Când? Oricând. Oricând aud ce îmi place și îmi accelereaza bătăile inimii sau mă face să visez. Ritmul aceea care spune o poveste, care pentru câteva clipe te rupe de lume și te duce cu mintea acolo unde ai tu chef.
Unde ? În casă, sub duș, în pat, în club, în ploaie, în mașină… Cam pe unde se poate și îmi vine.
De ce? Pt că aș avea șansa să exprim fară cuvinte (cuvintele mele) anumite stări, păreri și trăiri. Aș face asta prin înșiruiri de gesturi, zâmbete și priviri care să exprime fix ce simt. Sunt povești deja spuse, pe care le modific așa cum simt eu de cuviință. Pentru că sunt fericita când o fac. Pentru că e un fel de teatru mut și pot fi cine vreau eu: o timidă din epocile în care se purtau mânușile până la cot, o vampă de la Moulin Rouge, un star de pe Brodway, un nimeni, sexy, shy, ștregăriță, pasională.
Cu cine? Cu un alt element din categoria biscuit, pișcoturi și alte fursecuri. Sau singura, e ok sa dansez și asa.
Parerea mea ai citit o private…dar e interesant articolul…mai vreau:)
cu cine? de ce sa fie din categoria biscuit/fursec? de ce singura?
@ieu – pe principiul cine seamana se aduna. biscuite la piscot/prajitura/fursec trage.
si singura de ce nu? decat degeaba mai bine singura
eu credeam ca extremele se atrag.
eh, legile atractiei sunt totale si complexe 🙂
n-au inceput rau cormoranii