românești

biscuit's soundtrack, cu devu', emoții, trăiri și povestiri, românești

M-am lăsat luată (de val) și dusă la ultima seară din cadrul Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Festival. iată ce a ieșit:

Biscuit’s  special guest Bogdan:
Unul din puținele momente ale anului când jazz-ul poate fi ascultat outdoor în București. În mod normal aș fi mers pe ideea unui abonament în cadrul festivalului așa cum am făcut la prima ediție, însă cum timpul nu a permis acest lucru, m-am mulțumit cu o singură seară și anume ultima.
Numele performerilor nu-mi spunea nimic: Omer Klein Trio. bineînțeles : search pe net, găsit site, ascultat câteva interpretări, plăcut, luat decizie mers. Și nu regretat deloc.
Domnul Omer Klein este un tânar pianist și compozitor încântător avand în componență trioului contrabas și percutie, pe lănga pianul său.
Un trio plin de culoare, vesel și …. frumos. La propriu. Baieții erau simpatici, veseli, reacționau și interacționau minunat cu publicul.
Nu întamplător am lasat la urma partea care vorbește despre muzica lor. Jazz de calitate foarte bună, uimire maximă cum niște băieți atât de tineri pot cânta așa bine o muzichie care mie mi se pare greu al naibi de compus și interpretat.
Pe scurt: un concert încantator, o formație de revăzut
P.S.: mi-a placut și faptul că între melodii Omer mai arunca câte o glumiță subtilă. A fost minunata invitația de a-i cumpăra cd-ul dacă vă place vă rog să-l cumparați pentru voi, iar dacă nu vă place va trebui să-l cumpărați pt dușmanii vostri

P.S. 2:  seara de mai poate fi destul de răcoroasă. Un suflet cald lânga tine însa drege tot frigul care țit poate intra inîoase. Iar muzica lui Omer Klein merge la fix cu o imbrațișare tandră și un sărut fin.

iar din perspectiva Biscuițească:

Cum sunt mare iubitoare de muzică nu am refuzat o asemenea experiență, dar recunosc că am plecat spre locul faptei cu inima puțin îndoită, neștiind dacă îmi va plăcea sau nu ceea ce urma să îmi audă urechiușele. Știam că îmi vor plăcea locul, compania, campari-orange-ul, dar despre muzică eram puțin sceptică. M-am lăsat luată (de val) și dusă la ultima seară din cadrul Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Festival.
Pe afis 2 nume: Iordache și Omer Klein. Nici unul nici celălat nu îmi spuneau mare lucru, dar nah, ce poate fi așa rau? e muzică doar !!!
Ei bine, Iordache m-a cam dezamagit. Pe langă faptul ca efectiv nu mi-a placut ce se interpreta, nici atitudinea lor nu m-a făcut să zâmbesc. Cu un ușor aer de superioritate și un individualism maxim, Iordache m-a lasat efectiv ….rece.

Gustul serilor fierbinți, aroma deșertului, senzația de chill și artă, combinația dintre cosmopolit și tradiție toate acestea au venit de la o gașca de 3 kinderi cu un look destul de cuminte (cu excepția cotrabasistului care ne-a prezentat un coc de invidiat). Un trio special începea să ne încălzească seara : Omer Klein Trio – pian, percuție, contrabas.
Pt mine au fost un fel de cocktail, un amestec echilibrat și extrem de interesant de muzică tradițională israeliana, jazz clasic, dar și teme din muzica clasică a secolelor trecute, toate acestea condimentate cu pasiune de fiecare dintre cei 3 tineri muzicieni. Toți 3 mi s-au parut niște instrumentiști extraordinari, iar Omer Klein impresionează și prin ingeniozitatea compoziției. M-a fascinant pianul sub mana lui, felul în care comunică cu ceilalți 2 componenți ai trupei, maniera în care a reușit să îi pună în valoare rând pe rând pe aceștia, glumițele usor timide dar bine gândite și inserate… toate acestea m-au făcut sa spun da, îmi place jazz-ul cântat de Omer Klein Trio.

și pt cine se simte: păsărica, n-ai vrut să vii.

biscuit's soundtrack, cu devu', la grămadă, oameni și locuri, românești

Chiar am avut un sfârșit de săptămână tare plăcut și plin cu tot felul de evenimente drăguțe. Vineri seara am fost la Cafepedia să văd una din trupele mele favorite: Publika. O trupă care prestează live de nota 10 și care live suna de o mie de ori mai bine decât pe CD. Clar nu sunt trupă de studio, ci de showuri mari (mult mai mari decât au acum)
În mod normal îi puteți vedea la Music Club (sunt rezidenți), îi puteți asculta și acasă (au și albumul lor scos) și sigur îi gasiti și pe youtube și pe propriul lor site. Cafepedia a aratat altfel cu Publika in the house, iar băieții ca de obicei senzaționali. Au încheiat seara aplaudați la scenă deschisă, invitați la bis și bis și bis și bis.
E una din puținele trupe pe care le-am auzit să sune atât de bine, închegat și corect live, iar Ionuț este demențial. Reușește să transmită f rapid publicului ceea ce dorește, te face să te ridici de pe scaun și să țopăi, iar Where The Streets Have No Name a sunat beeeeeton.
Unicul regret pt seara de vineri: nu au cântat Dakota. În interpretarea lor sună bestial piesa, cred că și celor de la Stereophonics le-ar plăcea.
A fost o demonstrație de forță, muzică, atitudine și o atmosfera pe care orice club din București ar trebui să și-o dorească.
10X Publika

Publika – Unde Esti

Publika – Perfect Day

enervant, românești

planters cafe 

românii strică tot. dar strică cu simț de răspundere, nu se încurcă.
Aveam o cafenea preferata, un loc în care am mers ani buni. Era specială datorită mobilierului mai puțin convențional (cel putin la vremea aceea) și personalului, care te făcea să te simți ca la tine în sufragerie. Muzică chillout, mai un jazz, dar nimic gălăgios și intruziv. O chestiune fff mișto era faptul că vara pe micuța peluza din fața localului erau înșirate tot felul de covorașe, pernuțe și măsuțe dedicate acestui tip de servire. Murătură, cățelul localului era una din piesele de rezistență și nimeni nu se necăjea cand din greșeală mai călca pe cate o chițăitoare a lui Mură și îți stătea inima’n loc preț de câteva secunde. Oamenii care veneau acolo era o micuță comunitate inedită, nu vedeai posete Hermes, jeepuri albe și curele D&G cu multe multe ștrasuri. Era locul în care puteai citi într-o duminică dimineața în liniște, puteai sta la confesiuni cu prietenele cele mai bune sau puteai face o chermeză cu toata gașca, dar fară să te deranjeze nimeni.
Între timp locul s-a ales cu un set de proprietari noi(băieți cu cefe late). În meniu a apărut instant ceafa de porc, au răsărit jeepurile albe și mașinile “cu numere de germania” în parcare, personalul a fost înlocuit cu niște superfete de cartier cu cercei din  imenși (de aur logic) care își expun cu nonșalanță șunculițele din pantalonii cu talie mult prea joasă pt silueta lor.  Nu ne mai plăcea locul, ca atare am tot mers prin alte cafenele, dar trăgeam mari speranțe cu terasa. Ne era dor să lenevim pe pernuțele despre care am povestit. Ei bine azi venind spre birou, surpriză: trec prin fața localului și ce să vezi? pe micuța peluză strălucea în razele soarelui un “mobilier peroni” de super plastic și ultra prost gust. așa că a murit și speranța legat de subiectul Planter’s Caffe.

pt moment mă rezum la Cafe Des Beaux Arts și aștept propuneri cu locuri interesante.

comunicare, românești

 Doru Panaitescu – my digital daddy-  mai are o invitație de dat pt cursul său de publicitate online. Cine  este interesat, să urmeze instrucțiunile specificate de dânsul în articolul de pe blogul sau personal sau cititi mai jos cu atentie.

Și da, îl recomand din tot sufletul pe Doru pentru că am fost la toate cursurile lui și pot să vă spun că este unul dintre cei mai buni traineri pe care i-am văzut. Este extrem de dinamic, pasionat de ceea ce face și încearcă să ne împartașească si nouă,  un om de marketing cum rar mi-a fost dat sa vad în acest sector în România, un pedagog f bun și cu multă răbdare.   Continue Reading

d'ale CS-ului, românești

Loialitatea clientului este o componentă fundamentală a oricarui business. Loialitatea față de brand, față de un produs sau serviciu dezvoltat sub acel brand. Evident că îi putem găsi o mie de definții și o putem întâlni în mii de tipuri și variațiuni. Mai jos voi enunța doar o parte din tipurile de loialitate, tipuri pe care personal le consider fundamentale:

loialitatea de bonus- clientul primește un avantaj cuantificabil în bani, un bonus, sau o recompensă pt a rămâne fidel respectivului brand. Este ok dar numai dacă este componentă a unui program de fidelizare amplu. Daca acel bonus  nu este perceput ca o recompensă pentru că a interacționat în mod repetat cu brandul vostru ci va fi un simplu cadou, riscul de a nu fi perceput ca o rasplată ci doar ca grafiticare este foarte mare, iar scopul furnizorului nu este atins.

loialitatea de inerție – există sau este creat un obstacol care face ca unui client sa îi fie greu și incomod să solicite sau să facă  schimbare a furnizorului.

Pentru aceste două tipuri de loialitate puteți găsi cele mai simple exemple în sectorul telefoniei mobile. Fiecare furnizor oferă bonusuri clienților săi, dar aceste bonusuri sunt valabile de cele mai multe ori în interiorul retelei respective. Fiind oferite ori pentru că sunteți client vechi, bun platnic sau un client important din punct de vedere financiar, iată deci ca avem o loialitate de bonus. Dar dacă ne uitam pe contracte și luăm în calcul și taxele de reziliere ale contractelor si adăugăm și pierderea unor beneficii, vom simti ca rămânem clienții acestui furnizor doar din interție, ci nu neapărat pentru că suntem mulțumiți de el. De câte ori nu ne bodogănim operatorul oricare ar fi el și spunem “lasă că mă mut eu in rețeaua Y”, dar totuși nu o facem pentru că nu ne este comod. alergatură, acte – haos mai ales în cazul clientului persoană juridică, contracte, taxă de reziliere. Toate aceste obstacole ne descurajează de cele mai multe ori și își ating scopul destul de bine, păstrându-ne în lista de clienți.

loialitatea de comoditate – sau de obisnuință – omul nu se preocupă să își găsească altă alternativă. Consumatorul și-a creat un obicei, o rutină, dar nu trebuie să se permită ca aceasta să ajungă la suficiență.

loialitatea de monopol – este un tip din ce în ce mai rar întâlnit (vezi furnizorii de apa, energie etc)

loialitatea de preț – mulți clienți devin fideli furnizorului cu cel mai mici prețuri, cât timp acesta reușește să păstreze cel mai scăzut nivel. Există însă pericolul ca oricând sa apara pe piață un concurent pe zona prețului, astfel loialitatea de preț este extrem de periculoasă si volatilă.

loilaitatea  “în pas cu moda” – sau trend loyalty – are un caracter efemer, dat de durata de viață a trendului în care se înscrie produsul respectiv. Consumatorul este un fan al trendului, dar nu neaparat și un fan al brandului. Ca atare, consumatorul va migra către un alt furnizor în funcție de tendițe.

loialitatea pe viață – apare atunci când Continue Reading

la grămadă, românești, tot romanul se pricepe la ...sport

sau altfel spus: dacă țin cu Steaua, nu sunt fan adevărat dacă nu îi urăsc  pe Dinamo??? sau nu sunt fan al lui Rossi dacă nu lei zic de neamuri lui Stoner și lui Hayden???  Nu sunt suficient de fan Liverpool dacă nu înjur ca birjarul  și nu le doresc oase rupte lui Rooney sau…..  Ribery.

Pe bune daca reusesc sa înțeleg treaba asta. Înțeleg sa îți iubești echipa favorită, să zghieri din toți rărunchii, să beștelești arbitrul, zâna măseluță sau orice altceva care ar influența nefast jocul echipei tale favorite. Dar sistemul “să moara capra vecinului” sau să îi înjurăm pe ceilalți by default…… scuzați vă rog, dar ma simt un biscuite depășit de evenimente.

Țin cu Steaua de când am invățat să îi pronunț numele, pe cine trebuie să urasc mai tare? pe Dinamo sau pe Rapid?.. sau pe Jiji ?!?

Îl ador pe Rossi, este un fenomen, este cel mai talentat pilot ever, dar asta nu umbrește succesul lui Haydem obținut doar prin perseverență, constanță și un strop de noroc.

Nu domnilor, îmi pare rău, dar nu pot fi de acord cu voi. Știu, sunt dueluri de jdemii de ani, sunt marile derby-uri, dar hai să fim realiști,  să nu uităm de bun simț și de fairplay, să nu uităm de ce ne place fotbalul britanic și nu ne (mai) place cel romanesc. Hai să ne încurajam favoriții fara să dorim moartea caprei vecinului.

You’ll Never Walk Alone!!!

d'ale CS-ului, românești

Observ că uneori oamenii au tendița de a-și trata clienții cu o superioritate pe care eu o consider nefirească (asta nu înseamnă ca este mereu si nejustificată din punct de vedere al know-howului). Ca atare, după aproape 8 ani de lucru cu clienții s-a gândit biscuitele să se dea pufos și dodoloț si să exprime câteva reguli, povețe sau idei (preluate de pe la alții mai deștepți și exresate) despre treaba asta cu clientul. Acesta este primul post, un fel de episod pilot al miniseriei pe care sper să reusesc să o scriu.
Cel mai dificil pas mereu l-am considerat acela de a implementa în mintea oamenilor care sunt departamente non-vanzari sau non-CS ideea că noi depindem de client și nu invers. Oameni buni, fondurile pt salariile noastre sunt în buzunarul / contul lui. Clientul este cea mai importantă componentă a business-ului nostru, oricare ar fi el, iar clientul este însuși scopul muncii noastre. El vine la noi cu dorințele lui, iar noi avem obligația să le îndeplinim, pentru că el clientul este cel care merită cel mai curtenitor tratament cu putință.
O alta idee greu de inghițit pentru manageri este că acești clienți sunt facuți de fapt din carne și oase, emoții și sentimente, nu sunt doar simple cifre în statistici și litere enumerate aleatoriu prin contracte.
Nu contează câți clienți mulțumiți ai, ci contează câți din aceștia ai reușit să păstrezi.
Cu siguranță că tu ca furnizor de cele mai multe ori ești puțin mai bine pregatit decât clientul. Dar de multe ori clienții sunt cu temele făcute la zi și nu ai cum să îi impresionezi cu termeni încâlciți și cu sonorități “exotice”. Apoi o mare tâmpenie ar fi să ții morțiș să demonstreze clientului că tu ai o părere mai competentă decât a lui, pe banii lui.
Da, suntem specialiști si punem in slujba clientul întreaga noastră măiestrie, dar când clientul decide contrar opiniei noastre, oameni buni, clientul decide pe banii lui. Ca atare, noi doar sfătuim, dar el decide, iar dacă decizia lui nu e tocmai pt gustul nostru avem de implementat si punct.

… va urma

ps: ma astept la reactii virulente din partea celor cre nu sunt implicati in vanzari si CS ….

enervant, românești

am fost astazi sa vad o prezentare cu tema “viralitatea in online”. suna teribil de interesant. am avut ocazia sa vad cum se face asa ceva de cateva ori, am citit cate ceva despre acest subiect, am vazut si studii de caz solide, ma asteptam deci sa fie o maniera de incheiere a zilei foarte placuta. Iau printesa urbana de manuta si ajungem la locul faptei, putin jenate de faptul ca intarziasem sfertul academic si ne usor ingrijorate sa nu fi pierdut ceva informatii megaimportante.
Ne asezam cuminti intr-un colt, luam un cei si ciulim urechile, iar dupa cateva momente incepem sa afisam usoara uimire pe moace. Vorbitorul ne povestise cateva cuvinte despre un viral de succes, care acumulase 80.000 de vizualizari pe youtube (nu am retinut intervalul de timp in care au fost cumulate), pt ca apoi sa ni se explice cum nu a avut succes un alt viral al lui nu prea a fost viral, fapt pt care a si gasit vinovati, evident altii decat el insusi si desi ii aratase cu degetul, nu a reusit sa exprime si raportul de cauzalitate dintre “vinovatii de insucces” si inscucesul in sine.
Apare si vorbitorul 2: un copy de la o agentie de offline, care facuse un videoclip personal si care “scapase” pe youtube si adunase 6000 de vizualizari. Cand din audienta a fost luat la bani marunti si el a dat din colt in colt: nu a cuantificat twitturi, comentarii, RT-uri, mentiuni, preluari pe bloguri sau prin retele sociale etc. Stia de 2 preluari pe bloguri, dar nimic in plus. in rest a tinut sa ne explice ca “e aur frate, ma’ntelegi” si ca sun factori care “face” un viral sa fie viral, dar nu ii poate spune, pt ca e o filosofie ampla si nu isi avea rostul in seara dedicata viralului online.
Penibil a fost si momentul in care din randul audientei o brandmanagerita a dat spre exemplu un viral facut de ea, care cumulase 140.000 vizualizari pe youtube si a incercat sa lege o discutie mai hotarata cu cei doi, dar acesia din pacate …. saspuna ce? ca toate viralele lor nu au cumulat vizualizarile obtinute de cel al respectivei brandmanagerite????!!!
cum naiba un pusti care a faut un viral si un viral mai putin viral, plus un copy de offline (copy cu mari deficiente de exprimare si care uitase “gramaticile” acasa) vin sa dea lectii despre viralitate in online???
pt specimenul nr 1 – in cazul esecului sau i-au lipsit masa critica si targetarea a fost cea mai buna (asta din ce am dedus din povestirea dumnealui)
pt specimenul 2 – de la Raluxa zicere : nu livrezi un viral clientului, ci un material cu potential viral

duminica o tin o prezentare despre faptul ca mercur e retrograd si metatarsiene.