biscu

Când? Oricând. Oricând aud  ce îmi place și îmi accelereaza bătăile inimii sau mă face să visez. Ritmul aceea care spune o poveste, care pentru câteva clipe te rupe de lume și te duce cu mintea acolo unde ai tu chef.

Unde ? În casă, sub duș, în pat, în club, în ploaie, în mașină… Cam pe unde se poate și îmi vine.

De ce?  Pt că aș avea șansa să exprim fară cuvinte (cuvintele mele) anumite stări, păreri și trăiri. Aș face asta prin înșiruiri de gesturi, zâmbete și priviri care să exprime fix ce simt. Sunt povești deja spuse, pe care le modific așa cum simt eu de cuviință. Pentru că sunt fericita când o fac. Citeste mai multe »

sau altfel spus: dacă țin cu Steaua, nu sunt fan adevărat dacă nu îi urăsc  pe Dinamo??? sau nu sunt fan al lui Rossi dacă nu lei zic de neamuri lui Stoner și lui Hayden???  Nu sunt suficient de fan Liverpool dacă nu înjur ca birjarul  și nu le doresc oase rupte lui Rooney sau…..  Ribery.

Pe bune daca reusesc sa înțeleg treaba asta. Înțeleg sa îți iubești echipa favorită, să zghieri din toți rărunchii, să beștelești arbitrul, zâna măseluță sau orice altceva care ar influența nefast jocul echipei tale favorite. Dar sistemul “să moara capra vecinului” sau să îi înjurăm pe ceilalți by default…… scuzați vă rog, dar ma simt un biscuite depășit de evenimente.

Țin cu Steaua de când am invățat să îi pronunț numele, pe cine trebuie să urasc mai tare? pe Dinamo sau pe Rapid?.. sau pe Jiji ?!?

Îl ador pe Rossi, este un fenomen, este cel mai talentat pilot ever, dar asta nu umbrește succesul lui Haydem obținut doar prin perseverență, constanță și un strop de noroc.

Nu domnilor, îmi pare rău, dar nu pot fi de acord cu voi. Știu, sunt dueluri de jdemii de ani, sunt marile derby-uri, dar hai să fim realiști,  să nu uităm de bun simț și de fairplay, să nu uităm de ce ne place fotbalul britanic și nu ne (mai) place cel romanesc. Hai să ne încurajam favoriții fara să dorim moartea caprei vecinului.

You’ll Never Walk Alone!!!

Observ că uneori oamenii au tendița de a-și trata clienții cu o superioritate pe care eu o consider nefirească (asta nu înseamnă ca este mereu si nejustificată din punct de vedere al know-howului). Ca atare, după aproape 8 ani de lucru cu clienții s-a gândit biscuitele să se dea pufos și dodoloț si să exprime câteva reguli, povețe sau idei (preluate de pe la alții mai deștepți și exresate) despre treaba asta cu clientul. Acesta este primul post, un fel de episod pilot al miniseriei pe care sper să reusesc să o scriu.
Cel mai dificil pas mereu l-am considerat acela de a implementa în mintea oamenilor care sunt departamente non-vanzari sau non-CS ideea că noi depindem de client și nu invers. Oameni buni, fondurile pt salariile noastre sunt în buzunarul / contul lui. Clientul este cea mai importantă componentă a business-ului nostru, oricare ar fi el, iar clientul este însuși scopul muncii noastre. El vine la noi cu dorințele lui, iar noi avem obligația să le îndeplinim, pentru că el clientul este cel care merită cel mai curtenitor tratament cu putință.
O alta idee greu de inghițit pentru manageri este că acești clienți sunt facuți de fapt din carne și oase, emoții și sentimente, nu sunt doar simple cifre în statistici și litere enumerate aleatoriu prin contracte.
Nu contează câți clienți mulțumiți ai, ci contează câți din aceștia ai reușit să păstrezi.
Cu siguranță că tu ca furnizor de cele mai multe ori ești puțin mai bine pregatit decât clientul. Dar de multe ori clienții sunt cu temele făcute la zi și nu ai cum să îi impresionezi cu termeni încâlciți și cu sonorități “exotice”. Apoi o mare tâmpenie ar fi să ții morțiș să demonstreze clientului că tu ai o părere mai competentă decât a lui, pe banii lui.
Da, suntem specialiști si punem in slujba clientul întreaga noastră măiestrie, dar când clientul decide contrar opiniei noastre, oameni buni, clientul decide pe banii lui. Ca atare, noi doar sfătuim, dar el decide, iar dacă decizia lui nu e tocmai pt gustul nostru avem de implementat si punct.

… va urma

ps: ma astept la reactii virulente din partea celor cre nu sunt implicati in vanzari si CS ….

Prin prisma jobului am cunoscut foarte mulți oameni, însă foarte rar mi-a fost dat să rezonez din prima cu ei. Nu sunt oameni pe care ii admir efectiv de sus până jos. De curând am revăzut un colaborator nespus de drag mie. Cu fiecare revedere mă minunez cât este de elegantă, de sinceră, modestă și cu mult mai frumoasă decât pe TV (antena 3 – Q&A). O ființă care emană feminitate, care radiază noblețe sufletească și un om care realmente ne poate da o multitudine de lecții de viață.
Oricât mi-as căuta cuvintele, nu cred că as reuși să exprim pe de-a întregul admirația și respectul pe care le port Florianei Jucan. Ca atare, eu mă opresc aici și vă las în compania uneia dintre scrierile ei.
Enjoy!!! Citeste mai multe »

am fost astazi sa vad o prezentare cu tema “viralitatea in online”. suna teribil de interesant. am avut ocazia sa vad cum se face asa ceva de cateva ori, am citit cate ceva despre acest subiect, am vazut si studii de caz solide, ma asteptam deci sa fie o maniera de incheiere a zilei foarte placuta. Iau printesa urbana de manuta si ajungem la locul faptei, putin jenate de faptul ca intarziasem sfertul academic si ne usor ingrijorate sa nu fi pierdut ceva informatii megaimportante.
Ne asezam cuminti intr-un colt, luam un cei si ciulim urechile, iar dupa cateva momente incepem sa afisam usoara uimire pe moace. Vorbitorul ne povestise cateva cuvinte despre un viral de succes, care acumulase 80.000 de vizualizari pe youtube (nu am retinut intervalul de timp in care au fost cumulate), pt ca apoi sa ni se explice cum nu a avut succes un alt viral al lui nu prea a fost viral, fapt pt care a si gasit vinovati, evident altii decat el insusi si desi ii aratase cu degetul, nu a reusit sa exprime si raportul de cauzalitate dintre “vinovatii de insucces” si inscucesul in sine.
Apare si vorbitorul 2: un copy de la o agentie de offline, care facuse un videoclip personal si care “scapase” pe youtube si adunase 6000 de vizualizari. Cand din audienta a fost luat la bani marunti si el a dat din colt in colt: nu a cuantificat twitturi, comentarii, RT-uri, mentiuni, preluari pe bloguri sau prin retele sociale etc. Stia de 2 preluari pe bloguri, dar nimic in plus. in rest a tinut sa ne explice ca “e aur frate, ma’ntelegi” si ca sun factori care “face” un viral sa fie viral, dar nu ii poate spune, pt ca e o filosofie ampla si nu isi avea rostul in seara dedicata viralului online.
Penibil a fost si momentul in care din randul audientei o brandmanagerita a dat spre exemplu un viral facut de ea, care cumulase 140.000 vizualizari pe youtube si a incercat sa lege o discutie mai hotarata cu cei doi, dar acesia din pacate …. saspuna ce? ca toate viralele lor nu au cumulat vizualizarile obtinute de cel al respectivei brandmanagerite????!!!
cum naiba un pusti care a faut un viral si un viral mai putin viral, plus un copy de offline (copy cu mari deficiente de exprimare si care uitase “gramaticile” acasa) vin sa dea lectii despre viralitate in online???
pt specimenul nr 1 – in cazul esecului sau i-au lipsit masa critica si targetarea a fost cea mai buna (asta din ce am dedus din povestirea dumnealui)
pt specimenul 2 – de la Raluxa zicere : nu livrezi un viral clientului, ci un material cu potential viral

duminica o tin o prezentare despre faptul ca mercur e retrograd si metatarsiene.

… pt că atunci voi avea nevoie cel mai mult.
nu mai știu pe unde am citit textul de mai sus, dar mi-a rămas bine întipărit în căpșor. Ce mă ofică cel mai tare însă este faptul că de cele mai multe ori mi-l reamintesc după ce gafez ușor.
De fiecare dată când nu primim feedbackul dorit, reacționăm în consecință, de cele mai multe ori făcând situația și mai delicată pt cei de lângă noi.
Astfel, în loc să fim un punct de siguranță, o oază de liniște sau pur și simplu niște oameni înțelegători, suntem răutăcioși și (puțin)egoiști, așezând pe primul loc nevoia noastră. Asta e reacția “la prima” pt ca apoi să facem un pas înapoi și să realizăm cât de răi am fost. Oamenii de lânga noi au nevoie de suportul nostru, mizează pe înțelegerea noastră și în felul lor au nevoie de noi.
Cum naiba să înfrângem reacțiile instinctive și să ne comportăm așa cum considerăm ok abia în pasul 2. Îi iubim pe cei de lângă noi și știm că cea mai mare dovadă de iubire este tocmai să le fim alături când și cum a ei nevoie, chiar dacă uneori asta înseamnă chiar absența noastră.
Ce simplu ar fi dacă am fi mai puțin egoiști și am oferi ce au ceilalți nevoie, nu doar ce credem noi ca au nevoie.

Aseară aveam chef să beau o cafea în liniște, într-un loc care să îmi ințeleagă starea și gândurile, un loc unde mă simt în largul meu și care să fie totuși în București. cum lista cu asemenea locații este extrem de săracă, a fost ușor sa aleg: Cafe Des Beaux Arts. e un loc făcut cu extrem de multă pasiune, iar asta se simte în fiecare obiect pe care îl găsești în cafenea, în fiecare detaliu, în minuțiozitatea cu care a fost aranjat totul. Mobilierul personalizat si cele numai 4 mese sunt din lemn masiv, scaunele clasice tapisate în concordanță cu nuanțele regăsite și în tapetul de mătase care acoperă pereții, ceștile de cafea asortate decorului, seturile de servire a ceaiului care se integreaza perfect și ele, paharele de cristal pentru servirea vinurilor sau cele pt șampanie, vitrina cu coniac,tigări fine si trabucuri… Citeste mai multe »

diseară la Radio Lynx începând cu ora 20.00, alături de scumpa mea colegă Raluxa (bloggerță si Web Copywriter @Republika Interactive) și Ciprian Gavriliu vom discuta la OnlineShift despre câteva dintre particularitățile comunicării către femei în mediul online.
întrebări, huiduieli, declarații de amor, comentarii și invitații la cafea puteti lăsa pe chatul emisiunii.

aaaaaa să nu uit: vă rugăm să fiți înțelegători și să ne iertați aaa-urile si bâlbele, azi suntem emoționate

incepe sa fie dimineata. te caut prin pat hmmmm, nu te gasesc. deschid un ochi, ma intind mai tare, ajung spre cealalta margine a bucatii tale de pat si … nimic. clar. este necesara deschiderea ambilor ochi. inceeeet, e putin cam multa lumina. asa. deci nu esti. booon. sigur te gasesc dupa cateva perechi de pasi. pas pas prin casa si… panica. panica rau. nu esti. cuget pt cateva secunde si decid sa ma bag in pat la loc si sa adorm. cand nu ma trezesc langa tine, diminetile sunt reci. trec aceasta tentativa de trezire la capitolul” vis naspa” si fug in lumea viselor mele, de unde ma vei trezi tu, intr-un alt vis: o noua zi alaturi de tine.

Asta a fost săptămâna minus. Am pierdut un prieten, am îndepartat un altul, am pierdut 2 colegi. Ma simt mai săracă. Am mai pierdut și ceva din mine. Sper să nu mă pierd de tot…