biscuit's soundtrack, emoții, trăiri și povestiri

Unora li se poate parea exagerat, insa pentru mine Bon Jovi la Bucuresti a fost a dream come true. Ii asteptam de foarte multi ani. Am ras, am plans, am visat, am condus, am….. pe muzica lor. Ani de zile in care speram ca odata si-odata or sa vina si in coltul meu de lume. Si da, aseara i-am vazut in carne si oase si i-am auzit cu toata fiinta mea. Am aplaudat pana m-au usturat durut palmele, am cantat, am titpat, i-am cantat Happy B day lui Richie Sambora si da, m-a busit plansul. Nu mi-am putut stapani lacrimile de emotie si bucurie cand au cantat Bed Of Roses iar Jon a luat din public steagul Romaniei (imagine sterpelita de pe blog, cu voia lui Sorin). Spre finalul concertului, cand au cantat Always, am dat liber la boceala, pt ca oricat m-as fi chinuit, nu mai puteam. Eram un bulgare de emotii si eu, si alti oameni din jur. Salutari si micutei domnisoare blonde care a stat langa noi, care bocea cot la cot cu mine si care m-a prins de mana. Un gest total liber, facut din sufeltul de un om pe care nu il cunosteam, insa care simtea la fel ca si mine si probabil inca vreo 49.997 de oameni(nu am gresit la mate, insa stiu eu unul care e mai bolovan de fel)

Despre trupa si prestatie nu prea ar fi de comentat. Dupa parerea biscuiteasca, l-au batut si pe Michael ca impact si implicare a publicului, au cantat impecabil, au cucerit publicul in … 1 maxim 2 secunde si ne-au daruit o ora de muzica in plus.
Trebuie sa recunosc ca pe langa faza cu steagul si cadoul de 60 de minute de muzica buna, Jon m-a cucerit si cu ” It took us three decades to get here. Thank you for your patience” Cred ca nici ei nu s-au asteptat sa fie atat de iubiti si doriti. Un public dornic de muzica buna, un public care ii iubeste de 30 de ani. Un public efectiv insetat de ei.

Ne-au purtat prin 30 de ani de muzica, ne-au facut sa fim cu totii pe aceeasi lungime de unda. Ne-au facut fericiti pentru 180 de minute.
Ma uitam ca si pe ei ii cuprinsese oboseala, insa vedeau marea de oameni din fata lor si nu s-au oprit, ci cantau hit dupa hit. Nu e simplu sa canti la temperaturi aproape de fierbere cum au fost pe scena aseara, si nu trebuie uitat faptul ca Jon vine dupa o operatie recenta la genunchi, iar Richie tocmai ce a revenit de la “recuperare”

Despre organizatori insa, numai cuvinte de ….. La ora 7 era o mega coada la intrare, lumea mai mai sa se calce in picioare. Cand Bon Jovi intra pe scena, oamenii erau sardele tasate bine la intrare, nu in piata, unde trebuia sa ii astepte. Sursele de apa, suc si bere erau evident puse pe margine, iar vanzatorul de wiskey si floricele era in mijlocul “normal circle”. Asa ca aveai de ales: deshidratare completa, un wiskey si Dumenezeu cu mila, sau te riscai sa te duci in timpul concertului sa iti iei de baut, dar clar nu mai ajungeai la “locul tau”.
Mi se pare nitel inconstienta sa lasi 50.000 de oameni cu cateva surse de apa, in conditii de canicula, emotii si toate cele. Mai mult de atat, cand organizezi un mega-eveniment de acest gen, cred ca trebuie sa te meg-apregatesti cu mai multe porti de acces, nu doar DOUA, cu surse de hidratare, prim ajutor si toalete pt toti cei 50.000 nu pt …1000. Nu mai vorbim de locuri de parcare, restrictii de trafic etc. Si nu, nu tipati va rog ca accesul a inceput cu ora 16.00 si de ce am ajuns nesimtita de mine la 19.00 ppentru ca nu este normal ca dupa ce platesti un bilet intre 50 si 100 euro sa fii nevoit sa stai 4 ore in canicula, cu 5 ron paharul de apa.
Dar sa trecem peste mizeria romaneasca si sa ramanem cu gustul savuros al unui concert de zile mari.

Jon, esti … the One,  Tico – un motoras de anduranta supraturat, iar Richie Sambora – un zeu al chitarii.
Multumesc pentru o seara de neuitat. A fost de departe concertul vietii mele.

Recenzia oficiala iConcert o gasiti aici, iar cateva postari simpatice gasiti la Raluxa, Tomata cu Scufita sau la Piticu.

biscuit's soundtrack

Din cand in cand ma indrogostesc de voci, artisiti si cantece care aduc diferite stari si emotii. Si nu, nu descopar eu roata, doar vi le reamintesc cu drag. Mie ZAZ imi suna in suflet, ma face sa topai, sa iubesc viata asa cum este ea si sa ma bucur in fiecare clipa. Si in acelasi timp ma face sa simt zbaterile emotiilor in sulfetul meu.
Enjoy! e ZAZ!

Je Veux
http://www.youtube.com/watch?v=Tm88QAI8I5A

Eblouie Par La Nuit

biscuit's soundtrack

desi m-a facut mama fan QUEEN si aplaudac de Bon Jovi (da stiu, vine anul viitor, in iunie si primul bilet e al meu!!!!) nu pot sa nu recunosc ca m-a furat rau de tot peisajul cu Garou. mi-ar fi placut teribil sa fi fost la concertul de la Paris Bercy (2004). are ceva: eleganta, masculinitate, sarm, toate astea pe langa o super voce si o sensibilitate …

Gitan


Sous le vent

Que l’amour est violent

biscuit's soundtrack, cu devu', emoții, trăiri și povestiri, românești

M-am lăsat luată (de val) și dusă la ultima seară din cadrul Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Festival. iată ce a ieșit:

Biscuit’s  special guest Bogdan:
Unul din puținele momente ale anului când jazz-ul poate fi ascultat outdoor în București. În mod normal aș fi mers pe ideea unui abonament în cadrul festivalului așa cum am făcut la prima ediție, însă cum timpul nu a permis acest lucru, m-am mulțumit cu o singură seară și anume ultima.
Numele performerilor nu-mi spunea nimic: Omer Klein Trio. bineînțeles : search pe net, găsit site, ascultat câteva interpretări, plăcut, luat decizie mers. Și nu regretat deloc.
Domnul Omer Klein este un tânar pianist și compozitor încântător avand în componență trioului contrabas și percutie, pe lănga pianul său.
Un trio plin de culoare, vesel și …. frumos. La propriu. Baieții erau simpatici, veseli, reacționau și interacționau minunat cu publicul.
Nu întamplător am lasat la urma partea care vorbește despre muzica lor. Jazz de calitate foarte bună, uimire maximă cum niște băieți atât de tineri pot cânta așa bine o muzichie care mie mi se pare greu al naibi de compus și interpretat.
Pe scurt: un concert încantator, o formație de revăzut
P.S.: mi-a placut și faptul că între melodii Omer mai arunca câte o glumiță subtilă. A fost minunata invitația de a-i cumpăra cd-ul dacă vă place vă rog să-l cumparați pentru voi, iar dacă nu vă place va trebui să-l cumpărați pt dușmanii vostri

P.S. 2:  seara de mai poate fi destul de răcoroasă. Un suflet cald lânga tine însa drege tot frigul care țit poate intra inîoase. Iar muzica lui Omer Klein merge la fix cu o imbrațișare tandră și un sărut fin.

iar din perspectiva Biscuițească:

Cum sunt mare iubitoare de muzică nu am refuzat o asemenea experiență, dar recunosc că am plecat spre locul faptei cu inima puțin îndoită, neștiind dacă îmi va plăcea sau nu ceea ce urma să îmi audă urechiușele. Știam că îmi vor plăcea locul, compania, campari-orange-ul, dar despre muzică eram puțin sceptică. M-am lăsat luată (de val) și dusă la ultima seară din cadrul Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Festival.
Pe afis 2 nume: Iordache și Omer Klein. Nici unul nici celălat nu îmi spuneau mare lucru, dar nah, ce poate fi așa rau? e muzică doar !!!
Ei bine, Iordache m-a cam dezamagit. Pe langă faptul ca efectiv nu mi-a placut ce se interpreta, nici atitudinea lor nu m-a făcut să zâmbesc. Cu un ușor aer de superioritate și un individualism maxim, Iordache m-a lasat efectiv ….rece.

Gustul serilor fierbinți, aroma deșertului, senzația de chill și artă, combinația dintre cosmopolit și tradiție toate acestea au venit de la o gașca de 3 kinderi cu un look destul de cuminte (cu excepția cotrabasistului care ne-a prezentat un coc de invidiat). Un trio special începea să ne încălzească seara : Omer Klein Trio – pian, percuție, contrabas.
Pt mine au fost un fel de cocktail, un amestec echilibrat și extrem de interesant de muzică tradițională israeliana, jazz clasic, dar și teme din muzica clasică a secolelor trecute, toate acestea condimentate cu pasiune de fiecare dintre cei 3 tineri muzicieni. Toți 3 mi s-au parut niște instrumentiști extraordinari, iar Omer Klein impresionează și prin ingeniozitatea compoziției. M-a fascinant pianul sub mana lui, felul în care comunică cu ceilalți 2 componenți ai trupei, maniera în care a reușit să îi pună în valoare rând pe rând pe aceștia, glumițele usor timide dar bine gândite și inserate… toate acestea m-au făcut sa spun da, îmi place jazz-ul cântat de Omer Klein Trio.

și pt cine se simte: păsărica, n-ai vrut să vii.

biscuit's soundtrack, emoții, trăiri și povestiri, winter tales

Oricât de mult aș vrea eu să nu fie frig niciodată, uite că vine și sezonul rece, mohorât, ploios și din când în când cu fulgi de zăpadă. Parcă nu mai am chef sa zburd. Mi-e mai simplu să mă cufund într-un fotoliu, să privesc aiurea pe geam, să număr fulgii de zăpadă, să visez cu ochii deschiși. Cred ca pt mine ăsta e sezonul care îndeamnă la meditație, la visare, la romantism si povești.

Îmi iau o carte din raft, șutesc si câteva prăjituri de prin bucătărie si țusti în pat. E o carte siropoasă, cu descrieri superbe. Imaginația începe să zburde, fulgii de zapada îmi bat în geam și mă invită sa zbor cu ei. Și am fugit deja în paginile cărții mele. sssst, te rooog, nu, nu ma aduce înapoi.

îmi suna telefonul însă și mă întorc rapid în varful patului. povestesc cu Escu și ne programăm o iesire în weekend într-un club draguț. apoi flash cu imaginea prietenilor mei care mereu râd de mine, ba ca’s copli mic, ba că fac numai tâmpenii cum nu sunt cu ochii pe mine. ei na! boom bang a bang. dacă nu aș fi eu si poveștile mele atat de ….. ce am mai povesti în diminețile de weekend cand ronțăim tacticoși mic dejun gio cafe?
nu v-am spus? e iarna mea