model feminin: Marie Rose

Este nepoata cunoscutului industriaș din perioada interbelică Dumitru Mocioniță. Tatăl ei, Ion Mociorniță a fost deținut politic, timp în care toată averea familiei a fost confiscată, iar Marie Rose împreună cu mama ei au fost nevoite să trăiască în podul unei case de pe lângă parcul Cișmigiu și nu în casa familiei sale de pe strada Paris. Tatăl ei a fost eliberat după 7 ani de detenție, în 1954. Și-a găsit soția într-o sarăcie lucie.S-au apucat sa-si ia viata de la capat. În perioada cat tatăl lui Marie Rose a fost închis, mama ei a fost nevoită să divorțeze, pt a putea lucra, fiind artist plastic. Legat de momentul revenirii tatălui sau din închisoare, Marie Rose declara într-un interviu: “Mama îmi povestește că atunci când s-au desparțit ea era foarte cochetă, elegantă și frumoasă, iar tata era un băiat „glamorous”, cele mai frumoase mașini, o echipă de fotbal… A revenit din închisoare într-o dimineata, la ora patru, fara sa-si anunte întoarcerea. A sunat la usa casei: era ras în cap, foarte slab, numai piele si oase, galben pentru ca facuse de doua ori hepatita, cu urme ale bătăilor pe tot corpul. Când i-a deschis, mama era într-o camașă veche de noapte, zdrențe toată, pe care o salvase la momentul mutarii fortate. S-au uitat unul la altul si nu se recunosteau: „Tu esti, Ionel?”, „Tu esti, Rosetta?” Mi se pare foarte romantica povestea. Au reînceput viata, împreuna cu bunicul meu din partea mamei – Octavian Furlugeanu – care la randul lui fusese închis.”Rosetta facea mape din piele pt Fondul Plastic, pt directorii de fabrici și cooperative agricole și începuse să învețe să picteze icoane.
În acest context a venit pe lume si Marie Rose, născută prematur, la numai 7 luni, cu șanse de viață destul de mici, cel puțin așa preconizaseră medicii. Rosetta se ducea cu trenul prin toată țara și lua comenzi de la diverse instituții. Astfel Marie Rose a fost crescută de tatăl său într-o casă în care nu exista o bucătarie, doar baie.” Ori cineva taia legume, ori cineva făcea baie. Cu toate acestea, prin acea casa au trecut oameni de o calitate exceptionala, si umana si spirituală. Veneau colegi de-ai lui tata, care ne aduceau de mâncare…”Deși viața lor nu era tocmai una ideală, Rosetta a insistat ca Marie Rose sa aibă profesoară de franceză, germană si pian. Nu din snobism, ci pentru ca stia ca singurele lucruri pe care un om le poate lua cu el sunt educatia si cultura. “Gândți-vă: noi într-o noapte am pierdut toate obiectele palpabile, nu ne-au rămas decât caracterul și bogația interioară.”

În acest timp icoanele Doamnei Mociorniță se vindeau foarte bine în cadrul expozițiilor din afara țării, fapt care a ajutat-o în obținerea unui pașaport pt a pleca la o expoiziție la Frankfurt. “Cel de la pașapoarte i-a spus ca poate scrie „si un copil” pe pasaport. Exact asa a scris”
Dupa o lună petrecută la Frankfurt, au plecat la Montreal.
În Canada au fost sprijinite de un prieten de familie care le-a plătit chiria pe o lună. Apoi Rosetta a început să lucreze ca profesor într-un cartier mărginaș al Montrealului, iar treptat a putu să își expună icoanele. S-a bucurat de clienti exceptionali: primul ministru al Canadei, primarul Quebecului, cel al Motrealului. Prin intermediul acestora a fost posibil ca și tatăl lui Marie Rose sa fie adus în Canada după 3 ani.
Marie Rose și-a continuat studiile, urmând liceul în limba engleză si Facultatea de Marketing si Comert la Londra. A revenit în Canada, s-a căsătorit, a născut un baiat – Joseph.
A lucrat în PR, a organizat evenimente și expoziții internaționale, iar în urma acestei activități “
Am învatat ca business-ul e facut atât pe bază economică , cat si pe baza umana. „
Ulterior și-a vândut casa și s-a mutat împreună cu fiul ei în Anglia. A revenit în România în 1997 implcându-se în mai multe proiecte de caritate, dar și luptând pt a recupera ceea ce odată a aparținut familiei Mociorniță, pt ca “Îmi doresc foarte mult să fac o oarecare dreptate familiei mele înainte ca tatăl meu să nu mai fie printre noi, pentru că merită acest lucru, această împăcare”

De ce eu o consider un model desăvârșit? Pentru că nu de putine ori, prin felul ei de a fi a dat lecții de stil. Legat de multdsicutatul subiect al relațiilor de cuplu, iată ce povestește: “daca iubesti pe cineva la nebunie si vrei sa pastrezi misterul si atractia, nu trebuie ca partenerul tau sa te vada cu bigudiuri sau cu ulei pe fata. El, la randul lui, ar fi bine sa nu-ti ofere “surprize” neplacute, cum ar fi sa nu se barbiereasca sau sa nu aiba grija de igiena lui in week-end. Romancele au inceput sa se emancipeze, dupa modelul occidental. “Lecția aceea dură pe care o vor învăta – și sper să nu fie așa de grea ca în Vest – este că ai nevoie de un partener, chiar dacă ai o cariera stralucită. Când vii seara acasă și nu te așteaptă nimeni drag, devii destul de ascuțită și aspră, îndrăznesc să spun și acra. O să vedem din ce în ce mai des în România mame care nu se casătoresc, deși nu e usor sa crești un copil singură, femei care își cumpară singure mașini, case, care sunt afaceriste de succes.”

Și chiar dacă astăzi este privită cu alți ochi pt că este descendenta familiei Mociorniță, Marie Rose nu se sfiiește să povestească situațiile în care a primit ajutor:” toata viata mea am primit ajutor prin oameni. În momentele cele mai grele, a venit cineva si mi-a întins o mana sa merg mai departe. În al doilea rand, îmi cultiv viata spirituala. Imaginați-vă ca l-ati întalni personal pe Papa Ioan Paul al II-lea. Viata dv. n-ar mai fi aceeasi dupa acest moment. Eu am avut norocul sa întalnesc multe persoane de acest gen, care mi-au transmis prin felul lor de a fi o certitudine: exista în noi toti un spirit care nu poate fi distrus daca alegem ca valori generozitatea, bunatatea, încrederea. Oamenii nu stiu ce arma este bunatatea, ce putere are ea. M-am gandit: daca ar trebui sa parasesc lumea asta, ce mi-ar lipsi cel mai mult? Miracolele bunatatii. Daca am putea sa ne conectam mai mult la credinta ca dand respect, vom primi respect, ca depindem unii de altii, am fi mult mai fericiti. Suntem conectati la multiple niveluri mai mult sau mai putin vizibile.”

chiar nu știu ce as mai putea să scriu pe post de încheiere. nu cred că ar avea sens să mai spun eu ceva. eventual pot să o recitez pe această minunată doamnă si să vă spun că oamenii ar trebui să nu fie meschini financiar, dacă se poate, să-și păstreze demnitatea și să nu aibă aroganța că sunt mai buni decât alții.