enervant

enervant, literatura de sertar, românești

prostia și mizeria umană

sunt enorm de multe citate legate de proşti şi prostie, pe care nu le-aş putea contrazice. ce îmi este dificil mie, este cum stabilesc dacă un om este prost, sau  cum determin proporţia sa de prostie, ori dacă prostia este remediabilă, în cazul în care este denumită astfel de fapt lipsa de cunoaştere sau experienţă într-o rutină anume.

de curând, cineva mi-a spus cu mult aplomb ca niciodată nu ar putea lucra cu un prost, însă nu are nici o problemă în a lucra cu oameni lipsiţi de caracter.
aşa că mi-am ridicat şi eu întrebarea: ce aleg dintre un om considerat prost sau unul fără caracter.

după cum scriam mai sus, eu nu ştiu cum poţi delimita clar treaba cu prostia, însă mult mai simplu este să observ caracterul unor oameni. Din punctul meu de vedere, cu răbdare şi timp, prostia în unele cazuri poate fi “vindecată”, însă mizeria umană nu se spală cu detergent, apă de ploaie sau zăpadă.

un om considerat prost este previzibil şi depinde de tine dacă alegi să investeşi în el. de asemenea, modul în care îţi setezi aşteptările de la acea persoană este tot treaba ta.
caracterele mizerabile însă sunt şi imprevizibile, iar efectele produse de aceşti oameni sunt de cele mai multe ori mult prea costisitoare, faţă de cele produse de cei etichetaţi ca fiind proşti.

în afara cazurilor identificate medical, unde creierul uman nu funcţionează firesc, cred că nu există oameni proşti. consider că există oameni lipsiţi de informaţie si exerciţiu, oameni lipsiţi de experienţă, nerutinaţi în anumite sisteme, sau nepuşi în locul potrivit. aceşti oameni însă pot performa şi nu îi poţi suspecta atunci cand greşesc că au facut-o cu intenţie, ci pur şi simplu din nepricepere. caracterele urâte însă, de cele mai multe ori greşesc voit, au scopuri ascunse şi bine trasate, pe care nu le poti dejuca mereu. iar asta nu se mai vindecă…

enervant, românești

azi o domnisoara de profesie om de comunicare, se manifesta pe twitter: “un copil cu ADHD sever se agita in fata mea in metrou, iar tatal lui se uita la el senin…oh, yeah!”

sincer am ramas blocata cateva secunde. suntem atat de tampiti? atat de indiferenti? atat de egoisti si incapabili de a accepta alturi de noi oameni diferiti, oameni cu probleme pt care medicina si toate stiintele pamantului inca nu au gasit solutii?
…si mai apoi eroina mea afirma “sunt solutii pentru asta. una e sa mearga cu el la specialist si sa aiba mai multa grija de activitatile lui,” – pe bune? hai lasa-ma! atunci milioanele de parinti disperati din lumea asta sunt niste cretini ca ei nu au aflat inca solutiile stiute de ea.
si ma intreb, daca parintele nu are masina, ce ar trebui sa faca? sa ceara scuze milioanelor de bucuresteni pt ca trebuie sa foloseasca RATB-ul sa transporte copilul de la scoala poate la o sedinta de terapie? sau poate pur si simplu familia respectiva nu isi permite programe de terapie care nu sunt ieftine. sa ceara voie metrorex-ului sa intre cu copilu la metrou? sa faca o cerere la Oprescu si la Borbely sa vedem daca i se permite copilului sa respire acelasi aer cu noi?!
hai sa revenim! realitatea trista din pacate este ca din ce in ce mai multi oameni sufera de maladii care inca nu pot fi vindecate. in unele situatii norocoase, daca le putem numi astfel, boala poate fi usor controlata, asta daca ai suficient “noroc” dar mai ales bani.
in societatile civilizate, aceste cazuri sunt acceptate, iar oamenii trateaza cu intelegere aceste cazuri, oferind astfel sprijinul lor. nu se uita la acesti oameni cu probleme ca si cand ar fi handicapati, ci ii trateaza diferit si frumos, facand familia respectiva sa se integreze mai usor in societate, nu izgonindu-i, nu etichetandu-i si punandu-i la colt! nu dand noi din picioare ca avem in fata un copil BOLNAV si noi suntem atat de intepati, plini de noi, infatuati, importanti si isterici, incat sa intrebam: cum de isi permite sa existe langa noi”
hai sa nu fim prosti, nesimtiti si ignoranti! hai sa fim umani si sa nu mai fim atotstiutori!

nu doresc raul nimanui, insa mi-as dori ca pentru o zi, personajul enuntat mai sus sa fie parintele unui copil cu ADHD.
si da, tatal isi va privi mereu copilul senin, pt ca este copilul lui, sange din sangele lui si suflet din sufletul lui si mai mult ca sigur si-ar da ultimul strop de sange sa isi vada copilul la fel ca ceilalti si cred ca nu am vrea niciunul dintre noi sa fim in pielea unui parinte care se intreaba frustrat si indurerat: “dupa ce eu mor, cine va avea grija de copilul meu”

enervant

Biscuitele e nitel contrariat zilele astea. O noua dilema a aparut la orizont: discriminarea prezenta in obiceiurile Bisericesti. Nu sunt nici pe departe vreo cuvioasa bisericoasa. Am felul meu de a crede in Divinitate, si cu siguranta in ceea ce ma priveste, gasesc ca aceasta legatura este ceva personal, 100% nemijlocit si foarte intim, si de aceea nu prea am treaba cu institutia Bisericii.
Din cand in cand insa, dau pe acolo cu prilejul unor evenimente importante pt oamenii dragi din viata mea.
De curand mi s-a nazarit insa urmatoarea idee: cum se face ca Biserica, o institutie care ne spune ca suntem egali in fata Domnului, care propovaduieste pacea, nediscriminarea etc, vine cu un Ritual 100% discriminatoriu: la botez, copilul baiat este dus in altar, iar copilul fata nu are dreptul sa paseasca in aceasta zona sacra a sfantului lacas, pt ca e “pacatoasa”.
Unde este justetea in aceasta logica?
“Cel care este de parte barbateasca este introdus in Sfantul Altar dupa botez, in vreme ce fetele sunt doar inchinate la sfintele icoane. Exista aceasta randuiala pentru ca ea aminteste de faptul ca femeia nu poate indeplini functii sacerdotale.” sursa: www.crestinortodox.ro
Canonul 44 de la Laodiceea spune foarte limpede “ca nu se cuvine ca femeia sa intre in altar”. Insa, potrivit canonului 15 al Sfantului Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului: “Se cuvine calugaritelor a intra in Sfantul Altar sa aprinda lumanari si candele, sa il curete si sa-l mature” si cel al Sfantului Nicolae, patriarhul Constantinopolului, din secolul al XII-lea”

Mie imi suna a catamai misoginismul aceasta atitudine. Cu alte cuvinte, femeia nu e demna sa intre in altar decat sa faca curat (si asta daca e calugarita) sau numai o la sfintirea unei biserici.
Unde e egalitatea? Unde e Nediscriminarea?
Va rog, luminati-ma!

comunicare, d'ale CS-ului, enervant, românești

Am dorit o canapea anume, gasita la Kika. Ma pregatesc sa plec catre ei sa o platesc si stiind ca nu mai erau multe produse in stoc din modelul ales de mine, ma gandesc totusi sa dau un telefon sa ma informez, sa nu bat drumul degeaba.
Pun mana pe telefon, green-green la Kika si adresez urmatoarele intrebari in ordine

1 – modelul x este in stoc?
Kika: da
2 – va rog sa imi confirmati pretul de livrare pt sectorul X  
Kika: confrima
3 – daca sosesc in aceasta seara sa achit rpodusul, cand credeti ca va putea fi livrat?
Kika: in ziua urmatoare sau cel tarziu poimaine
4 – sper ca pot lua factura pe firma Kika: da, dar numai daca veniti cu stampila firmei.

Ma blochez, multumesc si inchid. Dupa cateva ore revin cu un telefon, speran ca poate prima mea interlocutoare era incepatoare sau neclar informata. Reiau seria de intrebari, totul bine si frumos, iar la ultima intrebare aud
Kika: da, dar numai daca veniti cu stampila firmei sau cu certificatul de inregistrare fiscala in original.
Deja ma enervez, gradul de aberatii crestea exponential. Interlocutoarea mea ma intreaba daca vreau sa mai discut si cu Y de la departamentul comercial. Ma suna si Y care incepe fix cu replica:
imi pare rau, dar nu va pot da alt raspuns decat cel pe care deja vi l-a dat colega mea.

Ok, ma enervez, ma resemnez ( ca deh, vroiam musai canapeaua impricinata). Ma dau peste cap sa sa ajung sa iau stampila, mai incurc si inca vreo 2 oameni pt asta si dupa cateva ore eram la ei in magazin, unde ce sa vezi? Responsabilul de departament (canapele) imi preia datele firmei si imi spune ca nu aveam nevoie de minunata stampila sau alte dezinformari ale colegelor lui. Stampila este totusi necesara daca ridici bunul pe loc din magazin, dar eu solicitasem transport, ceea ce insemna clar ca nu e nevoie de alte formalitati.

Uite fix pt mizerii de genul asta nu am de gand sa mai cumpar nimic de la ei, pt ca habar nu au sa ASCULTE clientul,  sa gandeasca inainte sa dea un raspuns mecanic, nu mai vorbim de INTENTIA de a incerca sa solutionez cumva situatia pt a nu pierde un client. Interesul lor manifestat fata de client absolut absent. Sa ne mai miram ca e criza cand in Romania notiunea de servicii sau customer care nu exista?!

enervant, românești

mi s-a cam luat sa ma rog pt normalitate. as vrea atat de mult ca si in Romanica taximetristul sa nu mai injure ca la usa cortului cu tine femeie pasager si client in masina, sau ca vanzatoarele din magazinele mai de doamne ajuta sa nu se mai uite la potentialii clienti de sus, sa ii trateze cu flit sau sa ii sufoce fie cu intrebarile, fie prin simpla prezenta, urmarindu-i pas cu pas ca pe cei mai mari hoti. mi-ar placea sa avem un circuit dedicat sporturilor cu motor, unde atat pasionatii de masini cat si pilotii moto sa se poata “distra” in conditii de siguranta, fara ca un dement beat ranga sa ii ia ca pe popice. as mai vrea ca tanti de la ghiseul bancii sa invete sa fie mai zambareata si amabila, pt ca la leafa ei contribuie fiecare client al bancii, oricat de mic / mare este. mi-ar mai placea ca angajatorii sa isi plateacsa angajatii la timp, sau sa isi respecte termenele date cand amana ziua de plata. as vrea ca angajatul roman sa nu mai fie tratat ca un sclav pe plantatie, sau angajatorii sa considere ca le fac o favoare angajatilor oferindu-le un loc de munca. nu oameni buni, oamenii lucreaza pt banii pe care voi aveti obligatia sa ii platiti catre ei, nu le dati gratuit acei bani. cand te porti de 2 lei cu angajatul si te doare in cot de salariul lui, de ratele la banca, obligatii financiare fixe (gen chirie, intretinere etc) sau pur si simplu te odare in cot daca au bani sa manance in ziua respectiva, cum naiba mai ai pretentii de la ei?! cu ce ii motivezi? purtandu-te de 2 bani, tipand ca la nebuni si uitand sa dai le pa birou cand vin zilele de plata si oamenii aia stau si asteapta la mila ta?!!!!!

aham, asta e o zi cand spun mi s-a luat sa ma rog pt normalitate

emoții, trăiri și povestiri, enervant, oameni și locuri

orice am spune si oricat de draguti si perfecti ne dorim sa fim, sunt sigura ca mai toti spunem: eu nu judec pe nimeni, insa in sinea noastra o facem pe un ton chiar foarte ferm si aspru.
ma intreb insa daca suntem totusi capabili sa emitem judecati corecte si ne putem astfel zugravi imagini corecte despre oameni si situatii. eu nu cred ca poti avea vreodata toate elementele din situatia pe care o judeci. nu poti cunoaste si intelege comportamentul uman 100% nici in viata de zi cu zi, darmite in situatii din trecut, cand oamenii erau mai imaturi, sau in diferite situatii mai mult sau mai putini critice ori delicate, sau cu te miri ce presiuni pe umerii lor.
cred ca e nedrept sa judeci un om doar dupa experientele trecute si mult mai nedrept este sa permiti acestor lectii din vietile oamenilor sa iti altereze sau sa iti influenteze comportamentul fata de ei.
toti avem un trecut, iar cine nu a gresit, va rog sa ridice primul piatra.

enervant, românești

cum din cand in cand stau stramb si casc ochii in jur, iacata ca vad si drept uneori. si vad un specime tare caraghios: proaspata nevasta.
duduile devenite de curand neveste isi schimba atitudinea fata de prietenele nemaritate, devenind usor penibile. considera ca bijuteria de pe mana, noul nume din buletin si alte schimbari maritale le confera o oarecare superioaritate. probabil ca in mintea lor a fi nevasta lui X era scopul vietii lor, iar acum sunt triumfatoare in fata celor care pana de curand le erau cele mai dragi si bune prietene.
doamne dragi, nu sunteti altele, sunteti fix aceleasi fete / femei, nu ati dobandit peste noapte supercalitati, ci doar statutul de sotie a cuiva, iar acest lucru nu este ceva atat de special incat sa va tratati prietenele cu superioritate, sa le asasinati cu texte gen “sotul meu face si drege”. pana acum cateva zile sotul era “X” (nume, sau formula de alint). insistenta aceasta de a pune accente pe faptul ca voi sunteti casatorite si celalate nu, devine usor penibila. intelegem ca sunteti triumfatoare, fericite si va vedeti oarecum cu sacii in caruta, insa nu deveniti penibile doamnelor. sunteti fix aceleasi preitene ale noastre, cu aceleasi defecte si calitati…..

enervant, oameni și locuri, românești

am plecat la Predeal să-mi vizitez unul din cei mai vechi și dragi preteni. În tren m-am enervat-amuzat copios. Am dat peste reprezentarea mitocanului de tren (din ghidul mitocanului), sau domnul Goe x 2 , reloaded. În stânga mea un modul de 4 locuri. doi kinderi, unul de clasa a doua și unul mai pitic, cam de 4 ani (alintat suav Caroliky, de la Carol), una bucata mamița (mare cât casa la propriu) și mam’mare. În primă fază, noi, ceilalți călători, suntem informați despre situația conjugală a mamiței, despre cearta de cu seara cu amărâtul de soț, apoi de cum acesta de dimineață și-a băgat mințile în cap și a adus-o la gară. Booon, sperăm că după ce ne punem în mișcare, lucrurile se vor liniști. Ei bine, a murit până și speranța. Continue Reading

enervant, românești

mda, am trecut categoria asta în listă, dar speram să fie cât mai puține articole pe care să le încadrez aici. Iată că acum sunt nevoită să adaug încă o bila neagra în acest bol. de ce? pt că în ultima vreme am fost martorul unor evenimente mai puțin plăcute și pur si simplu imi vine să strig în gura mare: suntem o nație de oameni de 2 lei!!!!
așa m-am săturat de oameni care știu ei tot, chiar mai bine decât tine. și știu ei și ce e mai bine pt tine, și mai știu că dacă un medic spune că nu se poate un lucru, alții știu ei mai bine că se putea.
așa mi s-a luat de oameni fățarnici și meschini, care nu au curajul să spună ceea ce gândesc, care mint și se prefac cu o naturalețe înspăimântătoare, în loc să aibă curajul să spună fix ce gandesc și să își asume chestia asta. știm să ne plangem că alții sunt imaturi, știm să pretindem orice de la oricine, că doar noua ni se cuvine, dar în schimb ce oferim? minciuni sau prefăcătorie? secrete de telenovele și bârfe de 2 lei la colțurile holurilor ?!!!! când ne deranjeaza ceva, de ce nu avem curajul să spunem cu voce tare, în fața tuturor?
nu înțeleg handicapul asta, impotența de a te ridica și a spune ce gândești, de ce cuvintele rostite sunt atât de înfricoșătoare?

am observat că scara valorica a societății se schimbă, dar sa devină onestitatea, loialitatea, sinceritatea și respectul virtuți pe cale de disparitie?! în ce lume ajungem sa traim?!