emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri

zâmbesc din nou

În ultima vreme oamenii cu care am intrat în contact îmi spun: nu știu ce e cu tine, dar se simte o schimbare. “ Ce ți s-a întâmplat atat de bun, de ești atât de optimistă, zâmbăreață, așa cum erai acum mulți ani?” Sunt foarte îndreptățiți să pună această întrebare, ceea ce nu au intuit însă corect este că nu mi s-a întamplat nimic bun. Dimpotrivă. Am dat nas în nas cu tovarașa cu coasa dragilor. Sau altfel zis, am dat o tură pâna “dincolo”, și când era să văd “luminița” am preferat să mă întorc în lumea mea mai puțin luminată și să mă bucur de ea. Am ajuns să înțeleg foarte bine zicala “un om apreciază ceva tocmai atunci când nu mai are acel ceva”. Am fost la un pas să pierd cea mai de preț avere, viața mea de zi cu zi. Banală, monotonă, fără chestii spectaculoase, fără tone de prieteni, fără ieșiri de fițe, viața mea dintre birou – casă. Așa că azi îmi iubesc viața mai mult decât orice și cu siguranță mult mai mult decât o făceam înainte. Mă bucur de fiecare moment, trăiesc la intensitate maximă tot ce mi se întâmplă bun sau rau și încerc să aduc un zâmbet pe chipurile celor dragi. Asta cred că ar fi cel mai mare success al meu, să ii vad pe cei din jurul meu fericiți și să pot contribui și eu la asta. Sunt oameni cărora le-am trimis o prăjitura, sau dimpotrivă, smotocei de hârtie aruncați de colegii de birou, altora le-am spus “dă-mi un pumn în moacă mie dacă te face să te simți mai bine, dar renunță la fața asta și zâmbește azi măcar o dată”. Așa că dragilor, nu vă mai intrebați ce mi s-a întâmplat, e prea puțin important. A fost, e istorie, dar cu siguranță a fost cea mai dificilă lecție de viață. Ce am învățat? Să cred în continuare în mine, în idealurile mele, să mă bucur de viață zi de zi, clipă de clipă, dar cel mai important, am reînvățat să zâmbesc. Și credeți-mă, o fac și imi șade bine.

10 Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge