manelizare

la grămadă, românești

Dimineata auzeam la stiri: Florin Salam nu vrea sa mai fie numit manelist, ci artist. Ei bine, ce cred eu ca nu intelege acest omulet este ca manelismul a trecut de stadiul de muzica si defineste un stil de comportament, de viata si educatie (daca ii putem spune asa). Manelismul nu este specific doar lor, cantaretilor de manele, proveniti dintr-o anumita etnie!
De multi ani Romania s-a manelizat. A fost cotropita de shaworma si kebap, de seminte scuipate oricand, oriunde, de cercei de aur cat roata la masina, de prostie si prosteala, de devalorizare a tot ceea ce se numeste cultura si promovare a banului, a taraniei si a prostiei, a tupeului fara limite.

Pe Florin Salam il voi numi artist in ziua in care se va lepada complet de comportamentul manelist, indiferent de ce gen de muzica va aborda!
Cand o sa il vad ca merge la petreceri private (aka nunti, botezuri & cumetrii) si nu mai striga una, si inca una (cu referire la suta de euro), atunci sa aiba pretentii de artist! Pana atunci,  fara numar fara numar,  el tot in trening mananca in bucataria cu candelabru de cristal si tot cu euroii in mana canta.

enervant, oameni și locuri, românești

Desi in general dau pe afara de optimism si vad lucruile roz bombon, iacata mi s-a luat de atata credinta ca maine va fi mai bine. O citeam pe draga Minxieee, insa din pacate nu pot fi de acord cu ea.
Nu cred ca mai sunt multi romani asa de optimisti, visatori si naivi ca ea. Nu cred ca maine ne va fi mai bine, nu cred ca peste 10 ani ne va fi mai bine, nu mai cred si punct.
Mi-a ajuns sa vad oameni care au invatat si muncit o viata si acum traiesc cu o felie de paine. M-am saturat sa vad cum toleram hotia si tiganii, manelizarea romanilor si analfabetismul. Am obosit sa platesc contributii la stat, din care anumite etnii se sevresc binemerci, fara sa contribuie cu o letcaie la magicul buget de stat.
De ce sa platesc timp de 18 ani alocatia unui copil care mai apoi sa nu aiba un loc de munca, dimpotriva sa fure, sa dea in cap, sa plece pe afara si sa ne faca de 2 bani. De ce sa platesc pt ajutor de lapte praf si scutece pt tigancile femeile care fac cate 10 plozi si care traiesc numai din alocatia de stat a copilului + acel salariu postnatal care se acorda de stat timp de 2 ani, chit ca femeia respectiva nu a muncit o ora in viata ei si nu a contribuit la acel buget de stat cu 1 ban in vietisoara ei.
Am obosit sa vad cum politicenii de toate culorile, varstele si sexele se acuza unii pe altii de hotie, impotenta, coruptie. Toti au mostenit cate o mare gaura, dar toti au marit gaura aia si au marit conturile si burticile. Nu mai vreau sa fiu reprezentata in parlamentul european de fetite tip Eba, nu vreau sa am un prim ministru prof de drept care habar nu are intrumentele pe care le are la dispozitie executivul, sau ce e sau nu constitutional ori atacabil la Curtea Constitutionala a Romaniei.
Nu vreau sa mai platesc asigurari de sanatate catre stat, cand eu apelez la un provider de servicii medicale privat.
Nu mai vreau sa dau bani la fondul de pensii pt ca la batranete sa imi dea si mie vreo 200 ron / luna. Prefer o pensie privata 100%.

Si ii mai aud pe unii visatori ca cei care nu mai credem suntem de condamnat pt ca nu facem nimic. hai nu zau?! Ia sa vedem un exemplu recent: greva din fata ministerului de finante – un fiasco de zile mari.
Romanul nu are simt civic sau spirit de echipa. Romanul este individualist si cat timp lui personal ii merge ok, comenteaza la greu pt ca la asta se pricepe superbine, insa nu va inteprinde nimic.
Degeaba eu nu dau spaga, degeaba eu nu arunc gunoi pe jos, degeaba eu nu mananc seminte in autobuz, cand majoritatea asta face. E dureros adevarul, insa avem fix ceea ce dorim: telenovele si menlisti la televizor, un Dan Diaconescu care va ajunge in curand in Parlament samd.
Nu vreau sa am de’a face cu Romania de azi si nu mai cred ca vor veni acele zile mai bune.

enervant, românești

planters cafe 

românii strică tot. dar strică cu simț de răspundere, nu se încurcă.
Aveam o cafenea preferata, un loc în care am mers ani buni. Era specială datorită mobilierului mai puțin convențional (cel putin la vremea aceea) și personalului, care te făcea să te simți ca la tine în sufragerie. Muzică chillout, mai un jazz, dar nimic gălăgios și intruziv. O chestiune fff mișto era faptul că vara pe micuța peluza din fața localului erau înșirate tot felul de covorașe, pernuțe și măsuțe dedicate acestui tip de servire. Murătură, cățelul localului era una din piesele de rezistență și nimeni nu se necăjea cand din greșeală mai călca pe cate o chițăitoare a lui Mură și îți stătea inima’n loc preț de câteva secunde. Oamenii care veneau acolo era o micuță comunitate inedită, nu vedeai posete Hermes, jeepuri albe și curele D&G cu multe multe ștrasuri. Era locul în care puteai citi într-o duminică dimineața în liniște, puteai sta la confesiuni cu prietenele cele mai bune sau puteai face o chermeză cu toata gașca, dar fară să te deranjeze nimeni.
Între timp locul s-a ales cu un set de proprietari noi(băieți cu cefe late). În meniu a apărut instant ceafa de porc, au răsărit jeepurile albe și mașinile “cu numere de germania” în parcare, personalul a fost înlocuit cu niște superfete de cartier cu cercei din  imenși (de aur logic) care își expun cu nonșalanță șunculițele din pantalonii cu talie mult prea joasă pt silueta lor.  Nu ne mai plăcea locul, ca atare am tot mers prin alte cafenele, dar trăgeam mari speranțe cu terasa. Ne era dor să lenevim pe pernuțele despre care am povestit. Ei bine azi venind spre birou, surpriză: trec prin fața localului și ce să vezi? pe micuța peluză strălucea în razele soarelui un “mobilier peroni” de super plastic și ultra prost gust. așa că a murit și speranța legat de subiectul Planter’s Caffe.

pt moment mă rezum la Cafe Des Beaux Arts și aștept propuneri cu locuri interesante.