biscuitisme, d'ale biscuitelui

prietenii și cadavrul din portbagaj

destul de des spunem despre cineva că nu s-a comportat ca un adevărat prieten când am avut nevoie. m-am tot gândit la cum ar trebui să fie definit comportamentul prietenului ideal în accepțiunea mea.
de curând am spus cuiva că prietenul este cel are atunci când îi arăți că în portbagaj ai un cadavru, nu întreaba nimic, ci își ia mânușile și o lopată și te întreabă doar “unde?”, ajutându-te să îl îngropi fără comentarii.
în viață, în orice situație, toată lumea are o părere, toată lumea știe mai bine, toți ar fi făcut așa sau pe dos, pentru că ei sunt “obiectivi” și “privesc lucrurile din afară”, dar mai presus de toate, ne judecă.
cred că atunci când ai cadavrul în portbagaj, ultimul lucru de care ai nevoie este încă o critică (fie ea și una constructivă), o părere sau o judecată emisă.
cred că atunci când ești cu cadavrul în portbagaj, ai nevoie de un om pe care poți conta fără explicații și justificări, fără scuze și … orice altceva.
ai ne voie de un om care să îți fie alături la greu necondiționat, un om care să îți ofere sprijinul său discret și ferm, real și neegoist.
să ne dăm cu părerea, să punem etichete sau să judecăm este extrem de simplu, mai ales dacă vreodată am trăit ceva asemănător. nimic mai nepotrivit! nici o situație nu vă semăna identinc cu alta, și niciodată 2 oameni nu vor simți și nu se vor raporta identic cu privire la același lucru.
așa că atunci când celui de langa tine îi este greu, fă bine și taci! dacă poți să ajuți cu ceva, fă-o, fără să pretinzi nimic în schimb, fără cuvinte, păreri sau așteptări. să avem păreri este simplu, să ajutăm necondiționat este mai complicat.
așa că nu îmi spune ce crezi, sau ce ai fi făcut tu dacă erai tu în locul meu, decăt atunci când eu te pot asculta.
în schimb, dacă vrei, ajuta-mă și atât.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

CommentLuv badge