Mi-am luat vechii prieteni la studiat. De unde au plecat, unde au ajuns, cum şi-au modificat valorile, gusturile, concepţiile. Unii sunt total diferiţi de cum mă asteptam eu să ii văd, alţii au evoluat firesc. Ok, nu mai avem 15 ani, dar să fim atât de …. schimbaţi ??? Unde este limita dintre maturizare şi schimbare fundamentală, sau poate tocmai în asta constă maturizarea…. Sunt multe cazuri când oamenii se pierd pe drum, devin de nerecunoscut, iar când se opresc din vria cotidiană se întreabă ce-i cu ei.
Ok, vorbim despre evoluţie, despre adaptare la cerinţele de zi cu zi, dar cât de mult suntem dispuşi să ne schimbăm de dragul vremurilor, jobului sau mai ştiu eu cui, unde e limita? Unde începem să devenim o altă persoană? Care e punctul in care ne dezicem de vechii noi şi devenim noii noi, sau oare constientizăm această trecere?
Mă sperie şi în acelaşi timp mă întristează numarul oamenilor care spun : a trecut viaţa pe lângă mine. Cufundat în job, sau concentrat numai asupra unei laturi, omul a neglijat celălalte aspecte ale vieţii sale. Din păcate, oricât ne opunem, oricât de macho, zmei şi xena vrem să părem, la un moment dat revenim la valorile cu care am crescut, iar pentru unii această dezmeticire are loc prea târziu. De câte ori nu ne surprindem zâmbind când ne amintim de nu ştiu ce chestie pe care o facea mama, sau cât de frumoase erau vremurile vacanţelor petrecute la bunci, sau…. sau… Fugim cu mintea într-o lume pe care o consideram apusă, fără să ne dăm seama că noi am facut-o să apună şi tot noi o putem readuce în prim plan.
Nu dau note, nu pot spune eu ce este bine pentru fiecare dintre noi, dar hai să deschidem bine ochii când alegem in viaţă şi astfel să încercăm să evităm să ne pierdem pe noi inşine pe drum, să evităm să devenim ceva ce nu ne dorim si să nu ajungem să ne întrebăm “ce ar fi fost dacă”