iar eu o aștept. aștept să vină, să mă plimb prin ea, fără Lumbreluță, desculță, să simt fiecare strop de ploaie și sărutarile din el.
sărutarile care la început mă dezmiarda, apoi se înfruptă din mine, care îmi accelerează bătăile inimii. sărutările care îmi învăluie mintea, care mă fac sa mă pierd în valuri de mare agitată, să simt și să îmi doresc să simt mai mult.
sărutări care mă plimbă pe strazi în alb și negru, deasupra norilor și înapoi pe cărările pietruite ale dimineții.
atingeri care mă poartă prin camere de castel, care mă ard ore în șir și mă fac să mă trezesc în cenușa dimineților tânjind dupa încă o noapte sau macar un minut. atingerile care îmi dau viață, care îmi alină rănile, care ma ridică din așternuturile pătate de cea mai pură plăcere și mă pregătesc de lupta fiecarei zile.
atingeri care mă lasă fără suflare atunci când simt raceala nopților, când ploaia nu mă mângăie, când sunt ca un copil bolnav. dezgolește-mă, fă-mă să vibrez sub atingerea ta, lasă-mă să mă pierd în neantul pacatului.
învăluie-mă cu dragostea ta, chinuie-mă cu atingerile tale, binecuvântează-mă cu stropi de ploaie meniți să domoloească dorințele cele mai tainice. îmbraca-mă în rochiile curtezanelor de altă dată, dezbraca-mă și îmbracă-mă în desuu-urile fetelor de la Moulin Rouge, dezbracă-mă din nou. sunt toate și doar una pentru tine. sunt Seherezada în poveștile careia te cufunzi, sunt țiganca care îți ghiceste în palma și îți fură sufletul, înghețata care ți se prelinge pe degete într-o după-amiază calma, sunt femeia în ochii căreia te pierzi.

mă plimb ca o năluca pe străzile orașului. mă plimb fără țintă, fără logică. sunt ca un copil bolnav care simte cum cu fiecare pas, cu fiecare respirație parcă se vindecă. încerc să îmi îndulcesc agonia respirând orașul tău, respirandu-te pe tine.
voi pleca de aici pentru totdeauna în curând și vreau să mă înfrupt la maxim în fiecare secundă, cu fiecare pas, din fiecare luciu de apă, stradă sau pod, piatra, clopotniță sau bordură. Te caut la fiecare colt de stradă, în fiecare frunza, în pereții clădirilor cu care ma înconjor.
mi-ar plăcea să mă pot dizolva în apă, în pereți, să mă contopesc cu străzile și să rămân veșic aici, să te pot vedea, să te pot veghea, fără ca tu să mă știi.
voi îndura și clipele în care în mâinile tale își vor găsi liniștea alte palme, sau când serile te vor înalța deasupra orașului alături de o nouă iubire. îți voi dărui soarele dimineților și ploile de vară, blândețea toamnelor calde și zăpezile din cele mai frumoase povești ale nordului. îți voi dărui cea mai frumoasă lumină atunci când pe micul nostru pod vei atinge părul altei femei și o vei cuprinde în brațele tale. și într-un fel inexplicabil vei simți ca tot ce este în jurul tău lucrează pentru tine și pentru binele tau. vei simți că cineva a aliniat stelele pentru tine, dar nu vei afla niciodata cine. voi fi prima stea ce ți se va arăta în fiecare seară, luminându-ți pașii în noapte, voi fi apa în care îți vei oglindi trupul și prima rază de soare care îți va deschide zorii.
îți vei regăsi forța și siguranța, îți vei îndeplini cu fiecare zi câte un vis, neștiind ca eu mereu am ramas aici, în ziduri și ape, plătind cu sufletul meu fericirea ta. vei simți însă uneori că ploaia pentru tine e mai caldă și mai placută decât pentru ceilalți, iar căzând de pe tine, picurii mă vor mângaia și pe mine. vei simți cum orașul suspină, vei simti cum străzile freamată, cum cladirile îți șoptesc.