emoții, trăiri și povestiri

omnia

sufletele frumoase sunt pline de zbucium. sufletele nobile sunt pline de durere, iar oamenii puternici au o fragilitate surprinzătoare. lor nimeni nu se gândeşte să le dăruiasca ceva, pentru ca ei sunt de obicei salvatorii. ei sunt bogaţii lumii care dăruiesc oricând, oricât, necondiţionat.
anii au trecut peste tine şi ai trăit atât de multe, însă uneori te simţi gol şi încătuşat. poate a sosit vremea când cineva să îţi dăruiască ţie. cineva care să nu te judece pentru greşelile pe care le-ai făcut, ci să te iubească pentru tot ce ai învăţat din ele. cineva care să te vadă pe tine, nu ceea ce ai, poţi sau eşti pentru ceilalţi, nu un nume, o forţă, o influenţă. un prieten care să îţi fie alături şi dacă mâine nu vei mai avea nimic din ce ai acum şi nu vei semăna nici cu umbra omului care se lasă văzut azi. un partener de viaţă care se va trezi fericit alături de tine în pustietatea nisipurilor sau în liniştea muntelui.
cineva care şă înţeleagă durerea unui om atât de măreţ, să nu întrebe despre ea, ci doar să aline printr-un gest, printr-o vorba sau necuvântare, să umple goluri din care alţii s-au hrănit atâţia ani pentru că tu le-ai permis.
un om care să stârnească vântul atunci când tu vei vrea să zbori şi căruia să îi lipseşti cănd ai plecat să cumperi araci pentru vrejurile de fasole.
cu toţii avem o latură neagră, urâtă, pe care de cele mai multe ori nu vrem sa o arătam de teamă să nu fim judecaţi. te-ai întrebat vreodată cum ar fi ca un alt om sa ţi-o îmbrăţişeze?

emoții, trăiri și povestiri

cu nuca. ep. 6

crește în copăcel. faci super dulceață și prăjituri cu ea.
însă păna să ajungi să îi savurezi miezul atât de bun, trebuie să înveți să te izbești de invelișul tare, să te murdărești pe degete sau să îți vopsești părul cu culoarea ei.

nuca e vie în interior. te hrănește, îți dă energie și viață, îți dă tupeu să lupți, îți îndulcește cele mai grele momente, te lasă să o dai de-a dura când nu mai poți.
trebuie să înveți însă să îi respecți învelișul și să îi prețuiești miezul atât de viu.

d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri, winter tales

culorile sufletului meu

îl privesc. e mai spectaculos decât însuși tabloul suprem al naturii în zilele de toamnă, când își etalează cele mai surprinzătoare culori în lumina blandă a razelor de soare.
se aseamană mai mult cu un vitraliu, parțial terminat. artistul său însă nu sunt eu, ci viața mea.
fiecare ați luat din el, uneori mai puțin, alteori mai mult, mai blând sau mai brutal. ați pus în loc fiecare ce ați avut voi de dat: bucurie, frumusețe, lacrimi, urâțenie sau durere, fiecare pictându-și bucata lui din mine.

fiecare om la momentul la care este privit, nu este nimic altceva decât suma experiențelor sale de viață. un suflet din care v-ați servit oricând va arăta întocmai cum l-ați lăsat voi, cu lucrurile și culorile pe care voi le-ați pus în locul bucăților de suflet pe care le-ați luat sau, este pur și simplu gol.
alteori ați stat cu chirie. ați ales un loc așa cum voi vi l-ați dorit, iar când ați plecat, ați lăsat în urma voastră din nou ce ați dorit și ați avut voi de oferit. la fel veți și regăsi totul, întocmai cum l-ați redecorat.
alții ați ales să rămâneți pe termen lung și vă mulțumesc, pentru că zi de zi aduceți lumină, culoare, emoție și viață în mine. zugrăviți la rândul vostru spațiile voastre, transformând fiecare bucățică în ceva unic, nealmeu și mai mult al vostru.
mai sunt și vitraliile mele pe care încerc să le pictez cum știu eu mai bine. nu sunt însă un artist, ci doar un om care cu stângăcie și nu îndeajuns de multă cunoaștere învață zi de zi de la viață, de la voi.
orice bucată de sticlă însă nu își va arăta frumusețea decât în lumina soarelui meu negru, cu umeri înstelați.

dacă astăzi însă priviți în sufletul meu și nu vă place ceea ce vedeți, vă rog doar să va amintiți câteva lucruri mărunte…
uneori îmi e greu sa fac curat. alteori nu mai vreau.

biscuitisme, d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

iubeste-l

dacă îl iubești, bucură-te de el așa si nu îl dezrădăcina. e posibil ca în curtea ta să nu se prindă, să nu înflorească falnic pentru a-ți umbri zilele de foc.
dacă îi este bine, lasă-l acolo unde își are rădăcina, iubește-l și bucură-te de el bucurându-te pentru el, în liniștea ta.

d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

pentru Nuca

am suflet de dat!!! de dat tuturor celor care poartă prea multe armuri, celor care s-au automutilat atrofiindu-și emoționalul sau și-l ascund de frică să nu se facă de râs. tuturor celor incapabili să sa dăruiască și să se încreadă, tuturor celor care sunt prea puternici să își îngăduie un moment de visare și simțire.
tuturor pisicilor care în oglindă se văd gheparzi, tuturor egoiștilor incapabili și preabărbaților care orbiți de ego-urile lor mărețe uită să cumpere o floare și confundă noțiunea de femeie cu cea de obiect.
tuturor celor care se luptă în bătaia gloanțelor, dar care își pierd curajul în lupta pentru o femeie.

eu am prea mult, asa că îl transez și-l vând la kilogram.
nu! de fapt, vi-l dau pe degeaba. vă dau porții de suflet pe gratis, poate în felul acesta voi vedea mai multe suflete liniștite, mai mulți oameni fericiți și iubiți.

biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri

inima de tiganca

nu tin cu cei mai buni, pentru ca lor li se cuvine victoria, lor li se cuvin rezultatele. lor li se cuvin cei mai frumosi suporteri, cei mai multi sponsori.
nu tin cu performanta, tin cu spectacolul, tin cu pasiunea, cu lupta, cu determinarea si curajul nebun.
am tinut cu incredibila reprezentativa a Mexicului, am sperat nebuneste la o minune pt Costa Rica in fata mult iubitei portocale mecanice.
am suspinat cand el mio Faraón de Camas & co au trebuit sa spuna adios, iar gustul vinulului de Madeira a apus pt cateva clipe cand lusitanii au plecat de pe pamanturile de atatea veacuri cucerite.
nu uit ca de fapt spectacolul a nascut competitia, nu uit ca este un joc. prefer “sa nu stiu” fotbal si aleg stiu sa traiesc eomotia fiecarui meci si sa pretuiesc fiecare licar de speranta si curaj pe care il vad in jucatorii care sunt acolo, pe teren.
ce am mai admira oare, despre ce ar scrie zile intregi presa, sau ce ar mai elogia “oamenii care stiu”, daca nu ar exista crampeiele de minune, clipele in care cei mici il inving pe mare Goliat? care ar mai fi “revelatiile campionatului”, care ar fi pana la urma placerea, daca totul ar fi mecanic, previzibil si unanim acceptat?
cum sa nu le acorzi momentul lor de glorie si recunoastere micutilor jucatori din Costa Rica ce au stat atat de drepti in fata portocalei mecanice, care insa a ingenuncheat Spania cu 5 lovituri aprige?
de ce sa nu admiram oamenii care isi depasesc limitele si lupta pentru implinirea viselor de copil, de ce sa nu ne dorim sa mai credem in minuni? de ce sa nu traim cu adevarat aventura unor momente incredibile si de ce sa nu credem si in ce care nu sunt obisnuiti cu betia vinului gloriei?

ce sa fac? am inima de tiganca!

cu devu', emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, viața bate filmul

my Thai

în toamnă am hotărât să încercăm o vacanță exotică, într-un colț de lume îndepartat. evident, să reușim să vedem cât mai multe, să cheltuim cât mai puțin și să ne simțim cât mai bine. pt toate astea au urmat luni de research, de citit ghiduri turistice, site-uri întregi cu și despre turism în thailanda, mailuri, voturi, păreri comune sau diferite. totul s-a terminat cu bine, rezervările au fost făcute, unele și achitate. cu câteva zile înainte de marea noastră aventură, pe fluxurile de știri a aparut o veste nu tocmai ok: în Bangkok s-au accentuat manifestațiile de stradă. deja începusem să ne facem griji. peste încă 2 zile, Guvernul din Bangkok a decretat stare de urgență. deja nu mai este de joaca. ne-am sfătuit, ne-am gândit și cu inima în dinți am hotărât să merg mai departe. în cel mai rău caz, daca se înrăutațește situația, vom renunța la ultimele zile programate în Bangkok pt a ramane în Koh Samui.

emoții mai ceva ca un copil mic. mi-am pregătit bagajul cu mare atenție, după o sumedenie de liste, listuțe, răzgândiri, împachetări de proba, despachetări și reîmpachetări. am triat și sortat, am aranjat, am optimizat.

cu mic cu mare, cu bagaje mici, mari, multe, grele și îndesate, ne-am întalnit cu toții la aeroport. primul zbor: Bucuresti – Viena.
eram destul de stresat pentru că pe langa toate veștile din Bangkok, în țara erau furtuni de zăpada, viscol, -10grade și cod roșu de ninsori. nu știam dacă vom putea decola, îmi era teamă de cum va avea să  decurgă zborul.
iată cum în dimineața zilei de 18 ianuarie, în jurul orei 5, în terminalul nou de pe Otopeni s-au auzit 8 voci “go thailand!!!”.

am ajuns la Viena unde am așteptat cuminți ca un Boeing 777 să ne primească și să ne poarte în alt capăt de lume. a fost pt prima dată când am zburat cu o aeronavă atât de mare. serviciile operatorului de zbor au fost ireproșabile pe parcursul celor 10 ore echipajul încercând să ne facă să ne simțim cât mai bine. per total a fost un zbor liniștit, cu excepția a două ore, una petrecută deasupra României și cea de-a doua între Jaypur si Dheli, când până și purcelul cel mare s-a cutremurat.

am aterizat în Bangkok la ora locală 15.30 (10.30 ora României). am petrecut câteva ore în aeroport, iar la 21.25 am aterizat în sfârșit în Phuket, după un zbor cu Bangkok Airlines.
ziua însă nu se terminase. după încă o oră de călătorit cu mașina am ajuns în sfârșit la prima destinație: khao lak. preț de câteva minute ne-am rătăcit cu tot cu șoferul băștinaș care nu reușea să localizeze exact hotelul: Yama Resort.
a urmat o cina târzie și primul nostru contact cu adevarata mâncare thailandeză, home made 🙂

prima zi de vacanță în Thailanda am petrecut-o într-un mod mai chill, pt că toți eram dezorientați din cauza schimbării de fus orar / clima etc. am facut cunoștință cu micuțul sat, cu plaja, am înălțat primul nostru lampion și am luat primele lecții de negociere cu localnicii.

ziua următoare a început aventura pt cei 8 curioși. Oil, ghidul nostru ne-a oferit un prim contact cu Thailand. a fost o zi pe care în mare parte am petrecut-o pe apă. când am vazut cum arată un longtail boat, eram cu toții sceptici. înainte să punem piciorul în barcă ne gândeam cât de bine știm să înotăm, ce obiecte trebuiesc protejate în cazul în care ne răsturnăm etc.
Ko Panyi ThailandaOil și “căpitanul” cred că se amuzau teribil, însă au avut răbdare cu noi să ne acomodăm cu noua lume.
pădurea de mangrove, plimbarea cu caiacul pe sub stânci (da da, pe sub stânci), insula lui James Bond au fost principalele atracții ale zilei, dar și satul plutitor Ko Panyie care număra nu mai mult de 200 de familii musulmane, o școală și un teren de fotbal pe apă, cu o poveste uimitoare.DSC_2745
pe mine însă nu m-a impresionat vestita insulă James Bond. prea puțin spectaculoasă pentru cât de lăudatată este și extrem extrem de aglomerată, iar singura zonă cu o oarecare deschidere este împânzită de buticurile musulmanilor care vor să îți vândă orice și cu care dacă negociezi, poți cumpăra un produs la 30% din prețul ofertat inițial.

 

 

 

ziua ce a urmat a fost cea pe care am încheiat-o spunându-mi pur și simplu că “azi nu am trăit degeaba”. am fost norocoși să avem un superghid care să ne ofere o zi absolut speciala.
am început cu o vizită la freshmarket, pt ca apoi să ajungem în jungla, unde am început plimbarea cu caiacele. un râu cristalin cu o apă perfect limpede, o sălbaticie calmă și simplă, dar uimitoare, un varan ici colo, un peștisor în apă. nu îți puteai dori nimic mai mult decât o priveliște de vis, o vreme bună și tu să te lași dus pe cursul apei.

după masa de prânz am plecat în rezervație pt plimbarea cu elefanții. deși nu a fost prima dată când am dat cu nasul de aceste vietăți, a fost prima dată când am fost atât de apropiați.
elefant thailanda
majoritatea s-au bucurat maxim de off-road-ul ce a urmat, cu noi călare pe câte un elefant. deși toată lumea avea un rânjet maxim la finalul trip-ului, pt că toți s-au simțit stăpânii acestui uriaș pt o oră, eu m-am întristat. mi se pare groaznic să chinui aceste animale superbe pt a face pe plac turișitilor cu ifose de europeni educați, care își imaginează că sunt stăpânii universului, oamenilor care din grandomanie își doresc să ajunga tot mai sus și mai ales să se laude cu asta. thailandezii îmbracă destul de frumos situația, susținând că elefanții sunt vânați de braconieri și în acest fel, aduși în aceste ferme de distracție pt atotputernici, sunt protejați și îngrijiți. din păcate știu și cum sunt “dresati” sa fie atat de calmi și ascultatori și dacă aveti un strop de umanitate în voi, vă rog să nu mergeți cu elefantul la plimbare niciodată când vi se va ivi ocazia. hrăniți-l, jucați-vă cu el, admirați-l, donați, de ce nu, o sumă de bani unui adapost de animale, dar nu îi exploatați!, sunte excepționali, nu merită un asemenea tratament. sunt măreți, sunt nobili și blânzi, sunt animale cu adevarat sociabile pentru care contactul fizic, gesturile de tandrețe sunt o nevoie și o plăcere reală.
elefant khao sok
am plecat de la ferma de elefanți cu un amalgam de sentimente, bucurie și tristețe deopotrivă.
în drum spre hotel, majoritatea au adormit în bus. însă unul din băieți, mai iscoditor de fel, a început să îl întrebe pe Tond, ghidul nostru, câte ceva despre ce a însemnat tsunami-ul cu adevărat pentru ei.
Tond a avut rețineri clare în a intra în această discuție, dar înțelegând că nu întrebam doar să ne aflăm în treabă, ci pt că vrem sa înțelegem câtuși de puțin impactul naturii asupra lor, a început ușor ușor să își dezvăluie povestea.
cu mulți ani în urmă, un călugar i-a spus ca va veni o clipă în viață când va pierde tot, i-a mai spus un număr: 431 și că trecerea în lumea de apoi îl va găsi lânga un copac. Continue Reading

biscuitisme, d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

iti multumesc 2013, bine ai venit 2014

2013, un an greu, dur, dar un an in care am pentru ce spune multumesc. asa ca draga 2013 iti multumesc!
Multumesc 2013 pentru prietena care te lasa sa plangi atunci cand nu mai poti si care intelege ca lacrimile sunt un semn ca ai obosit sa fii puternic.
Multumesc 2013 pentru locurile extraordinare pe care le-am vazut alaturi de EL. Multumesc pentru Toscana si pentru cei 2 ingeri de oameni care traiesc in Prato si de care ne este foarte dor.
Multumesc pentru Albert Sebastian, primul nascut in gasca noastra.
Multumesc 2013 pentru o mana de oameni care au lasat sedintele si mailurile pentru o clipa, pentru a ajuta impreuna un student la medicina.
Iti multumesc pentru super concertul lui Michael Bolton si pentru serile dementiale alaturi de Publika si Jezebel.
Iti multumesc pt ca si anul asta m-ai invatat ca prienteniile adevarate nu tin cont de distante.
2013 iti multumesc pentru cea mai buna echipa de furnizori: Diana, Doru, Andrei si Cristi, pentru victoriile muncite, pentru infrangerile dureroase din care m-am ridicat, pentru sansele pe care le-am avut.

Multumesc 2013 pentru ca am castigat nu doar cel mai bun partener pentru proiectul Vianor, ci am castigat si un foarte bun prieten – Mihai Paunescu.
Multumesc 2013 pentru o suita de oameni pe care sunt mandra ca i-am (re)intalniti si alaturi de care am privilegiul sa dezvolt Vianor Romania.

Multumesc Jezebel, Alexandru Burca pentru cel mai frumos La multi ani pe care mi l-a cantat cineva vreodata si pentru o clipa de sarbatoare cu adevarat
Multumesc pentru trusa de scule Beta. Acum am mai bifat un punct din “must have-urile” unei femei (surubelnita, masina de gaurit si sutienul din dantela neagra)

Multumesc 2013 ca si in aceste 12 luni am putut sa aduc mici clipe de bucurie in viata celor din jur. Este minunat sa pot sa ajut. Nu cred sa fie ceva mai frumos decat sentimentul pe care il ai atunci cand aduci un strop de fericire.

Multumesc pentru ca am fost demna de aceste cuvinte: “Ai aparut in viata mea la un moment la care aveam mare nevoie de cineva, chiar ai fost ca un ingeras trimis din ceruri. A fost o perioada in care ne-am vazut si ne-am sprijinit unul pe altul oferindu-ne ce puteam si primind ce aveam nevoie.
Pe mine m-a ajutat mult si influenta ta asupra mea atunci a fost critica pentru depasirea respectivei perioade.”

Multumesc si ca Itic nu a disparut atunci cand m-a sunat mama alarmata.
Multumesc ca m-ai invatat ceva important despre mine: sky is not my limit, is where I belong!

Multumesc pentru Umbra Vantului si….si multumesc pentru Dave 🙂
(Dave, lasa globul! Dave?!)

biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri, literatura de sertar

DIN EXPERIENTA UNEI OCTOGENARE:

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
Suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta sau inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata asta…..sau nu este nevoita sa faca asta

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru servici sau pentru o intalnire cu cineva “visat” si care trebuie sa fie gata intr-o ora.

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o tinerete pe care sa o lase multumita in urma

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
un trecut suficient de “suculent”, pe care il va putea povesti cind va fi batrana

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
un set de surubelnite, o masina de gaurit si un sutien negru din dantela…..

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa rada…….si una care sa o lase sa planga

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
o piesa de mobila buna care sa nu fi fost proprietatea nimanui din familia ei.

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
8 farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin si o reteta de mincare care ii va face pe musafiri sa se simta onorati

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA
sentimentul de control asupra destinului ei

O FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa “cada” in iubire fara sa se piarda.

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa paraseasca un serviciu, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia.

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
cand poate sa insiste mai tare…….si cand trebuie sa plece.

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea soldurilor sau natura parintilor sai.

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Ca poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a terminat…

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
ce trebuie sa faca sau sa nu faca pentru a fi iubita mai mult…

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Cum sa traiasca singura……chiar daca ei nu-i place asta…

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE
Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea nu trebuie sa ia asta ca pe o ofensa personala……