De ceva vreme sunt spectatorul unei povești tare, tare haioase. Doi buni prieteni, doi vechi prieteni, de curând încearcă să se prindă care mai e stilul de relație dintre ei. Se știu de câțiva ani, se plac cam de tot atâția, dar niciodată nimic. Liniște și pace, dar idei pofticioase cât cuprinde. A venit însă momentul în care s-au prins ei ca totuși ar vrea ceva, nimeni nu știe cum, nimeni nici măcar nu vrea să știe cum sau să definească acel ceva. Știu doar că se vor și atât. Fiecare în colțul lui, fiecare cu războaiele lui, dar din când în când întind o mână unul spre celălat. Îi simt că s-ar închide într-o încăpere, lăsând astfel întreaga lume departe de ei. Acum așteaptă momentul ideal. Dacă tot au așteptat un veac unul după celălat, ce mai contează înca puțin? Dacă până acum nu aveau curaj să viseze, acum o fac fără niciun fel de îngradire, dar e suficientă doar visarea?

revin cu episodul 2.