d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri, winter tales

culorile sufletului meu

îl privesc. e mai spectaculos decât însuși tabloul suprem al naturii în zilele de toamnă, când își etalează cele mai surprinzătoare culori în lumina blandă a razelor de soare.
se aseamană mai mult cu un vitraliu, parțial terminat. artistul său însă nu sunt eu, ci viața mea.
fiecare ați luat din el, uneori mai puțin, alteori mai mult, mai blând sau mai brutal. ați pus în loc fiecare ce ați avut voi de dat: bucurie, frumusețe, lacrimi, urâțenie sau durere, fiecare pictându-și bucata lui din mine.

fiecare om la momentul la care este privit, nu este nimic altceva decât suma experiențelor sale de viață. un suflet din care v-ați servit oricând va arăta întocmai cum l-ați lăsat voi, cu lucrurile și culorile pe care voi le-ați pus în locul bucăților de suflet pe care le-ați luat sau, este pur și simplu gol.
alteori ați stat cu chirie. ați ales un loc așa cum voi vi l-ați dorit, iar când ați plecat, ați lăsat în urma voastră din nou ce ați dorit și ați avut voi de oferit. la fel veți și regăsi totul, întocmai cum l-ați redecorat.
alții ați ales să rămâneți pe termen lung și vă mulțumesc, pentru că zi de zi aduceți lumină, culoare, emoție și viață în mine. zugrăviți la rândul vostru spațiile voastre, transformând fiecare bucățică în ceva unic, nealmeu și mai mult al vostru.
mai sunt și vitraliile mele pe care încerc să le pictez cum știu eu mai bine. nu sunt însă un artist, ci doar un om care cu stângăcie și nu îndeajuns de multă cunoaștere învață zi de zi de la viață, de la voi.
orice bucată de sticlă însă nu își va arăta frumusețea decât în lumina soarelui meu negru, cu umeri înstelați.

dacă astăzi însă priviți în sufletul meu și nu vă place ceea ce vedeți, vă rog doar să va amintiți câteva lucruri mărunte…
uneori îmi e greu sa fac curat. alteori nu mai vreau.

cu devu', oameni și locuri, winter tales

e frig. e ingrozitor de frig. si gheata, da, multa gheata. si mai e si ceata si ziua e scurta rau si nu imi place neam! daca mai aveam zapada, mai era cum mai era, insa si frig de mori si nema ninsoare…. si ca sa nu inghet de tot, am cateva trucuri cu care am de gand sa imi mentin iarna incinsa:

1. lapticul cu miere si ceaiul (servit @home, dar pregatit de el, sau @serendipity ori @greentea)
2. filmele vechi (da da, alea alb negru), desenele animate si harry potter (nu neaparat din vointa mea expresa, insa asa e tema)
3. pozele din vacanta de vara (barcelona,zakynthos, sibiu, predeal, bran)
4. discutiile “like buddies” cu el
5. meciurile lui Liverpool (asta e, impreuna la bine si la rau)
6. muzica buna (buna in acceptiunea mea)
7. lenjeria intima de la Livia Corsetti si Triumph si sosetele pufoase (alea de care radeti voi baietii)
8. taifasul cu prietenii
9. prajiturile (alea nesanatoase da da, care te ingrasa aproape instant) si sanwichurile calde
10. cartile citite la el
11. …….si mai ar mai fi ceva, insa nu nu, nu va spun ….

voi cum va incalziti iarna asta?

la grămadă, winter tales

incepe sa fie dimineata. te caut prin pat hmmmm, nu te gasesc. deschid un ochi, ma intind mai tare, ajung spre cealalta margine a bucatii tale de pat si … nimic. clar. este necesara deschiderea ambilor ochi. inceeeet, e putin cam multa lumina. asa. deci nu esti. booon. sigur te gasesc dupa cateva perechi de pasi. pas pas prin casa si… panica. panica rau. nu esti. cuget pt cateva secunde si decid sa ma bag in pat la loc si sa adorm. cand nu ma trezesc langa tine, diminetile sunt reci. trec aceasta tentativa de trezire la capitolul” vis naspa” si fug in lumea viselor mele, de unde ma vei trezi tu, intr-un alt vis: o noua zi alaturi de tine.

biscuit's soundtrack, emoții, trăiri și povestiri, winter tales

o poveste. O filă de vis, unul pe care ți-l dorești măcar o dată în viață să îl trăiești. Da, să apară din neant, să fie de vis, sa nu fie un vis, să te facă să te ridici în picioare și să –ți strigi cât poți de tare fericirea. Și totuși, ca orice vis, să dispară în începutul de zi. Și-a îndeplinit misiunea, ai visat, ai zâmbit, ai tremurat, te-ai topit, iar acum dispare nicăieri cu primele raze ale dimineții.
…just a silly, silly dream

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești, vacanță, winter tales

Hai să vă povestesc cum a fost revelionul biscuițesc. Cică am făcut un plan: plecăm la Praga. Cine? 2 prieteni (oxy și iepurele) + biscuitele. Boon. Zis și făcut. Sunăm pe omul cu plimbarea (Dan de la La Piovra) și îi spunem să ne pregătească un pachețel dragalaș. Toate bune pâna aici. Dar peste noapte se gândește Oxy că neeeeaaah, nu mai vrem la Praga, e frig dom’le. Mă uit la iepure, el la mine, ne gândeam oare la noi o fi cald de revelion?! În fine, trecem peste. Oxy smiorcaie cum că vrea la Budapesta. Hmmmmm, țara unguracilor…. La o chercheleală pe la Spice cu Dan si avocatii ne hotaram pt Budapesta. Începe Dan să aranjeze lucrurile. Colac peste mini-mac, Oxy se răzgândește și părăsește “corabia”. Na buuuuun. Deja începeam să adunăm și să scădem omuleții din gașca de revelion. Unul se răzgândea, doi anunțau că vin, mai renunța nu știu care. Balamucul lui papură vodă. Ajungem la o formulă cât de cât a grupului, apoi începem tocmeala cu “ce facem în noaptea de Rev”. Da, om cu scaunu’ la cap ne explică faptul că o variantă câștigătoare este să petrecem pe vasul Europa. Noi cârcotași de meserie începem să dăm din nas. Ba că e scump, ba că o fi și o împărți. Pâna la urmă fetele decid: ne facem rochii de seară, pelerine, jupoane și te miri ce nebuneli și mergem pe vas. Ete așa, na. Baieții cu niște mutre oarecum inexpresive, păreau că se gândesc “s-au făcut ale dracului”. Și începe circoteca: hai la primele cumpărături, găsim o parte din cele trebuincioase, mergem la croitoreasă pt ajustări, masurători. Baieții încep să fie puțin iritați. Apoi iar cumpărături de material și accesorii, iar la croitoreasă pt probe (baieții devin deja nervoși), iar cumpărături – ultimele accesorii – și într-un final luăm tot ce era de luat de la croitorie (baieții sătui până peste cap de noi). Toate ca toate, dar rochia biscuițească nu pica așa ca în visele mele, drept pt care mai bagăm un un episod de horă cu strigături. Găsim rochia biscuițească, găsim alte acceosorii pt ea, găsim și pt rochia roz și pt cea verde (astea nu mai sunt rochii biscuițești). Pe 29 au venit și smiling-pantofii de la Corina, aveam de toate 🙂
Înghesuim totul în bagaje, huse, poșetuțe și hai la drum: pe autostradă fleșcăraie și ninsoare, pe dealul negru super gropi (dădeai poligonul), valea Oltului decentă, Sibiu coafura rezistă, la fel și iepurele la volan, ne mai oprim la Arad sa bem o “ciorbă bihoreană” și o limonada cu helas (iacchh), trecem apoi de Nădlac, ne mai muncim o vreme cu zapada și gropile din Szeget, apoi ajungem pe autostrada unguracilor. De aici totul s-a mai simplificat și iepurele nostru rezista 🙂
Toate bune până în ziua de 31 cand Biscuitele constată o mare tragedie: era necesară o noua pereche de pantofiori pt rochia de seara. Se instalează panica. Luam o gura de aer și pornim la Arena Plaza: cercetat câteva magazine, ochit pantofi, executat probatul și achiziția. Boooon. Deja trecuse prima parte a zile și cam muream de foame. Plecăm spre zona pietonală unde am ronțăit diverse, apoi fuga la hotel să ne pregătim pt seara cea mare. Și începem: strânge corsetuuuuuu, au ce doare!!!!!!! Nu îmi stă păruuuuu, vreau gel (((, nu mai e ulei de par cu cristale nu știu de care, uite pelerina verde, ia bijuteria roșie și tot așa.
Și haaaaaai că ne așteptă mașina la scară. Expediem masculii în “recunoaștere” iar doamnele sosesc cu al doilea tranport . Ajungem și noi pe vaporaș leșinând de curiozitate și temându-ne să nu fim prea la 4 ace față de restul invitaților. Am fost foarte plăcut surprinse să observăm că toată lumea de pe vas era la țol festiv, deci ne încadram foarte bine în peisaj.
Și cum the night was young, am asistat cuminți la recitalul unui grup unguresc (am uitat numele) care prestau ceva în genul Voca People amestecat cu reprize de dans oferite de o trupă de dansatori costumați foarte haios la fiecare apariție. Ulterior am început să ne zbanțuim și noi, ni se cam suisera la capșor bulele de șampanie, dar tot dansând noi așa, observăm că biscuitele era urmărit. Cum nu mai era timp să se ascundă după ceașca de cafea, iată ca accepta invitația la un dans alaturi de un … mic mafiot ungurac (l-am denumit ulterior noi). Micutul mafiot ungurac insă s-a dovedit puțin cam insistent, dar am reușit să-l izgonesc cu diplomație …. Plus un fel de înger pazitor deghizat.
Seara a devenit un chef general romanesc pe un vapor unguresc, pt că în miez de noapte am descoperit incă un grup de români, alături de care am continuat party-ul până dimineață.
Zilele ce au urmat la Budapesta au fost foarte tari, pline de momente cu mai mult sau mai putin haz, dar care și acum ne fac să zâmbim. Felul în care s-a gătit la Borkatakomba, sau maniera în care vinul era tunat în pahare, toate ne-au făcut seara mai frumoasă.
A fost superbă vacanța, a meritat toata bătaia de cap premergătoare. Ne-am distrat cu mariteni, mini-maci si măgăruși, cu îngeri salvatori și cafele cu lapte.
Mulțumim Dane, anul ăsta unde mergem de revelion? Pe ce vaporaș vom fi?

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, winter tales

A fost un an tare ciudat din punct de vedere al prietenilor. În ianuaire, am câștigat unul, dar am pierdut altul. Nu cred în vreo lege a compensației, pt că fiecare dintre ei are locul său în viața și în sufletul meu. Amisorel a plecat pe drumul ei. Mă gândesc zilnic la ea și sper sa îi fie bine, sper sa fie fericită pentru că merită din plin. Cam în aceeași perioadă s-a ivit Iepurele. Domne, greu de poziționat animalu’ împricinat. În cele mai multe din situații am fost tentată să îl tratez ca pe un “frațior mai mic”, dar nu puține au fost situațiile în care a arătat o stăpânire de sine și o responsabilitate demne de admirat. De multe ori am crezut că îl voi proteja daca îl țin departe de mine fie în situații punctuale fie de anumite problem ale mele. Nu știu daca am făcut bine, sau dacă mi-am atins scopul, dar știu că de câteva ori am dat-o în bară rău de tot, pentru că prin gestul meu protectiv l-am facut să simtă ca îl subestimez. Oricum, cu bune și rele, cu discuții mai tari și momente ca din filme, Iepurele a devenit un personaj extrem de iubit și a rămas în curte.
E si Domnul Escu – doua personaje absolut minunate care îmi colorează viața și adaugă savoare cafelelor de la Gio sau CoffeeStore. Și vă spun un secret: ei chiar se înțeleg și cu Mac 😉 Escu si prințesa lui minunată sunt o companie extrem de placută și știu să fie mereu alături de prietenii lor, exact când și cum trebuie, fără să îmi invadeze intimitatea, discreți si totuși mereu langă mine. De multe ori e este un complice adevarat la fericirea celor din jur. Este genul de om care chiar ajuta din suflet, fara sa astepte nici măcar recunoștință. chiar e minunata. Iar Escu e tare, tare norocos ca o are 🙂
Mai avem fetili. Feteli care este ele două, este doua zâne minunate, două suflete deosebite cu care fac destule tâmpenii si bârfim toate prostiile, despicăm firele in 16.455 fix, plangem, râdem împreună, cheltuim salariile prin magazine de poșete sau prin service-uri auto (după caz).
Nu e în niciun caz pe ultimul loc, dar am preferat sa îl las spre finalul acestei povești. Tăticul meu numărul doi. De departe omul cu cei mai tari nervi din lumea asta (de mă suportă de atata vreme nenică), cel căruia datorez mare parte din omul care am devenit în timp, cel în care am avut cea mai mare încredere în a-i permite să mă modeleze. asa că dacă nu vă place de persoana mea, puteți să dați în el cu roșii 🙂

mai sunt și alți oameni minunați, care într-un fel sau altul mi-au influențat major viața, sau care deși sunt peste mări și țări, sunt lânga mine de fiecare data când am nevoie. Mulțumesc Doru, Ela, Călin, Bogdă, Dragoș, Cătă, Zongo, Biscu cel Mare.
chiar dă bine de tot pe plus acest capitol 🙂

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, winter tales

Barbații nu uită niciodată
…iar femeile iubesc chiar și atunci când nu mai există speranță.

Chiar și atunci când nu mai existi, chiar și atunci când nu o vezi, chiar și atunci când știe că nu îți pasă, când știe că ai vrut-o doar ca pe un trofeu, sau să faci volume, chiar și atunci când n-o mai vezi zâmbind și nu ințelegi de ce, sau când nu-i mai poți vorbi.
Chiar și atunci când simți că se prăbușește totul în jur, când îl ai atât de aproape și totuși atât de departe. Când e în fața și nu îl poți atinge, când nu mai e, când vrei să îl săruți și te topești de durere, când totul s-a dus, când totul s-a întâmplat ieri.
Chiar și atunci! chiar și atunci când ai șters cu ele pe jos, când le-ai jignit peste masură, când demnitatea lor a fost…… făcuta praf. Când ai lovit fără milă, când nu ai avut curaj să ridici privirea și să te uiți în ochii lor, când nu ai putut să spui măcar iarta-mă, sau când ai uitat să spui la revedere. Cand ai spus cuvinte dulci care acum dor, cand ai cules cu cel mai mare egoism ceea ce ti s-a oferit, stiind ca niciodata nu vei putea rasplati omul de langa tine, cand sub mana ei te-ai ascuns pt a te vindeca, pt ca apoi sa pleci fara sa privesti in ochii ei.

Iar ei, ei nu uită niciodată. Nu uită când au fost mințiți, când au fost tradați, sau că le-au fost rănite orgoliile. Nu uita, foarte greu iartă, dar niciodată nu înțeleg și se răzbună. Se răzbună pe viitorul lor și al altora. Paranoile, răutatea și durerea, furia și dezamăgirea provocate de fantomele lor vin și îi determină să vrea razbunare. Așa că atacă tot ce le pica în mână, dau fără mila și judecată, lovesc orbește, calcă în picioare, pentru ca mai târziu să realizeze că au rănit oameni foarte dragi lor, oameni care le-au fost alături în momente dificile, oameni cărora le-au facut promisiuni pe care apoi le-au încălcat cu o seninatate uimitoare. Și apoi pauză, puțina singuratate și apoi panică: realizează că au procedat greșit, vor să repare greșelile, să inchida rănile, să șteargă de praf demnitatea celorlalți, să spună iarta-mă. De cele mai multe ori își doresc groaznic de tare să facă asta, numai că propriul lor orgoliul pur și simplu nu îi lasă. Și se condamnă singuri. Ceilalți 10% găsesc puterea de a încerca să repare răul făcut și cu greu, cu inima cât un purice și morcovi în fund, încearcă totuși să repare. De cele mai multe ori și reușesc, asta dacă oamenii pe care i-au rănit mai sunt dispuși să le acorde credit.

femeile într-un final iartă, continuă să iubească o vreme, un anotimp, chiar și atunci când nu mai este speranță. Peste timp, el nu-i vinovat, iar tu…

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești, winter tales

da, am fost la Dalles si am cumparat un tablou. Carmen si Bogdan abia ajunsesera, erau cu ele inca impachetate. am pus mana pe primul tablou pe care l-am vazut pe  jumatate despachetat. L-am platit si va incurajez si pe voi sa mergeti si sa cumparati un obiect de arta. Banii ajung la copilasii care au pictat produsele expuse, dar si la ceilalti 10.

Carmen va astepta deci in anticariatul salii Dalles !!!

biscuit's soundtrack, emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești, winter tales

știu, mulți oameni consideră ca e o perioadă normală, nu ceva atât de mega ultra special. alții cred că toata nebunia cadourilor este total depașită, dar, cu riscul de a fi considerată mai puțin cool, sau old fashion, eu mă declar cel mai mare fan al Crăciunului. (mare de tot, da?).  chiar iubesc sărbătoarea asta. Îmi place pentru că macar o dată pe an tot poporul e zâmbareț, orașul e luminat, magazinele sunt decorate și ele, vânzătorii, chelnerii au și ei ținute accesorizate, totul e crăciunit. crăciunismele ne invadează mediul și ne cuceresc sufletele. îmi place teribil să mă plimb prin oraș și să îmi fac cumpărăturile cu Celine  

să îmi petrec o zi întreagă cu Dolly, împachetând cadourile pt toți cei dragi (da, mie îmi place să împachetez eu și sa scriu cu mânuța mea felicitările, nu să folosesc chestii gata cumpărate).

să merg în case de copiii și măcar pentru câteva ore să le pot aduce un zâmbet pe buze. cu câtiva oameni minunați, an de an, am încercat să ajutam fie școli din sate uitate de lume, fie centre pentru copilași cu nevoi speciale sau bătrânii pe care nici crucea roșie nu îi mai ajută. sunt oameni minunați care an de an au făcut tot ce le-a stat în putință să ajutăm cât mai mult. sigur nu voi trece toate numele pe lista mea, dar nu pot sa nu spun mulțumesc lui Marius, Dianei si lui Mișu de la Classic Dome, Irinuca, Amalia, Ionuț și Tudy, Dan, Dragoș……

sunt puține cântece românești de Crăciun care să îmi placă cu adevărat. dar Millenium sunt absolut ….divini. cred că este de departe cel mai frumos cântec din întreg  playlistul.


nu vă măi plisctisesc cu poveștile și tradițiile mele, vă las însa playlistul meu. 

sper sa vă aduca și vouă un bonus de veselie, romantism și  emoție în perioada aceasta. Sper să ajute spiritul Craciunului să  vă copleșească 🙂

și da…… nu putea să lipsească 🙂