Din diferite motive oamenii își schimbă locul unde își derulează viețișoara. Unii pleacă din marile metropole către orașele micuțe, cochete și liniștite, alții dimpotrivă, lasă boemia orașelor de poveste pentru agitația și nebunia unei capitale.
Am văzut oameni care și-au dorit o viață dinamică, audevenit brusc o bomba cu ceas. Din persoane liniștite, calme și raționale au devenit un roboți supraturați, lipsiți de timp și poftă de viață, chef de timp liber dedicat lucrurilor care le hraneau sufletul. S-au înrolat rapid în armata celor care o țin din meeting în întalnire, din eveniment în cină de business, totul este business și proiect.
Sau dimpotrivă, sunt oameni care abandonează viața agitată și stresantă a marilor orașe și se retrag în mici orașele de provincie, dedicându-se unor activități tare dragalașe : unii se apucă de gradinărit, alții devin fermieri sau își fac mici business-uri locale și distractive pt ei.
La aceste schimbări de mediu omul reacționează în fel și chip. Sunt curioasă dacă voi v-ați mutat din locul A in locul B și ce efect a avut chestia asupra tuturor aspectelor vieții voastre.
Sunt curioasă de impactul pe care îl are schimbarea locației asupra ta ca om.
schimbare
pierdut om, om pierdut suflet, om pierdut pe el însuşi
Mi-am luat vechii prieteni la studiat. De unde au plecat, unde au ajuns, cum şi-au modificat valorile, gusturile, concepţiile. Unii sunt total diferiţi de cum mă asteptam eu să ii văd, alţii au evoluat firesc. Ok, nu mai avem 15 ani, dar să fim atât de …. schimbaţi ??? Unde este limita dintre maturizare şi schimbare fundamentală, sau poate tocmai în asta constă maturizarea…. Sunt multe cazuri când oamenii se pierd pe drum, devin de nerecunoscut, iar când se opresc din vria cotidiană se întreabă ce-i cu ei.
Ok, vorbim despre evoluţie, despre adaptare la cerinţele de zi cu zi, dar cât de mult suntem dispuşi să ne schimbăm de dragul vremurilor, jobului sau mai ştiu eu cui, unde e limita? Unde începem să devenim o altă persoană? Care e punctul in care ne dezicem de vechii noi şi devenim noii noi, sau oare constientizăm această trecere?
Mă sperie şi în acelaşi timp mă întristează numarul oamenilor care spun : a trecut viaţa pe lângă mine. Cufundat în job, sau concentrat numai asupra unei laturi, omul a neglijat celălalte aspecte ale vieţii sale. Din păcate, oricât ne opunem, oricât de macho, zmei şi xena vrem să părem, la un moment dat revenim la valorile cu care am crescut, iar pentru unii această dezmeticire are loc prea târziu. De câte ori nu ne surprindem zâmbind când ne amintim de nu ştiu ce chestie pe care o facea mama, sau cât de frumoase erau vremurile vacanţelor petrecute la bunci, sau…. sau… Fugim cu mintea într-o lume pe care o consideram apusă, fără să ne dăm seama că noi am facut-o să apună şi tot noi o putem readuce în prim plan.
Nu dau note, nu pot spune eu ce este bine pentru fiecare dintre noi, dar hai să deschidem bine ochii când alegem in viaţă şi astfel să încercăm să evităm să ne pierdem pe noi inşine pe drum, să evităm să devenim ceva ce nu ne dorim si să nu ajungem să ne întrebăm “ce ar fi fost dacă”