enervant

enervant, literatura de sertar, românești

prostia și mizeria umană

sunt enorm de multe citate legate de proşti şi prostie, pe care nu le-aş putea contrazice. ce îmi este dificil mie, este cum stabilesc dacă un om este prost, sau  cum determin proporţia sa de prostie, ori dacă prostia este remediabilă, în cazul în care este denumită astfel de fapt lipsa de cunoaştere sau experienţă într-o rutină anume.

de curând, cineva mi-a spus cu mult aplomb ca niciodată nu ar putea lucra cu un prost, însă nu are nici o problemă în a lucra cu oameni lipsiţi de caracter.
aşa că mi-am ridicat şi eu întrebarea: ce aleg dintre un om considerat prost sau unul fără caracter.

după cum scriam mai sus, eu nu ştiu cum poţi delimita clar treaba cu prostia, însă mult mai simplu este să observ caracterul unor oameni. Din punctul meu de vedere, cu răbdare şi timp, prostia în unele cazuri poate fi “vindecată”, însă mizeria umană nu se spală cu detergent, apă de ploaie sau zăpadă.

un om considerat prost este previzibil şi depinde de tine dacă alegi să investeşi în el. de asemenea, modul în care îţi setezi aşteptările de la acea persoană este tot treaba ta.
caracterele mizerabile însă sunt şi imprevizibile, iar efectele produse de aceşti oameni sunt de cele mai multe ori mult prea costisitoare, faţă de cele produse de cei etichetaţi ca fiind proşti.

în afara cazurilor identificate medical, unde creierul uman nu funcţionează firesc, cred că nu există oameni proşti. consider că există oameni lipsiţi de informaţie si exerciţiu, oameni lipsiţi de experienţă, nerutinaţi în anumite sisteme, sau nepuşi în locul potrivit. aceşti oameni însă pot performa şi nu îi poţi suspecta atunci cand greşesc că au facut-o cu intenţie, ci pur şi simplu din nepricepere. caracterele urâte însă, de cele mai multe ori greşesc voit, au scopuri ascunse şi bine trasate, pe care nu le poti dejuca mereu. iar asta nu se mai vindecă…

enervant, românești

România are dramele ei și are nevoie de eroii ei

am văzut Asia şi am văzut cu ochii mei ce înseamnă sărăcia şi viaţa grea de acolo. ştiu că în Cambodgia o casă are 3 pereţi, ştiu cât se chinui şi azi Thailanda să îşi revină dupa un tsunami care a şters fără milă tot ce a găsit în cale. zile întregi, imaginile din Nepal cu dezastrul produs acolo mi-au amintit încă o dată cât de mici şi neputincioşi suntem în faţa supremei forţe, natura.

am urmărit cum întreaga omenire a făcut un efort admirabil să vină în ajutorul unor oameni cu care destinul nu a fost prea darnic.
ce mă doare însă este că o clasică strategie de PR, denumita şi Surf on the Wave, a fost utilizată de mulţi oameni, inclusiv de-ai noştri, pt a-şi crea o cotă de imagine (şi mai bună), poziţionându-se în salvatorii omenirii.
nu doresc să las de inţeles că sunt indiferentă la dezastrul întâmplat, nu doresc să credă cineva că nu consider nobilă dorinţa de a ajuta şi de a utiliza notorietatea şi puterea fiecăruia pt a atinge un scop nobil. oamenii aceia au nevoie de ultimul dolar pe care îl putem oferi, de restul pe care nu îl luăm de la magazin, doar pt că nu vrem sa avem zdrăganele în buzunar.
mă doare însă ca dintr-o situaţie de acest fel, unii români au vrut să profite. au vrut să îşi clădească imaginea păşind pe suferinţa altora.
mai mult decît atât, mi-aş dori ca aceşti mari salvatori să revină în propria lor ţară, să viziteze sate întregi rupte de lume, unde medicamentele sunt duse cu elicoptere SMURD, cu maşini 4×4 ale participanţilor la compeţiile off-road, sau cu alte automobile speciale. mi-aş dori ca aceşti salvatori să fie la fel de guralivi când în propria lor ţară este nevoie de o mobilizare pt o deszăpezire când zeci de maşini sunt îngropate în troiene, când oamenii nu pot ieşi din case pt că zăpada le “încuie” uşile. cand inundaţiile şi furia naturii, aici, în România, distrug vieţile, visurile şi munca de o viaţă a zeci şi sute de oameni, când nu avem şcoli şi spitale, când avem încă zeci de sate fără condiţii umane gen canalizare.
pentru aceşti oameni, pentru aceste situaţii de ce nu vrem sa fim eroi? de ce pentru ţara noastră, pentru neamul nostru, refuzăm să facem PR?
pt că România este prea banală în comparaţie cu Nepal-ul? pt că mizeria şi căzăturile locale nu par îndeajuns de exotice?
România are dramele ei şi are nevoie de eroii şi voluntarii ei.

enervant, românești, tot romanul se pricepe la ...sport

și acum Știrile din Sport

m-am obișnuit cu Știrile de la ora 5. chiar și cu cele de 22 și matinanele sumbre care îți strică orice chef de viață în ultima vreme, fix de la prima oră din zi. ma obișnuisem însă ca prin amalgamul de mizerii politice, violențe și alte lucruri “senzaționale” să mai văd și stirile sportive. acum câțiva ani mai aflam despre performanțele sportivilor români, despre ce se mai întampla la Deva, la Snagov și tot așa.
astăzi suntem informați despre noile mașini și telefoane ale jucătorilor de fotbal, despre iubitele și amantele acestora care se mândresc cu relațiile lor extraconjugale, cu activitatea din penitenciare a altor patroni de cluburi. în curând Divizia A va fi un reality show behind bars, sezon complet.

Se vorbește prea puțin despre cei care fac performanță și despre sacrificiile pe care aceștia le fac pt ca noi să putem să îi numim “sportivii noștri de aur”.
Prea puțin știm despre efortul micuțelor gimnaste de la Deva, de câta muncă și durere există în spatele prețioaselor lor medalii care noua ni se cuvin. Prea puțin știm despre cât muncește Simona Halep pt ca știrile sportive să poată face presupuneri despre “ce casa își poate lua Halep cu banii câștigași la Turneul din Dubai”.
Nimeni nu vorbește despre oamenii care plutesc pe ape, oferindu-ne speranța că din nou vom putea avea un alt Ivan Patzachin, sau o nouă Violeta Beclea Szekely, Gabi Szabo, Camelia Potec, etc.
Vorbim prea puțin despre cum ajungi să ai performanță, vorbim prea mult despre viața personala a unor performeri de mâna a doua. Vorbim prea puțin despre efort, disciplină, conduită și muncă, vorbim prea mult despre ce poți face cu banii și notorietatea câștigate după ce “te faci mare”.
Ne dormim performanță, dar nu investim în propriile noastre valori. Difuzăm și promovăm cancanurile din lumea sportivă, pt că performantele sunt din ce în ce mai rare.
Apreciem mizeria, uităm care ne sunt valorile și uităm sa investim în oamenii noștri.

enervant

intimitate sau macar discretie pe retelele sociale

pe zi ce trece apetitul oamenilor de a da chech-in a crescut. personal consider usor pueril acest obicei, pt ca vorba aia lauda-ma gura. ce mi se pare insa mai neplacut este ca cel ce da check-in -ul poate sa inceapa sa insire: sunt la locul A impreuna cu x si y. aici mi se pare ca deja incalci dreptul celorlalti la intimitate sau discretie.
poate gresesc, insa unora FaceBook-ul le spala creierul si le inlocuieste neuronii.
desi mi se pare de clasa a 5-a sa stai toata ziua si sa te lauzi unde esti, cu cine si de ce, sa pui poze cu mancare (chiar, va dati seaman acum in post, cate farfurii cu mancare au ramas nepozate?), este totusi optiunea ta si dreptul tau de a-ti face publica viata.
nu sunt insa de acord cu cei care devin invazivi, facand publica si viata altora, nerespectand dorinta lor de discretie si dreptul la intimitate.

d'ale biscuitelui, enervant, oameni și locuri

bu(f)tonul regelui

cine este? nimeni altul decat cel ce rade galagios la cele mai seci si tampe glume ale supremului sef, cel care a devenit o simpla marioneta in slujba unui iscusit papusar. cel de care te poti debarasa intr-o clipita cand nu mai serveste interesul coroanei.
cel care merge cu apul plecat si cu limba scoasa, care culege cojile si hainele ponosite ale regelui, crezand ca imbracandu-le, va deveni el insusi nobil.
ceea ce uita acesti bufoni este ca soarta lor este in mana unui papusar capricios, care cumpara la kilogram marionete precum ei, de care se descotoreseste apoi fara cea mai mica mustrare de constiinta.
bufonii regelui nu sunt amuzanti prin ceea ce cred ei ca fac pentru amuzamentul si placerea coroanei, ci tocmai prin rolul lor de tinte vii, de victime sigure de a caror agonie se amuza capetele incoronate. visele lor natangi, incapacitatea de a sta pe propriile lor picioare si caracterul duplicitar ii transforma in carne de tun in razboaie care nu le apartin si despre a caror miza nu stiu mai nimic.
sunt simple creaturi manipulate, dezbracate de orice personalitate, inteligenta sau demnitate, care pentru un ban in plus sau pentru un zambet al capetelor incoronate vor vinde si cele mai sfinte lucruri din viata lor.
uita insa ca din frimituri nu poti face cozonaci, iar hainele ponosite, oricat le-ai petici, sunt doar niste gunoaie. cand te bucuri atat de mult de lucruri aruncate, cum iti imaginezi ca tu vei deveni indispensabil? esti la fel de neinsemnat precum frimiturile pe care le culegi cu atata lacomie, la fel de sec si penibil intocmai rasetelor tale grotesti carora le dai frau liber la fiecare povestire a coroanei.
bufonul este totusi un buton. rezolva treburile murdare ale coroanei si va fi inlocuit cu mare usurinta, pt ca mereu va aparea o alta marioneta insetata de visul puterii, cu stomacul gol dar plin de marsavie, victima sigura a capriciilor coroanei, toate acestea evident, la un pret mai mic.
fiti bufoni ai regilor, continuati sa visati frumos bieti actori de ultima mana ce va jucati rolul in piese pe care nu le veti intelege niciodata. uitati ca sunteti amuzanti sau buni de ceva. sunteti doar de folos, utilizabili pentru un timp si intr-un scop foarte bine determinat.
cel mai mult insa veti amuza nobila audienta in clipa in care coroana va va zdrobi sub greutatea ei si se va amuza copios de naivitatea voastra. cel mai bun moment al vostru dragi bufoni este cel in care iesiti din scena.

enervant, românești

RMGC – ce bine ca nu suntem cu totii la fel

de mai bine de o saptamana, doua subiecte au impartit tara in doua: proiectul RMGC si problema cainilor fara stapan din Bucuresti. ca au impartit opinia publica nu e nimic spectaculos, caci Romania este tara cu 20 de milioane de antrenori de fotbal, ministri si ce s-o mai putea. insa ce este foarte trist este ca aceste doua teme au inceput sa imparta si prietenii. se pare ca oamenii au fost atat de patrunsi de implicatiile si mai ales presupusele urmari ale evenimentelor, incat au uitat de bunul simt si de respectul fata de opiniile diferite, devenind agresivi si jignitori.
am primit mesaje care imi atrageau atentia ca pe facebook am dat like paginii care sustine proiectul RMGC. “sigur este o greseala, un om “verde” ca tine nu ar putea sustine asa ceva, da unlike imediat”. serios?
din fericire suntem cu toii diferiti. am evitat sa imi exprim parerea fata de tema RMGC din doua motive foarte clare: agresivitatea celor care “salveaza rosia montana” si mai apoi, ceea ce eu numesc etica.
cu totii suntem subiectivi in ceea ce priveste tema RMGC si cu siguranta cunoastem probabil 1% din ceea ce inseamna un proiect de o asemenea anvergura. si va rog, nu imi spuneti ca se poate asa sau invers decat daca sunteti implicati direct intr-un proiect similar. altfel, daca ati cititi si ati auzit, e mai bine sa nu va pronuntati. recitatul din carti se premiaza la Gale, nu in economia de zi cu zi.

este jenant sa vad cum oameni care au lucrat pentru RMGC acum tipa din toti bojocii “salvam Rosia Montana”. nu consider ca este de bun simt sa incepi sa militezi contra unei cauze care ti-a adus salariul in buzunar o vreme. pur si simplu nu se face. e ca si cand ai bea pepsi la volanul unei masini branduite cu coca-cola (cunoscatorii stiu). este o lipsa majora de profesionalism ca dupa ce ti-ai castigat existenta de pe seama unui brand, sa te lepezi cu atata usurinta si sa te transformi in militant ecologist. mi se pare o lipsa de respect fata de munca ta, o lipsa de seriozitate si maturitate, o lipsa de etica si eticheta si evident o imensa ipocrizie.

cred ca trebuie sa intavatam cu totii sa acceptam si opiniile contrare crezurilor noastre, sa invatam sa nu ne pierdem cumpatul si nici prietenii datorita acestor tipuri de dispute, dar mai ales ar trebui sa invatam despre respectul si angajamentul pe care il avem fata de profesia noastra si toate implicatiile ei. trebuie sa ne purtam cu decenta si respect fata de un partener si dupa ce perioada contractuala a luat sfarsit, pt ca daca vom incepe sa aruncam in el cu noroi, cu siguranta pe noi ne vom fi ingropat deja.

cat despre proiecte, daca altii au o alternativa realista mai buna, va rog sa fie aplicata de maine, altfel haideti sa acceptam realitatea si sa nu mai lasam alti oameni sa moara, unii de foame, altii muscati de caini.

biscuitisme, d'ale biscuitelui, enervant, oameni și locuri

blestemul fetei frumoase

ne imaginăm că fetele frumoase au în general niște vieți superbe, împlinite, lipsite de orice griji. ignoram însă ce poate ascunde această frumusețe.
frumusețea atrage cu sine în primul rând invidie. invidia colegelor din școala, a celor de la job, a iubitelor sau soțiilor prietenilor ei.
frumusețea îți fură meritele. de fiecare dată când vei avea o reușita, meritele nu ți se vor atribui în mod direct și corect, ci mereu alții “din spatele tău” sunt artizanii succesului tau. ei sunt doar niște marionete care sub vraja frumuseții tale vor munci ca niște supuși loiali și lobotomizați pentru ca tu să te bucuri de toată gloria.
niciodata o femeie frumoasă nu poate fi și smart, căci vorba cântecului “..ești frumoasă, dar ești proastă”. ne educam odraslele să creadă că orice înseamnă frumos sau elegant, este neapărat și pițiponcesc.
niciodată o femeie frumoasă nu este și una cu greutate. mereu femeile frumoase sunt privite de cei din jur ca niște ușuratice care își plimbă fustele prin poalele binefăcătorilor de orice fel, ca și când ele însele ar fi lipsite de orice capabilități de a-și îndeplini visurile și dorințele.
frumusețea îți fură și prietenele. mereu, mai devreme sau mai târziu, prietenele tale te vor părăsi.
frumusețea îți mai ia și prietenii, pentru că orice barbat care îți va fi aproape, inevitabil va simți și un strop de dorință, nu doar o iubire frățească, iar asta va distruge de cele mai multe ori prietenia voastră. iar dacă nu se întâmplă asta, cu siguranță iubitei sau soției lui nu îi va conveni compania ta și va face orice este posibil pentru ca discret și în timp să îndepărteze “pericolul”. și te vei trezi că în ziua nunții bunului tău prieten tu vei fi la birou, suferind ca nu îi poți fi alături, sau poate te vei duce la biserică și te vei ascunde îîn mulțime, măcar să îl vezi când va spune mărețul cuvânt.

frumusetea îți fură pritenii, meritele, iubiții, prietenele și linistea.
îți lasă în schimb doar singurătatea, ca într-o gelozie bolnavă. frumusetea te vrea numai pentru ea și pentru cât timp dorește ea.

enervant, românești

acesta e genul de post pe care nu imi place sa il scriu. ma simt insa nevoita sa o fac, tocmai pentru ca pot spune ca intr-o mica masura inteleg situatia. am citit azi in presa si pe blogul Simonei despre nenorocirile pe care statul le abate asupra oamenilor bolnavi de cancer.
Romania este tara care isi imparte bolnavii de cancer in doua categorii: cei norocosi pentru care se gaseste tratament si ghinionistii, pentru care spitalele nu au medicamente si pe care acestia trebuie sa si le procure de unde vad cu ochii si pe banii – lor spune Vlad Mixich pe hotnews.ro . eu as adauga inca o categorile: cea a batranilor.
mi-a inghetat inima citind primul comentariu din blogul Simonei, o povestire pe care v-o reproduc mai jos.
Inainte insa de a face asta, am sa va povestesc intamplarea mea:
mi-am pierdut bunica din cauza leucemiei. am luptat cu totii, cu tot ce am putut. ne-am rugat prietenii sa doneze sange (multumesc Dan si Carmen, nu am uitat nici azi ce ati facut pt noi!). i-am multumimt zi de zi doctorului Coriu din cadrul spitalului Fundeni care a fost alaturi de noi toti in aceasta lupta.
ce nu voi uita si nici nu voi ierta vreodata insa a fost reactia sefului domnului doctor Coriu, “sef” care a afirmat” nu vezi ce batrana e? la ce sa irosim un medicament asa scump pe ea?” – era vorba de un tratament de cateva zeci de dolari fiola la vremea aceea.

Povestea lui Adam am spus-o si o voi repeta pana o sa va plictisesc pe toti, pentru ca el este exemplul ca in tarile vecine NU se mai moare de cancer / leucemi etc. insa va reamintesc ca si in cazul lui, statul roman nu a permis tratarea lui in baza certificatului E112, pe motiv ca leucemia nu este o boala letala.

UNIFARMUL este o fabrica a mortii.
da,imi asum ce scriu.
am vb cu dna Pascu Elena, care a lasat de bunavoie sa moara 24 de bebelusi la Cluj ca a refuzat sa aduca un amarat de medicament de 2 euro fiola,ca nu avea profit.
initial nu l-am crezut pe dl profesor cand mi-a zis.
nenorocirea, viata, destinul, habar nu am,a facut sa interactionez personal cu UNIFARMUL. aveam nevoie de unul din medicamentele zilnice. un fleac. opreste evolutia uneia dintre boli in cancer generalizat. noroc ca mi-a dat Dumnezeu o forma indolenta.
Raed Arafat m-a ajut enorm, dar nu a putut trece peste dna Pascu. mi-a impus un pret de 8 ori mai mare decat il iau din Italia, pe motiv de profit. i-a pus un TVA de 24 % ca la suplimentele alimentare si un amarat de medicament care se face la 3 euro cutia, se vinde in italia la 8 euro cutia, venea la mine in jur de 25 de euro. Continue Reading