enervant, românești

acesta e genul de post pe care nu imi place sa il scriu. ma simt insa nevoita sa o fac, tocmai pentru ca pot spune ca intr-o mica masura inteleg situatia. am citit azi in presa si pe blogul Simonei despre nenorocirile pe care statul le abate asupra oamenilor bolnavi de cancer.
Romania este tara care isi imparte bolnavii de cancer in doua categorii: cei norocosi pentru care se gaseste tratament si ghinionistii, pentru care spitalele nu au medicamente si pe care acestia trebuie sa si le procure de unde vad cu ochii si pe banii – lor spune Vlad Mixich pe hotnews.ro . eu as adauga inca o categorile: cea a batranilor.
mi-a inghetat inima citind primul comentariu din blogul Simonei, o povestire pe care v-o reproduc mai jos.
Inainte insa de a face asta, am sa va povestesc intamplarea mea:
mi-am pierdut bunica din cauza leucemiei. am luptat cu totii, cu tot ce am putut. ne-am rugat prietenii sa doneze sange (multumesc Dan si Carmen, nu am uitat nici azi ce ati facut pt noi!). i-am multumimt zi de zi doctorului Coriu din cadrul spitalului Fundeni care a fost alaturi de noi toti in aceasta lupta.
ce nu voi uita si nici nu voi ierta vreodata insa a fost reactia sefului domnului doctor Coriu, “sef” care a afirmat” nu vezi ce batrana e? la ce sa irosim un medicament asa scump pe ea?” – era vorba de un tratament de cateva zeci de dolari fiola la vremea aceea.

Povestea lui Adam
am spus-o si o voi repeta pana o sa va plictisesc pe toti, pentru ca el este exemplul ca in tarile vecine NU se mai moare de cancer / leucemi etc. insa va reamintesc ca si in cazul lui, statul roman nu a permis tratarea lui in baza certificatului E112, pe motiv ca leucemia nu este o boala letala.

UNIFARMUL este o fabrica a mortii.
da,imi asum ce scriu.
am vb cu dna Pascu Elena, care a lasat de bunavoie sa moara 24 de bebelusi la Cluj ca a refuzat sa aduca un amarat de medicament de 2 euro fiola,ca nu avea profit.
initial nu l-am crezut pe dl profesor cand mi-a zis.
nenorocirea, viata, destinul, habar nu am,a facut sa interactionez personal cu UNIFARMUL. aveam nevoie de unul din medicamentele zilnice. un fleac. opreste evolutia uneia dintre boli in cancer generalizat. noroc ca mi-a dat Dumnezeu o forma indolenta.
Raed Arafat m-a ajut enorm, dar nu a putut trece peste dna Pascu. mi-a impus un pret de 8 ori mai mare decat il iau din Italia, pe motiv de profit. i-a pus un TVA de 24 % ca la suplimentele alimentare si un amarat de medicament care se face la 3 euro cutia, se vinde in italia la 8 euro cutia, venea la mine in jur de 25 de euro. Continue Reading

Marketing si Client Service, românești

23 noiembrie Black Friday 2012 made in Romania

ne americanizam din ce in ce mai tare. (o fi bine?) dupa St. Valentine si Halloween, a venit randul lui Black Friday sa incerce sa obtina cetatenia locala.
Black Friday se desfasoara mereu in prima zi de vineri ce urmeaza sarbatorii americane “Ziua Recunostintei” si marcheaz inceputul sezonului de cumparături pentru Craciun.
anul acesta am ochit si eu 2 magazine care s-au inscris in aceasta campanie (vedeti aici lista completa a magazinelor participante). sper insa sa nu se repete istoria de naul trecut, cand intr-un pur stil romanesc, taman de black friday site-urile celor mai importanti vanzatori au picat.
ce ma intristeaza insa este ca imprumutam cu mare mare usurinta obiceiurile de a cumpara in nestire, de a cumpara doar pt ca ceva este la promotie, si sa ne isterziam maxim ca wooow, nu stiu ce magazin a facut 10% reducere. pt ca da, se stie in asemenea situatii, marii vanzatori ridica preturile cu cateva zile inaintea unei promotii multanuntate, pt ca in ziua promotiei sa poata afisa un discount generos, desi de fapt, discountul de la pretul obisnuit de vanzare este mult mai mic.
poate ar fi ok sa ne molipism si de la altep popoare mai educate si discrete, nu indopate cu burgeri si cereale kellogs.

biscuitisme, oameni și locuri, românești

mi-as dori
*sa votez macar o data, in cadrul unui scrutin, omul care imi place, nu sa fiu nevoita sa votez mereu impotriva celui care imi displace cel mai tare
*sa vad in aeroporturile lumii mai putini romani care ne se fac de rusine printr-un comportament lipsit de orice umbra de civilizatie (nu-i asa ca vezi de la o posta cand se face check-in-ul pt un zbor de Romania? cozile dezordonate, galagia, bagajele prea mari pt a fi luate in cabina, bagajele desfacute pt a fi usurate doar sa fie acceptate ca bagaj de mana)
*sa vad oameni care ies in strada pentru un drept, pentru un principiu si nu pentru un salam in plus
*sa nu mai vad oameni care asteapta “sa ne dea statul”
*sa nu mai vad barbati care (scuzati) balesc la photoshopatele din reviste, ci sa invete sa aprecieze frumusetea care ii inconjoara
*sa vad mai putine copile care isi doresc sa ajunga “Moni”
*sa vad politicieni care iau masuri benefice pentru mediul economic Continue Reading

emoții, trăiri și povestiri, românești

Rasnov

Rîşnov – un spaţiu, un timp. Ce pot eu sa spun mai mult decat cele de mai jos?! …. ba pot! ca imi e dor de locul asta!

Încercam în urmă cu un an, prin februarie 2009, o evocare a unui timp legat direct de arhitectul Ioan (Iancu) Rădăcină. La 80 de ani breasla, arhitecţilor dorea să-l sărbătorească. Între timp, Iancu a devenit un timp la trecut, iar povestea mea s-a extins în spaţiu.

Vara trecută eram în maşină undeva prin Haţeg şi ascultam un interviu cu Ioana Ieronim. Ne văzusem cu ani în urmă şi, din frînturi de vorbe legate, am descoperit că în copilărie străbătuserăm acelaşi spaţiu şi timp. Ne-a legat imediat, atunci, amintirea despre Strada Podurilor din Rîşnov:

„De aceea-i spunea Strada Podurilor, fiindcă toate casele aveau dinainte un pod. Cei mai gospodari aveau chiar două: podul încăpător pentru căruţe şi podul îngust în faţa porţii de oameni.

… la trei poduri mai sus: Fabrica de Jucării, unde copii nu aveau voie…

… iar dincoace Tîmplăria: prin porţi deschise îl vedeai întotdeauna

Pe Hajdu ca un duh al lemnului.“ (Ioana Ieronim, „Strada Podurilor“, în Triumful paparudei, Editura Litera, 1992). Un fiu al lui Hajdu a fost fotbalist, portar la CCA (Steaua) şi la Naţională, debutase la echipa de fotbal FSR (Fabrica de Scule Rîşnov, unde a lucrat toată viaţa tatăl meu), i-am fost la un meci pe ploaie mare copilul ce-i ţinea tricourile uscate, iar alt frate, cel mai mic, Beni, a fost campion la schi şi ambii mei băieţi au fost părtaşi ai tehnicii lui. În capătul străzii era un „stabiliment“ pentru animale:

„pe poartă la Gagesch era primejdie să intri. Continue Reading

enervant, românești

Ponta –  fail

A picat guverul condus de Mihai Razvan Ungureanu iar bietul nostru leu greu a slabit subit in fata Euro in cateva ore.

Este nominalizat Ponta pt a deveni noul premier al tarii, ciolan functie la care jinduieste de atata vreme micuta marioneta PSD-ista. Nici nu a apucat sa se instaleze in functie, nici macar nu si-a prezentat viitorul cabinet, dar deja USL-ul si gasca de jurnalisti de la Intact inventeaza scuze pt tot ce nu va face Guvernul Ponta. Ba ca nu au bani, ba ca nu au timp, ba ca o fi si o imparti.

Nu credeti ca e putin cam penibil, cand nici macar nu ti-ai format guverul sa te scui pt esecurile ce urmeaza sa le ai?

Nu imi plac pedeleii de nicio culoare, insa cum Dumnezeu sa imi doresc o tara condusa de un Antonescu care mereu pare in sevraj, care stie doar sa isi aranjeze freza in public, sa petreaca dimineata pana la orele 12 la cafenele si sa munceasca maxim o ora pe zi, sau de un Ponta complet dirijat de Nastase si Nea Nelu si care dupa ce a balit ani de zile la o pozitie de forta, acum, cand a primit-o, se scuza ca nu va putea face.
USL – nu multumesc!

enervant, românești

azi o domnisoara de profesie om de comunicare, se manifesta pe twitter: “un copil cu ADHD sever se agita in fata mea in metrou, iar tatal lui se uita la el senin…oh, yeah!”

sincer am ramas blocata cateva secunde. suntem atat de tampiti? atat de indiferenti? atat de egoisti si incapabili de a accepta alturi de noi oameni diferiti, oameni cu probleme pt care medicina si toate stiintele pamantului inca nu au gasit solutii?
…si mai apoi eroina mea afirma “sunt solutii pentru asta. una e sa mearga cu el la specialist si sa aiba mai multa grija de activitatile lui,” – pe bune? hai lasa-ma! atunci milioanele de parinti disperati din lumea asta sunt niste cretini ca ei nu au aflat inca solutiile stiute de ea.
si ma intreb, daca parintele nu are masina, ce ar trebui sa faca? sa ceara scuze milioanelor de bucuresteni pt ca trebuie sa foloseasca RATB-ul sa transporte copilul de la scoala poate la o sedinta de terapie? sau poate pur si simplu familia respectiva nu isi permite programe de terapie care nu sunt ieftine. sa ceara voie metrorex-ului sa intre cu copilu la metrou? sa faca o cerere la Oprescu si la Borbely sa vedem daca i se permite copilului sa respire acelasi aer cu noi?!
hai sa revenim! realitatea trista din pacate este ca din ce in ce mai multi oameni sufera de maladii care inca nu pot fi vindecate. in unele situatii norocoase, daca le putem numi astfel, boala poate fi usor controlata, asta daca ai suficient “noroc” dar mai ales bani.
in societatile civilizate, aceste cazuri sunt acceptate, iar oamenii trateaza cu intelegere aceste cazuri, oferind astfel sprijinul lor. nu se uita la acesti oameni cu probleme ca si cand ar fi handicapati, ci ii trateaza diferit si frumos, facand familia respectiva sa se integreze mai usor in societate, nu izgonindu-i, nu etichetandu-i si punandu-i la colt! nu dand noi din picioare ca avem in fata un copil BOLNAV si noi suntem atat de intepati, plini de noi, infatuati, importanti si isterici, incat sa intrebam: cum de isi permite sa existe langa noi”
hai sa nu fim prosti, nesimtiti si ignoranti! hai sa fim umani si sa nu mai fim atotstiutori!

nu doresc raul nimanui, insa mi-as dori ca pentru o zi, personajul enuntat mai sus sa fie parintele unui copil cu ADHD.
si da, tatal isi va privi mereu copilul senin, pt ca este copilul lui, sange din sangele lui si suflet din sufletul lui si mai mult ca sigur si-ar da ultimul strop de sange sa isi vada copilul la fel ca ceilalti si cred ca nu am vrea niciunul dintre noi sa fim in pielea unui parinte care se intreaba frustrat si indurerat: “dupa ce eu mor, cine va avea grija de copilul meu”

românești

Aseara eram in metrou, veneam de la lucru. Ochii obositi, mintea in o mie de zari, dar un chip mi-a atras atentia: un batranel simpatic manca cu super pofta un pateu cu branza. Dar il rontaia cu atata pofta de ziceai ca e cea mai cea friptura.
Am coborat privirea mai jos si am vazut ca batranelul meu avea o plasa cu colete micute. Da da, colete cum sunt cele care vin prin curieri.
Ridic privirea, vad o tolba indesata bine cu plicuri si pliculete.
Ridic privirea si mai sus, pe geaca batranelului era trecut numele unei firme de curierat.

Ma gandesc instant la indemnul Ralucai, “munciti ba!” la cersetorii care asteapta sa fie salvati de noi, la tinerii care au zero experienta dar vin la interviuri numai daca li se ofera 1000 de euro salariu….
Aveam in fata mea un om care cu siguranta putea sta acasa, la pensie. A ales sa nu faca asta, a ales sa munceasca si nu afisa pe fata nicio urma de tristete, depresie, sau o expresie care sa starneasca mila.
L-am urmarit pana a coborat din metrou, l-am privit cu admiratie. Cu multa admiratie.

enervant, oameni și locuri, românești

oamenii sunt de vanzare. si nu doar o parte din munca lor, ci ei insis sunt de vanzare.
in fata banului omul uita absolut orice, mai ales pe cei care i-au acordat sprijin atunci cand a fost mai greu.
ne vindem munca, forta, creativitatea, inteligenta si abilitatile. ne vindem influenta, ne vindem bunurile, spatiile media de pe bloguri sau articolele.
dezamagim si mahnim cu un pret.
ne inchinam in fata materialismului din terbilism sau pur si simplu din lacomie, uitand sa fim oameni si devenind doar consumatori.
tu cu cat te vinzi?

enervant, românești

In ultimele saptamani am vazut 3 spectacole la Teatrul de Opereta “Ion Dacian”. 3 muscial-uri super promovate si cu o distributie de zile mari.
Mare mi-a fost insa surpriza sa aflu ca de fapt distributia era alta: niste semiprofesionisti de duminica, iste copilasi care se jucau de-a spectacolul in sufrageri, cu noi invitati din greseala.

Romeo si Julieta, dar mai ales super titrata Maria de Buenos Aires- mari mari dezamagiri.
Fatuca din ambele roluri cred ca si-a uitat vocea prin vise, total pe langa. Cel putin in Maria de Buenos Aires mai bine tacea. Pur si simplu a stricat interpretarea superba a instrumentistilor. Iar Julieta nu o sa fie pe bune nici in cele mai cele vise ale ei.

Paris Mon Amour – jos palaria! f misto show-ul si felul in care este pus in scena.
Spuneti ca unii sunt rai cand spun ca “generatia tanara e praf”. Pai sa vedem: Opereta si Opera- lipsa voci nenica. Slava Domnului ca mai sunt inca vocile vechilor generatii si din cand in cand ii mai poti asculta pe ei fara sa te oripilezi, insa e dificil sa o vezi pe Traviata la …+60 de ani 🙁

Decoruri si corpuri de balet avem cu ce 🙂

La fel si prin Teatre. Vezi un Gaitan, un Mihaita, un Banica, un Marius Capota, o sau un ce vreti voi, dar nimic nou. Ei sunt consacrati si ne incata de zeci de ani pe scena si in filme, dar tineri nici aici nu avem?

Aham. tinerii ii avem la TV si in cluburi, sau conducand bolizi pe care nu i-ar fi putut cumpara nici daca munceau de la 1 an. Ii avem la party si shopping la …. Saint Tropez, la ByMoniCACOlumbeanu Continue Reading