Unora li se poate parea exagerat, insa pentru mine Bon Jovi la Bucuresti a fost a dream come true. Ii asteptam de foarte multi ani. Am ras, am plans, am visat, am condus, am….. pe muzica lor. Ani de zile in care speram ca odata si-odata or sa vina si in coltul meu de lume. Si da, aseara i-am vazut in carne si oase si i-am auzit cu toata fiinta mea. Am aplaudat pana m-au usturat durut palmele, am cantat, am titpat, i-am cantat Happy B day lui Richie Sambora si da, m-a busit plansul. Nu mi-am putut stapani lacrimile de emotie si bucurie cand au cantat Bed Of Roses iar Jon a luat din public steagul Romaniei (imagine sterpelita de pe blog, cu voia lui Sorin). Spre finalul concertului, cand au cantat Always, am dat liber la boceala, pt ca oricat m-as fi chinuit, nu mai puteam. Eram un bulgare de emotii si eu, si alti oameni din jur. Salutari si micutei domnisoare blonde care a stat langa noi, care bocea cot la cot cu mine si care m-a prins de mana. Un gest total liber, facut din sufeltul de un om pe care nu il cunosteam, insa care simtea la fel ca si mine si probabil inca vreo 49.997 de oameni(nu am gresit la mate, insa stiu eu unul care e mai bolovan de fel)
Despre trupa si prestatie nu prea ar fi de comentat. Dupa parerea biscuiteasca, l-au batut si pe Michael ca impact si implicare a publicului, au cantat impecabil, au cucerit publicul in … 1 maxim 2 secunde si ne-au daruit o ora de muzica in plus.
Trebuie sa recunosc ca pe langa faza cu steagul si cadoul de 60 de minute de muzica buna, Jon m-a cucerit si cu ” It took us three decades to get here. Thank you for your patience” Cred ca nici ei nu s-au asteptat sa fie atat de iubiti si doriti. Un public dornic de muzica buna, un public care ii iubeste de 30 de ani. Un public efectiv insetat de ei.
Ne-au purtat prin 30 de ani de muzica, ne-au facut sa fim cu totii pe aceeasi lungime de unda. Ne-au facut fericiti pentru 180 de minute.
Ma uitam ca si pe ei ii cuprinsese oboseala, insa vedeau marea de oameni din fata lor si nu s-au oprit, ci cantau hit dupa hit. Nu e simplu sa canti la temperaturi aproape de fierbere cum au fost pe scena aseara, si nu trebuie uitat faptul ca Jon vine dupa o operatie recenta la genunchi, iar Richie tocmai ce a revenit de la “recuperare”
Despre organizatori insa, numai cuvinte de ….. La ora 7 era o mega coada la intrare, lumea mai mai sa se calce in picioare. Cand Bon Jovi intra pe scena, oamenii erau sardele tasate bine la intrare, nu in piata, unde trebuia sa ii astepte. Sursele de apa, suc si bere erau evident puse pe margine, iar vanzatorul de wiskey si floricele era in mijlocul “normal circle”. Asa ca aveai de ales: deshidratare completa, un wiskey si Dumenezeu cu mila, sau te riscai sa te duci in timpul concertului sa iti iei de baut, dar clar nu mai ajungeai la “locul tau”.
Mi se pare nitel inconstienta sa lasi 50.000 de oameni cu cateva surse de apa, in conditii de canicula, emotii si toate cele. Mai mult de atat, cand organizezi un mega-eveniment de acest gen, cred ca trebuie sa te meg-apregatesti cu mai multe porti de acces, nu doar DOUA, cu surse de hidratare, prim ajutor si toalete pt toti cei 50.000 nu pt …1000. Nu mai vorbim de locuri de parcare, restrictii de trafic etc. Si nu, nu tipati va rog ca accesul a inceput cu ora 16.00 si de ce am ajuns nesimtita de mine la 19.00 ppentru ca nu este normal ca dupa ce platesti un bilet intre 50 si 100 euro sa fii nevoit sa stai 4 ore in canicula, cu 5 ron paharul de apa.
Dar sa trecem peste mizeria romaneasca si sa ramanem cu gustul savuros al unui concert de zile mari.
Jon, esti … the One, Tico – un motoras de anduranta supraturat, iar Richie Sambora – un zeu al chitarii.
Multumesc pentru o seara de neuitat. A fost de departe concertul vietii mele.
Recenzia oficiala iConcert o gasiti aici, iar cateva postari simpatice gasiti la Raluxa, Tomata cu Scufita sau la Piticu.
