După Timişoara si Văliug, următorea destinaţie a fost Haţegul. Un orăşel micuţ, destul de trist şi cu oameni care au cam uitat să zâmbească. Ne-am cazat si am făcut planul pentru cele 2 zile pe care ne-am propus să le petrecem în zonă: ziua 1 – mers în padurea Slivuţ, la rezervaţia de zimbri şi cumpărături pt micuţa excursie din ziua a doua. Zis şi făcut! Am plecat spre padurea Slivuţ. Necunoscând zona, ne-am tot uitat după indicatoare, dar evident că ne-am uitat în zadar. Ca orice punct de ineteres turistic, nici calea de acces către rezervaţie nu era semnalizată, doar Direcţia Silvică Deva prin Ocolul Silvic Haţeg, deţinătorul custodiei acestei rezervaţii naturale, nu are niciun interes să promoveze locaţia. Am descoperit drumul cu ajutorul unor localnici si am fost surprinşi de calitatea soslei ce lega drumul naţionalt de intrarea în rezervaţie. O şosea ca în palmă care te plimbă prin inima pădurii. Am parcat cuminţi şi am pornit pe jos către zona în care se aflau zimbrii. Am fost inspiraţi să venim în această perioadă pentru că am avut ocazia sa îl vedem pe cel mai tânăr membru al familiei din rezervaţie, un puiuţ născut cu o luna şi jumatate în urmă. Am admirat cele 6 exemplare mature, le-am pozat şi ne-am amuzat de mişcările stângace ale micutului pui. Între timp a mai ajuns un grup de turişti. Aceştia au ignorat complet regulile locului, intrând cu maşinile pâna in apropierea zimbrilor. Că au umplut de praf o mulţime de oameni, sau ca au început sa ţipe unii la alţii, ca şi când ar fi fost singuri in propria curte nu ne-a mirat foarte tare, dar momentul bravurilor împinse la incoştienţă ne-a uimit pe toţi. Au început prin a necaji 2 exemplare mature şi au culminat prin a sări gardul de protecţie pt a se fotografia langa puiul de o luna şi jumătate. Ca şi când nu ar fi fost suficient, au luat si copilul de cam 4-5 ani ce ii însoţea sa il pozeze langă micuţul exemplar. Cât de idiot trebuie sa fie un parinte să işi lase copilul în spaţiul destinat zimbrilor, când exemplarele mature erau în imediata apropiere a puiului ?! Ne-am continuat plimbarea prin rezervaţie, ne-am bucurat de dărnicia naturii si am pornit apoi către ora de shopping.
A doua zi a fost abolut minunată. Am pornit către Retezat, ghidându-ne tot după hată şi indicaţiile localnicilor. Nici această minunăţie nu este semnalizată. Localnicii ne-au recomandat sa urcăm pe lânga cabana Rotunda, catre poiana Pelegii, iar de acolo aveam mai multe opţiuni. Zis şi făcut. Am optat pentru urcarea la lacul Bucura. După o ora şi jumătate eram leşinaţi. Abia mai respiram, iar de mişcat nu se mai punea problema. Aşa că am pus de un mic popas cu sandwichuri garnisite cu un peisaj de vis. Cu forţele parţial refăcute am pornit mai departe. După o urcare destul de solicitantă, am reuşit sa ajungem la Bucura. Un peisaj care ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Uitasem deja de cat de obosiţi eram. Eram rasfăţaţi de frumuseţea ce ni se înfăţişa. Cât fetele ne jucam cu aparatele foto, baieţii ne-au pregătit o surpriză: lângă sandwichuri şi sticlele de apă plată a rasarit o sticlă de vin. Dragilor, a fost incredibil de bun. Cred că a fost cel mai bun vin băut în ultimul an şi cu siguranţă cel mai inedit mod de a savura un pahar cu această licoare. Ne-am refăcut şi am pornint înapoi, spre poiana Pelegii. Nu ştiu cum se face, dar fetele am fost nevoite să îi aşteptăm pe baieţi nu mai puţin de 30 minute. Oare de ce? Se rostogolesc mai greu după ce manâncă?! Am plecat apoi către hotel pentru că ploaia începuse să se apropie. Nu am putut să nu observăm însă că in parcarea din poiana Pelegii era numai un SUV. În rest, mai un Golf, mai un 307, un Logan două, dar nu tu un X, nu tu o coenzima Q nu ştiu cât. Oare unde or fi toate SUV-urile care sufoca parcarile mall-urilor sau ale cluburilor?
Am ajuns la hotel si tot nu încetam sa ne minunăm de frumuseţea Retezatului. Peisaje de vis, cadouri ale naturii de nepreţuit…