biscuitisme, oameni și locuri, viața bate filmul

acum niste ani, lucram la Sunshine Media. de la Connect Promotion, o fata incerca sa deschida o colaborare cu noi. am indragit atat de mult fiinta aceasta inimoasa, incat in cateva zile a devenit colega noastra.
avea un par superb, ochii mari si plini de viata care oglindeau o inima mare de tot si o simplitate nativa de invidiat.
Mulinita (luminita mihaila) era spiridusul nostru. Luminita noastra insa, in noaptea de sambata s-a stins. a pierdut batalia cu o boala care a macinat-o in toti anii astia. o boala pe care a infruntat-o cu zambetul pe buze, fara sa isi planga de mila, fara sa arate suferinta care a macinat-o atata vreme.
la cateva luni dupa ce am plecat din Sunshine, Luminita a inceput batalia vietii ei,
batalie care i-a scurtat parul, ba uneori i l-a incretit. batalie care a slabit-o, care a facut-o si mai mica.

Muli, sa iti fie bine acolo, over the rainbow (si sa o canti asa cum o cantam toti in ziua in care rasuna firma).
Sa iti gasesti linistea femeie minunata!

biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri

aseara, in timp ce ma indreptam spre casa, ascultam Michel. mi-au venit in minte chipurile a doua fiinte ce imi sunt tare dragi si in ziua de azi, dar pe care in timp le-am pierdut. de ce, cum sau in ce fel chiar nu mai conteaza. nu e important cine si ce a facut. dupa niste ani, aseara mi-au dat lacrimile de dorul lor. si oriunde ne va purta viata, ele pentru mine vor ramane “my girls”.
m-a bufnit rasul cand mi-am amintit cum una dintre ele mi-a poreclit un sef Twittie, acum cativa ani,  sau cum ne gandeam sa gasim cursuri de greaca, cum m-a luat din spital intr-o zi pe care nu vreau sa mi-o mai amintesc vreodata, cum am baut vin pe terasa ei dupa ce rasesem si plansesem la primul “totul despre sex” vazul la mall vitan. cum cantam in masina melodiile lui amy mcdonald, cum am venit de la mare si traversam bulevardul in costum de baie si o camasa de plaja pe noi si nu intelegeam de ce se uita lumea crucis.
am zambit cand mi-am amintit serile din “vila din victoriei” unde eram toate 3, vila ai carei pereti stiu atat de multe lucruri despre inimilie noastre.
ce sa mai spun de cafelele si omleta de la Planter’s cafe, dar mai ales de serile in Spice.
ele vor ramane mereu my girls…
you and me, against the world.

biscuitisme, oameni și locuri

de  ziua meaindiferent de ce varsta vor indica datele din buletin, de fiecare data cand mama si tata imi vor spune “la multi ani” asa cum stiu ei, ma voi simti mica, mica, mica de tot. si asta chiar daca sunt aici, sau peste mari si tari. distanta e mult prea neimportanta cand oamenii sunt legati in felul acesta, pentru totdeauna.
de fiecare data voi revedea tortul de bezea pe care mi-l facea mama pe vremea lui Ceausescu, petrecerea de la 10 ani filmata de Victor Spirache, vestita aniversare de 2 ani….
voi sunteti cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat viata: 2 parinti minunati, imperfecti, deosebiti, cu destine grele, cu virtuti greu de egalat, cu valori pe care sunt fericita ca le-am mostenit, cu forta, cu idealuri.

oameni și locuri

Am petrecut 10 zile incredibile si inca 100 nu mi-ar fi indeajuns.
Daca va intrebati cum e oare sa iti dea Dumnezeu platouri irlandeze, munti impaduriti, vegetatie exotica, terase cu pamanturi roditoare, explozie de fructe, ocean, plaje cu nisip negru, vinuri spectaculoase si oameni care stiu ce sa faca cu fondurile UE, ei bine, in Madeira puteti avea un raspuns complet.

Este un loc care m-a fascinat, in care mi-am lasat cu adevarat o parte din suflet si unde cu siguranta voi reveni. Rar mi-a fost dat sa vad atata frumusete la un loc si sincera sa fiu imi gasesc greu cuvintele meritorii pentru Madeira.

Voi reveni cu imagini pt. ca orice cuvant (rostit sau scris in orice limba) este mult prea sarac.

Pt curiosi, recomandam o harta si itinerariul biscuitesc:

 

Day 2
Funchal – Funicular Gradina Botanica; Monte
Funchal – Monte
Funchal – Monte Funicular -> Gradina botanica

Day 3
Pico da Torre
Cabo Girao 580 m. altitudine – cea mai mare “cadere in apa” – 32°39′23″N 17°0′24″W
Faja dos Padres – coborare pe stanca cu liftul 300m
Porta do Sol
Ponta do Pardo
Fonte de pedra
Rabacal
Bica da Cana
Encumenada

Day 4
Pestera Sao Vicente
Vechile durmuri de pe coasta
Porto Moniz – 32°48′45″N 17°8′45″W

Day 5
Pico do Barceles
Eira do Serrado
Curral das Freias
Sao Roque do Faial 32.7667 (32°46′)N; 16.85 (16°51′) W
Porto da Cruz 32°44′55″N; 16°50′51″W
Santo da Serra

Day 6
Pick 2 Pick (Pico do Arieiro 1818m – 32°44′08″N; 16°55′44″W, Pico Ruivo 1861m32°45′31″N; 16°56′32″WCoordinates: 32°45′31″N; 16°56′32″W) sau ziua in care m-am convins ca si Dorel munceste (dar in Madeira, nu la noi)

Day 7
Ponta da Garajao
Machico
Ponta de Sao Lourenco

Day 8
Teleferic din Funchal -> Monte 10 eu/pers doar dus
Saniute – 30 eu / 2 pers
plimbare cu vasul Santa Maria (sau in cautarea balenelor) 30 eu / pers

Day 9
Santana
*Arco de Sao Jorge (daca il veti privi de sus, de la Cabanas, sa nu va mirati daca veti impietri de uluire. mie mi-au dat lacrimile. alta reactie nu am putut avea in fata acestei minuni.
Quemades

d'ale biscuitelui, enervant, oameni și locuri

Bucurestiul nu e pentru oricine

am obosit sa aud/citesc fraze care contin” vaaaai, da’ cum puteti sa traiti in orasul ala” sau “Bucurestiul e insuportabil”. pe bune? pe bune, pe bune? mi se pare cam ipocrita situatia.
pai daca e asa de rau, de ce naiba toti provincialii doresc sa vina in Bucuresti la scoala, la munca, la baut, la cumparaturi samd?????
Bucurestiul se maturizeaza si devine usor usor o mica metropola, nu mai e doar un simplu “oras mare”. este un pol cultural, universitar si economic, e locul de unde se da tonul inca in tara asta (cu tot cu ardeal, banat si moldoveni).
Bucurestiul e al dracului de viu! la orice ora din zi si din noapte freamata si emana viata, cu tot ce inseaman bun si rau.
Bucurestiul e sigur intr-o proportie foarte mare, comparativ cu alte orase europene de talia lui.
Bucurestiul e dinamic, e agitat, functioneaza pe fast forward si nu e pt oricine. Aici fie esti leu si lupti 24 din 24, fie esti leu nitel destept si lupti cat ai chef, iar in rest te separi mental de nebunie si traiesti in ritmul tau, in vacanta, pana a doua zi de dimineata.
Bucurestiul are caini vagabonzi. dodoloti si blanosi si frumosi! pt ca lumea ii iubeste si ii hraneste si care nu sunt chiar asa de agresivi pe cat exagereaza unii. dar ii avem! si sunt ai nostri. si ce? Continue Reading

biscuitisme, oameni și locuri, românești

mi-as dori
*sa votez macar o data, in cadrul unui scrutin, omul care imi place, nu sa fiu nevoita sa votez mereu impotriva celui care imi displace cel mai tare
*sa vad in aeroporturile lumii mai putini romani care ne se fac de rusine printr-un comportament lipsit de orice umbra de civilizatie (nu-i asa ca vezi de la o posta cand se face check-in-ul pt un zbor de Romania? cozile dezordonate, galagia, bagajele prea mari pt a fi luate in cabina, bagajele desfacute pt a fi usurate doar sa fie acceptate ca bagaj de mana)
*sa vad oameni care ies in strada pentru un drept, pentru un principiu si nu pentru un salam in plus
*sa nu mai vad oameni care asteapta “sa ne dea statul”
*sa nu mai vad barbati care (scuzati) balesc la photoshopatele din reviste, ci sa invete sa aprecieze frumusetea care ii inconjoara
*sa vad mai putine copile care isi doresc sa ajunga “Moni”
*sa vad politicieni care iau masuri benefice pentru mediul economic Continue Reading

biscuitisme, oameni și locuri

biscuiti speciali

Mai sunt oameni care se aduna nu doar la greu, ci si atunci cand vor sa impartaseasca celorlalti momentele lor de fericire (Intr-o lume amarui bulele de pozitivism sunt o comoara). Iar cand acesti oameni sunt cu adevarat conectati, este suficient ca dupa 10 ani sa fie dat un singur telefon.
Am revazut o mana de oameni cu care am crescut, oameni pe care ii stiu de o viata, pe care nu i-am mai stiut o vreme. A fost suficient sa ne regasim si sa comprimam toata aceasta perioada.
Ma bucur enorm ca sunt, ca sunt asa cum sunt, ca facem parte unii din vietile celorlalti chiar si dupa atatia ani, ca am invatat sa ne apreciem si sa ne intelegem si mai bine, dar cel mai mult m-a bucurat ca legatura asta chiar se simte si ca pentru o seara m-am simtit “intoarsa acasa” si ca nu sunt singura. Mai sunt biscuiti din acelasi aluat si copti dupa aceeasi reteta.
Motivul revederii a fost unul tare romantic si frumos si ii multumesc tanarului domn ca doreste sa ii fim alaturi intr-un moment atat de special!

biscuitisme, literatura de sertar, oameni și locuri

Lectia creioanelor

Faber-Castell alaturi de Moir formeaza perchea mea favorita de creioane. Faber-Castell este un business de familie care dateaza din 1761. Este interesant cum pe baza unui obiect atat de mic s-a creat un imperiu ata de mare.
Se pare insa ca succesul acestei afaceri a constat in incapatanarea proprietarilor de a o pastra in familie, generatie de generatie.
Anton Wolfgang Graf von Faber-Castell spunea cu modestie ca pentru el este o “datorie de familie” sa vegheze la bunul mers al acestui business pe parcursul vietii sale, pt ca apoi sa lase mostenire generatiilor viitoare un business de familie functional.
Cu toate pofetele si pretentiile vremurilor si in pofida recesiunilor, Faber-Castell a ramas in familie.
nu vand o afacere de familie pt a-mi cumpara un yachtContinue Reading

biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri

Am vazut poza pe Facebook si mi-a derulat in minte o sumedenie de imagini si intamplari din copilaria mea. Cred ca nu e copila care sa nu se fi imbracat pe furis cu hainele mamei, matusii sau suorii, ori care nu a vistat cu jind la ziua in care urma sa abia voie sa poare in sfarsit fabulosii pantofi cu toc.
Si eu, ca orice copila normala din perioada anilor ’80 asteptam ca mama sa plece la birou pentru a incepe parada modei: imprumutam halatul de casa al mamei (un halat absolut superb, care se petrecea si se lega cu un cordon alb in talie) si apoi dadeam iama in pantofii cu toc. Avea scumpa de ea niste pantofi delciosi, din “antilopa” majoritatea, fabricati de Guban. Fie vorba intre noi, as da orice sa mai gasesc acum asa pantofi.
Imi placeau unii oliv, cu un toc cred eu de 5 cm. Mai furam si un sirag de perle (pe care azi il port in mod legitim) si niste clipsuri si gata, eram “mare”.

Ma plimbam prin casa mandra foc, imi imaginam ca sunt o diva de pe la TV si ma ascundeam rapid cand vecina de la 5 venea si batea la usa pt ca tropaiala mea pe gresie si parchet o deranja cam tare.
Mai purta mama pe vremea aceea si niste sandale absolut geniale (pe care le are intr-o cutie si azi): erau cu talpa ortopedica, cu un toc de vreo 7 cm. Partea de sus era din piele intoarsa rosie, cu botul inchis si o bartea finuta in spate. Pe partea din fata erau si cateva floricele micute, tot din piele intoarsa facute. Incredibil de feminine, cochete si comode (spune mama). Ma uit azi la ele si parca ar fi incaltaminte de papusa. Atat de mici (mama poarta 35), frumoase, incredibil de feminine.
Cand puneam piciorul in ele, eram deja “Alba ca Zapada”.

Cel mai haios moment a fost insa cand am decis ca este cazul sa ma machiez. Am urmarti-o pe mama foarte atenta cum aplica un fard bleu pe pleoape, apoi un creion dermatograf pentru conturul ochilor ei aboslut superbi, rimel, 2-3 priviri de verificare, ultimul retus pentru freza ei a la Mireille Mathieu.

Am asteptat ca frumoasa mea mama sa plece la birou, mi-am luat ustensilele si m-am pus pe treaba. Mi-am colorat pleoapele cu un albastru mai inchis (nu aveam curcubeu in penar, ci doar 4-5 carioci) am mai pictat si un contur de ochi si apoi m-am dus la tata sa imi dea o nota.
Ei bine, saracul de el, a ramas socat. Copilul lui de 3 ani tocmai avea ochii vineti si bietul de el nu intelegea de ce. S-a panicat groaznic, crezand ca m-am lovit prin casa, dar nu intelegea cum si cand. A sunat-o pe mama, i-a relatat isprava si s-a documentat care are putea fi modalitatile de inlaturare a make-up-ului meu si s-a pus pe treaba.

Au trecut multi ani de atunci, Continue Reading