vinul era tunat în pahare, toate ne-au făcut seara mai frumoasă.
A fost superbă vacanța, a meritat toata bătaia de cap premergătoare. Ne-am distrat cu mariteni, mini-maci si măgăruși, cu îngeri salvatori și cafele cu lapte.
Mulțumim Dane, anul ăsta unde mergem de revelion? Pe ce vaporaș vom fi?