enervant, românești

planters cafe 

românii strică tot. dar strică cu simț de răspundere, nu se încurcă.
Aveam o cafenea preferata, un loc în care am mers ani buni. Era specială datorită mobilierului mai puțin convențional (cel putin la vremea aceea) și personalului, care te făcea să te simți ca la tine în sufragerie. Muzică chillout, mai un jazz, dar nimic gălăgios și intruziv. O chestiune fff mișto era faptul că vara pe micuța peluza din fața localului erau înșirate tot felul de covorașe, pernuțe și măsuțe dedicate acestui tip de servire. Murătură, cățelul localului era una din piesele de rezistență și nimeni nu se necăjea cand din greșeală mai călca pe cate o chițăitoare a lui Mură și îți stătea inima’n loc preț de câteva secunde. Oamenii care veneau acolo era o micuță comunitate inedită, nu vedeai posete Hermes, jeepuri albe și curele D&G cu multe multe ștrasuri. Era locul în care puteai citi într-o duminică dimineața în liniște, puteai sta la confesiuni cu prietenele cele mai bune sau puteai face o chermeză cu toata gașca, dar fară să te deranjeze nimeni.
Între timp locul s-a ales cu un set de proprietari noi(băieți cu cefe late). În meniu a apărut instant ceafa de porc, au răsărit jeepurile albe și mașinile “cu numere de germania” în parcare, personalul a fost înlocuit cu niște superfete de cartier cu cercei din  imenși (de aur logic) care își expun cu nonșalanță șunculițele din pantalonii cu talie mult prea joasă pt silueta lor.  Nu ne mai plăcea locul, ca atare am tot mers prin alte cafenele, dar trăgeam mari speranțe cu terasa. Ne era dor să lenevim pe pernuțele despre care am povestit. Ei bine azi venind spre birou, surpriză: trec prin fața localului și ce să vezi? pe micuța peluză strălucea în razele soarelui un “mobilier peroni” de super plastic și ultra prost gust. așa că a murit și speranța legat de subiectul Planter’s Caffe.

pt moment mă rezum la Cafe Des Beaux Arts și aștept propuneri cu locuri interesante.

enervant, românești

am fost astazi sa vad o prezentare cu tema “viralitatea in online”. suna teribil de interesant. am avut ocazia sa vad cum se face asa ceva de cateva ori, am citit cate ceva despre acest subiect, am vazut si studii de caz solide, ma asteptam deci sa fie o maniera de incheiere a zilei foarte placuta. Iau printesa urbana de manuta si ajungem la locul faptei, putin jenate de faptul ca intarziasem sfertul academic si ne usor ingrijorate sa nu fi pierdut ceva informatii megaimportante.
Ne asezam cuminti intr-un colt, luam un cei si ciulim urechile, iar dupa cateva momente incepem sa afisam usoara uimire pe moace. Vorbitorul ne povestise cateva cuvinte despre un viral de succes, care acumulase 80.000 de vizualizari pe youtube (nu am retinut intervalul de timp in care au fost cumulate), pt ca apoi sa ni se explice cum nu a avut succes un alt viral al lui nu prea a fost viral, fapt pt care a si gasit vinovati, evident altii decat el insusi si desi ii aratase cu degetul, nu a reusit sa exprime si raportul de cauzalitate dintre “vinovatii de insucces” si inscucesul in sine.
Apare si vorbitorul 2: un copy de la o agentie de offline, care facuse un videoclip personal si care “scapase” pe youtube si adunase 6000 de vizualizari. Cand din audienta a fost luat la bani marunti si el a dat din colt in colt: nu a cuantificat twitturi, comentarii, RT-uri, mentiuni, preluari pe bloguri sau prin retele sociale etc. Stia de 2 preluari pe bloguri, dar nimic in plus. in rest a tinut sa ne explice ca “e aur frate, ma’ntelegi” si ca sun factori care “face” un viral sa fie viral, dar nu ii poate spune, pt ca e o filosofie ampla si nu isi avea rostul in seara dedicata viralului online.
Penibil a fost si momentul in care din randul audientei o brandmanagerita a dat spre exemplu un viral facut de ea, care cumulase 140.000 vizualizari pe youtube si a incercat sa lege o discutie mai hotarata cu cei doi, dar acesia din pacate …. saspuna ce? ca toate viralele lor nu au cumulat vizualizarile obtinute de cel al respectivei brandmanagerite????!!!
cum naiba un pusti care a faut un viral si un viral mai putin viral, plus un copy de offline (copy cu mari deficiente de exprimare si care uitase “gramaticile” acasa) vin sa dea lectii despre viralitate in online???
pt specimenul nr 1 – in cazul esecului sau i-au lipsit masa critica si targetarea a fost cea mai buna (asta din ce am dedus din povestirea dumnealui)
pt specimenul 2 – de la Raluxa zicere : nu livrezi un viral clientului, ci un material cu potential viral

duminica o tin o prezentare despre faptul ca mercur e retrograd si metatarsiene.

enervant, la grămadă, oameni și locuri

… pt că atunci voi avea nevoie cel mai mult.
nu mai știu pe unde am citit textul de mai sus, dar mi-a rămas bine întipărit în căpșor. Ce mă ofică cel mai tare însă este faptul că de cele mai multe ori mi-l reamintesc după ce gafez ușor.
De fiecare dată când nu primim feedbackul dorit, reacționăm în consecință, de cele mai multe ori făcând situația și mai delicată pt cei de lângă noi.
Astfel, în loc să fim un punct de siguranță, o oază de liniște sau pur și simplu niște oameni înțelegători, suntem răutăcioși și (puțin)egoiști, așezând pe primul loc nevoia noastră. Asta e reacția “la prima” pt ca apoi să facem un pas înapoi și să realizăm cât de răi am fost. Oamenii de lânga noi au nevoie de suportul nostru, mizează pe înțelegerea noastră și în felul lor au nevoie de noi.
Cum naiba să înfrângem reacțiile instinctive și să ne comportăm așa cum considerăm ok abia în pasul 2. Îi iubim pe cei de lângă noi și știm că cea mai mare dovadă de iubire este tocmai să le fim alături când și cum a ei nevoie, chiar dacă uneori asta înseamnă chiar absența noastră.
Ce simplu ar fi dacă am fi mai puțin egoiști și am oferi ce au ceilalți nevoie, nu doar ce credem noi ca au nevoie.

emoții, trăiri și povestiri, enervant

Zilele astea și eu și alte prietene am tot avut diferite pățanii cu unele ființe de sex opus. Încep să mă întreb ce naiba e în capul de pe umeri al unora dintre dragii noștri masculi.
Cum naiba se face că dacă până acum ceva vreme auzeai povesti gen : și s-a dus X (bărbat) să cumpere nu știu ce și a dat peste una frumoasa, buna bla bla și i-a sucit aia mințile și prostul a cumpărat. Sau l-a îmbârligat aia bine și a mușcat domnul momeala. În ziua de azi bărbații mizează mai mult decât femeile pe șarmul lor în negocieri și vânzări. Se duc cocoși, se ridică în slăvi singuri sau cu ajutorul unui aplaudac sau doi, termină apoi negocierea, dau pe-afară de bucurie de ce mari și tari au fost, cum le-au spart pe alea, pt ca apoi alea să le dea un flit de nu se văd (cu sau fara manuși).

Hai să inversăm situația puțin: îl punem pe el buyer, pe ea furnizor. Se gândește el că daca tot îi este furnizor de te miri ce, ar putea deveni ea și furnizor de plăceri, măcar pt o seară două? Și ce face? O invită în oraș, o invită la el acasă, încearcă să îi împuie capul sperând că va ceda, dar ce să vezi? Nu are efect. Vraja nu ține, x5-ul nu își face efectul, telefonul de nu știu câte mii de euro nu îi ia mințile, casa de vis nici măcar nu vrea sa o vada, pur și simplu își ia un mare flit. Continue Reading

enervant, oameni și locuri, românești

am plecat la Predeal să-mi vizitez unul din cei mai vechi și dragi preteni. În tren m-am enervat-amuzat copios. Am dat peste reprezentarea mitocanului de tren (din ghidul mitocanului), sau domnul Goe x 2 , reloaded. În stânga mea un modul de 4 locuri. doi kinderi, unul de clasa a doua și unul mai pitic, cam de 4 ani (alintat suav Caroliky, de la Carol), una bucata mamița (mare cât casa la propriu) și mam’mare. În primă fază, noi, ceilalți călători, suntem informați despre situația conjugală a mamiței, despre cearta de cu seara cu amărâtul de soț, apoi de cum acesta de dimineață și-a băgat mințile în cap și a adus-o la gară. Booon, sperăm că după ce ne punem în mișcare, lucrurile se vor liniști. Ei bine, a murit până și speranța. Continue Reading

enervant, oameni și locuri, românești

mă enervează rău inchipuiții, sau cei care vor să fie cool pt că e cool că ești cool. în ultima perioadă am identificat 2 curente care mă obosesc și mă enervează cumplit.
1 – e cool sa vorbești ardelenește
2 – ce tare e să arăți “geek”
Da, în Timișoara la Cozo a mea, sau la Cluj, sau la Oradea aud mereu “mulțu” sau “distracție” în loc de “distracție plăcută” sau “s-o facut” sau “o fost”. E ceva firesc să vorbească cu prescurtări la greu, spuse pe un ton specific lor. E cool în București să vorbim așa (pentru că poate majoritatea dintre noi admirăm zona aceea). Dar de ce trebuie să ne prefacem?????? Așa mult ne-am plimbat în Ardeal că ne-am molipsit în halul ăsta?! sau suntem și noi de râsul lumii, cum a fost vestitul Florin Raducioiu, care după câteva luni de jucat fotbal prin Italia spunea într-o declarație că a uitat cum se spune nu mai știu ce în românește. Penibil !!! sau ca pițipoancele care vin din Italia după ce se vând acolo pe câțiva euro și încearca să dea lecții se stil și limbi… străine pe aici. și să fim și mai cool. din dorința asta nemărginită de a fi cool, facem schimbări majore. acum câțiva ani râdeam de colegii de școala numindu-i aragaz cu patru ochi. acum ne punem ochelari, eventual cu rame groase, numai să fim altfel. și nu ne mai îmbrăcam fițos și atent, ci încercăm sa afișăm un look ușor neglijent, foooarte casual, eventual combinând elemente vestimentare care aprțin unor stiluri total opuse. ne stă bine? eh, ce contează, sunt cool. imi schimb freza, culoarea părului, orice… încep să port chestii hand made, să iubesc mediul brusc, să beau ceai si să citesc(eventual descopăr peste noapte libraria, biblioteca sau cărtureștiul), să mănânc bio, să iubesc curentul non fițe etc. Ce nu înțeleg toți oamenii este ca cel mai cool si mișto lucru în viața asta e sa ai curajul de a fi tu insuți. sa spui ce gandeși, să nu minți, sa ai puterea să nu te abați de la calea ta în viață și mereu să cauți să îți indeplinești visele. Simte-te bine în papucii tăi, nu pretinde că ești ceva ce nu esți pentru ca pur și simplu se simte. Iar când vrei doar să pari, dar tu in sinea ta nu ești și nu crezi 100%, se simte imediat.
Hai să fim noi. E cel mai cool lucru din lume. 24/7 noi înșine !!!

emoții, trăiri și povestiri, enervant, oameni și locuri, românești

Nu e un secret că am facut pasul de la industria de publicitate clasică la cea de online marketing de câteva luni. Nu sunt un big guru al marketingului online, sunt o groază de oameni de la care am de învățat extrem de multe chestii, oameni pe care i-am cunoscut în împrejurări super haioase, la ale căror cursuri am fost (și ma voi mai duce cică). Da, îmi place la nebunie zona asta de online marketing, dar dupa primele luni de miere, am descoperit și o parte neplacută (pe care o anticipam cumva).
Fiind o “industrie” tânara, evident ca avem câțiva oameni maturi, cu capul în nori și cu picioarele pe pământ, extrem de responsabili. Dar ei din păcate sunt extrem de puțini. În rest, avem o mare de tineri total imaturi, care au prins aripi în spatele unor identități virtuale. Nu sunt responsabili, nu iau în serios ceea ce fac, nu își dau seama de impactul pe care îl au sau îl pot avea asupra altora, nu sunt capabili sa coordoneze propriile proiecte, nu le pot duce la bun sfârșit, nu pot accepta ca nu mereu sunt ei personal pe primul loc, sau nu realizează ca ok, ne jucam de-a gigi pe net, dar avem si vieți reale, vieți în care dăm nas în nas cu oameni la fel de reali, care au pretenții de la noi, care pof fi mai buni sau mai răi decât noi, oameni cu care suntem nevoți să relaționam pe bune. Unde pui că oricât de mare e onlineul asta, roata se întoarce, fie ea pătrată. Și când îți e lumea mai draga, dai peste unul pe care l-ai călcat pe coadă pe net și te face ăla zob din orice punct de vedere. În schimb, ifose de formatori de opinie avem. La fel pretenții de mari editori când limba română este încă o derivată, nazuri de specialiști în ceva, dar ei săracii abia au dat bac-ul.
Lipsa de maturitate este strigătoare la cer. Și pentru că nu realizează ce fac, își permit să fure indentități. Nu una, ci mai multe. Nu o dată, ci în mod repetat, neștiind cât de mult rau își pot face în primul rand lor, dar și celor ale caror identități le fură. Probabil că tot din entuziasmul tineresc si elanul rebel uită și că așa cum ei pot, pot și alții, așa cum ei știu, cu siguranță știu și alții. Unde pui că unii poate știu mai mult 
Pățiți în ale furtului de identitate sunt și Justin (republika interactive) și Floryan (coordonatorul echipei editoriale www.filmetari.com).
Cât de serios ești să faci asemenea goange de 2 lei? Cred că prin clasa a 3-a mai scriam și noi bilețele și apoi indicam cu degetul un alt autor, sau ne dădeam coate tipând ” nu eu, el a zis sau x a făcut”. Astea sunt gesturi imature, care nu arata decât o mare prostie, infantilitate și lipsă de responsabilitate. Toate acestea se rasfrang in primul rând asupra autorilor si a muncii lor, a prezenței lor in “lumea online”. Probabil ca in viața de zi cu zi nu excelează asa cum și-ar dori, probabil ca nu beneficiază nici de prea multă atenție, iar în mintea lor amețită și-au imaginat că pot face tărăboi in online, fara să îi ia nimeni de urechiușe, fără să dea socoteală nițeluș, dar sigur nu au gândit că lumea se va prinde, iar in acel moment credibilitatea lor se va duce pea pa sâmbetii.
Oameni buni, gandiți de 10 ori si vorbiți o data (scrieți o data). Încetați cu cretinismele de gimnaziu, luați viața în serios, jobul la fel. Sau…. Nu le aveți?! hmmm, nasol. Atunci, Get a Life or a F…. Job !!!

emoții, trăiri și povestiri, enervant, viața bate filmul

de fel omul nu se poate abţine să nu emită judecăţi. Fie că le exprima verbal sau nu, cu toţii le gândim cel puţin. Fie că facem un antrenament fictiv pentru a ne testa pe noi cum am reacţiona in diferite ipostaze, fie pt ca suntem noi înţelepţii pamântului, posesori ai unui proces decizional infailibil, până la urmă tot ii judecăm pe cei din jur. Cred însă ca o diferenţă apare în momentul în care ai curajul să îţi exprimi judecata, dar mai ales să îţi asumi cuvintele şi consecinţele. Argumenteză-ţi fiecare etapă a procesului decizional sau .. pur şi simplu emite o parere si continuă în nepăsare.
Ce mi se pare însă un obicei cel puţin prost este că în general, când emitem judecăţi, noi am ştiut şi am condamnat definitiv si irevocabil fără să fie exercitat dreptul la apărare. Si omitem să luăm în calcul si faptul că judecata noastră a pornit de la premise care concid sau nu cu realitatea, ori al căror context îl ştim mai mult sau mai puţin.
Şi condamnăm fără drept de apel pe oricine, pentru că noi ştim, Noi am judecat, am condamnat si iata ca şi punem în executare sentinţa. Lovim de trei ori, necruţători ţi infailibili. Dar ia să vededem cum ar fi dacă noi am comis o eroare in procesul decizional. Dacă am pornit de la premise greşite, scoase din context, conjuncturi pe care nu le-am cunoscut?
Ce faci când relizezi că logica ta a dat greş, iar tot ce ai reusit să faci a fost să condamni un nevinovat la executarea unei sentinţe nemeritate? Ce mai poti spune când ai reuşit doar să pui paie pe foc şi sa învarţi pumnale in suflete? Ce mai poţi spune unei mame care şi-a pierdut copilul, cand tu o acuzi că mentalul ei este vinovatul, fără să ai habar de starea ei medicală, fără sa poţi înţelege diagnosticul sau pericolul, pentru că nu ai competenţa necesară?! Ce îi poţi spune unui prieten care îţi intoarce spatele pentru că pur şi simplu nu mai are timp sau chef de prieteni, sau când sentimentele unuia din prieteni devin mai ample decat cele specificie simplei relaţii amicale. De ce îi reproşezi unui om pe care te-ai obişnuit să il vei ajutând, că o data nu mai face asta, că o dată alege să stea pe margine? Nu ar fi corect să îi permiţi un răgaz în care să se ajute pe el insuşi, pentru ca pe viitor sa redevină omul pe care tu mereu ai contat?
Ce faci când ai stat pe margine atâta vreme, iar acum din spectator ai devenit călău, când din prieten ai devenit cel care a ridicat primul piatra? Ce mai poţi face când îţi dai seama că în loc să fi fost un sprijin, tu ai dat bir cu fugiţii, ai judecat şi ai condamnat?
Eu voi încerca în primul rând să învăţ să îmi ţin gura, să nu mă mai grăbesc în a emite judecăţi care să îmi modifice ulterior comportamentul, pentru că dacă am greşit şi 10%, risc să amplific un rău deja prezent si chinuitor pentru ceilalţi şi pe lângă asta, e posibil sa nu îmi mai pot repara greşeala.
tu ce ai face?

enervant, românești

mda, am trecut categoria asta în listă, dar speram să fie cât mai puține articole pe care să le încadrez aici. Iată că acum sunt nevoită să adaug încă o bila neagra în acest bol. de ce? pt că în ultima vreme am fost martorul unor evenimente mai puțin plăcute și pur si simplu imi vine să strig în gura mare: suntem o nație de oameni de 2 lei!!!!
așa m-am săturat de oameni care știu ei tot, chiar mai bine decât tine. și știu ei și ce e mai bine pt tine, și mai știu că dacă un medic spune că nu se poate un lucru, alții știu ei mai bine că se putea.
așa mi s-a luat de oameni fățarnici și meschini, care nu au curajul să spună ceea ce gândesc, care mint și se prefac cu o naturalețe înspăimântătoare, în loc să aibă curajul să spună fix ce gandesc și să își asume chestia asta. știm să ne plangem că alții sunt imaturi, știm să pretindem orice de la oricine, că doar noua ni se cuvine, dar în schimb ce oferim? minciuni sau prefăcătorie? secrete de telenovele și bârfe de 2 lei la colțurile holurilor ?!!!! când ne deranjeaza ceva, de ce nu avem curajul să spunem cu voce tare, în fața tuturor?
nu înțeleg handicapul asta, impotența de a te ridica și a spune ce gândești, de ce cuvintele rostite sunt atât de înfricoșătoare?

am observat că scara valorica a societății se schimbă, dar sa devină onestitatea, loialitatea, sinceritatea și respectul virtuți pe cale de disparitie?! în ce lume ajungem sa traim?!