românești

în derivă

Suntem un popor complet lipsit de orice. Orice legat de ce înseamnă oameni, inițiative, interes și voință de a face ceva. O țara unde “lasă că face vecinul” este la ordinea zilei, înlocuind de fapt “hai să fac și eu ceva”.
Suntem o țară în care cu toții așteptăm să ni se dea, să ni se pună pe tavă, să avem, să ni se permită. O țară în care noua ni se cuvine tot, fără ca noi să facem nimic. O țară lipsită de orice fel de spirit: de echipă, de solidaritate, simț civic, mândrie, ambiție.
Ni se cuveneau ani la rândul strălucitoarele medalii olimpice la gimnastică, la 8+1, la judo, la scrimă, la orice! Dar ce am făcut tu sau eu să merităm să ne bucurăm de reușita “sportivilor noștri de aur”? Ni-l asumăm pe Brâncuși, căutam “origini românești” în orice poveste de success de peste hotare, dar ce ai făcut tu pentru Brâncuși? Ai donat măcar amărâții ăia de 2 euro? Sau “donăm” sună suficient de bine, pentru că donează vecinul, pentru că tu ai uitat, nu ai avut timp ori era ceva mai important de făcut decat asta.
Suntem o țară unde 45.000 de suporteri au tăcut ca în mormânt pe stadion, lăsând ca 40-50 de englezi să fie auziți cum cântă și strigă, unde 45.000 de oameni au știut numai să aplaude începând cu golul de 0-4 și eforturile disperate ale unui portar care nici nu știe să numere exact pâna la costul de tansfer în lei al adversarilor săi.
O țară unde dacă îndrăznești la un concert să dansezi, să cânți și să te bucuri de ce se întamplă pe o scena, ești calatogat ca nebun, isteric, etc., când de fapt artistul din fața ta are nevoie fix de reacția ta pentru a-și lăsa talentul liber, pentru că el până la urmă să îți ofere ție momentul pe care tu ți l-ai dorit și pentru care ai și plătit.
Un popor care nu iese la vot decât pentru sacoșă cu făina și ulei, pentru porci și găini. Plângem frustrați de nebuniile care acum se întâmpla în Primaria Capitalei, unde banul public al bucureșteanului este cheltuit iresponsabil de o primariță care a jignit și a rănit milioane de femeie. Ne frustrăm? Foarte bine, pentru că merităm! Pentru că tu și cu mine nu am fost să votăm! Să construim Catedrala Mântuirii Neamului nu din banii neamului, ci din banii Bucureștiului, să ne uităm la oameni care merg de-a bușilea în jurul bisericilor, pentru că bisericile ne educă, ne vindecă, ne dau de mâncare, generează investiții și putere economică, lupta cu infecțiile nozocomiale, cu analfabetizarea, cu grobianul care ne-a înghițit pe toți. Suntem poporul nimanui pentru că așa am decis noi, poporul care nu face niciodată nimic, doar stă și se văicărește, critică și are păreri….de pe margine.
Nu mai ai loc de analfabeți îmbuibați, cu cefe late și alaiuri de curve după ei, care le explică generațiilor viitoare că așa se face banul, nu prin muncă, care ne educă plozii ca e mai ok să nu te duci la școală, ci să faci niște combinații, că așa se face banu’, cea mai importantă valoare în viață, jeguri umane care îți învata fiica să devină o curvă, nu o studentă, pentru că e mai mișto sș ai silicoane la 17 ani, decât sa ai o bursă de studii afara. E mai mișto să te vinzi, decât să muncești și să îți câștigi proprii bani. Conform Ziarului Financiar, “Abandonul şcolar a ajuns la cote alarmante în România: Aproape 300.000 de tineri părăsesc şcoala înainte de vreme, iar 75.000 dintre aceştia nici nu vor să muncească” iar artiștii cei mai în vogă ne explică cum că “dacă dai din fund, ai tot”.
Am devenit poporul nonvalorilor, al grotescului, o țară a maneliștilor, a cefelor late și analfabete, o țară a celor care nu mai fac și nu mai așteaptă nimic.
Un popor care și-a trimis la lupta olimpică sportivii scoși de la naftalinș și surescitați, care au obținut niște rezultate absolut spectaculoase, dacă ne uităm cu atenție la vârsta lor, la facilitățile de pregătire, la ce le oferim noi lor. Când noi le oferim coji de pâine și ceapă, ei de ce să ne aducă acasă medalii? Când noi tăcem ca morții pe stadioane, echipele noastre de ce să joace? Când singura noastră preocupare este capra vecinului și cum sș băgăm noi bățul prin gard, să îi mai dăm și una la gioale bietului animal (asta față de ce au facut suporterii echipei rivale)
Biserica, maneliștii, curvele, ei sunt cei care ne vor aduce un impact bun în economie, baze solide pt educația generațiilor viitoare, realizări care să ne reașeze pe podiumurile oricăror laturi de activitate. Și când nu ne convine, să stăm ca muții, să nu facem nimic, și apoi să ne și văicărim nițel, că așa șade bine românului, sș aruncșm cu pietre în ei pentru că nenorociții naibi nu fac, nu’s buni și nu merită nimic.
Pai mă aia 45.000 veniți la meci, de ce dracu’ ați venit, de ce ați făcut sute de km cu mașina și v-ați luat liber de la muncă sa veniți la stadion, dacă ați venit să vă uitati și doar să aveți păreri? Asta puteați să o faceți și de acasă! Ați venit pentru că e “atmosfera mișto pe stadion”? Păi voi ce ați făcut pentru atmosfera aia? Ați cântat? Ați strigat? Ați aplaudat măcar?
Fix așa faceți și cu tot ceea ce se întamplă în țara asta: stați și vă uitați! Vreți bilete în primul rând și apoi stați și vă uitați! Să aplaude ăla din dreapta, să strige ăla din stânga, să se ridice restul, că voi nu.
Pai uite de asta noi nu… nimic! Toata viața noastră, tot ceea ce ne înconjoară a devenit un spectacol la care vă uitați. Pai mă ….. oameni, dacă stați și vă uitați, nu o să se întâmple nimic și totul se va prăbuși în această derivă complet necontrolată și o să vă treziți în curând că nici măcar la ce sa vă uitați nu veți mai avea.

oameni și locuri, românești

# din taxi

“doamnă, când iau banii de la șefu’, prima dată mă plătesc pe mine”. o replica interesantă, venită când nici nu mi-aş fi imaginat, de la un om pur şi simplu, simplu.
ne zbatem prea mult să obţinem lucruri, să facem bani, să avem cu ce ne lăuda altora si să ne platim ratele şi facturile. dar pe lista plăților lunare, noi pe ce poziţie ne situăm pe listă? noi mai suntem o prioritate pentru noi? nevoile noastre pe ce loc au ajuns?

enervant, literatura de sertar, românești

prostia și mizeria umană

sunt enorm de multe citate legate de proşti şi prostie, pe care nu le-aş putea contrazice. ce îmi este dificil mie, este cum stabilesc dacă un om este prost, sau  cum determin proporţia sa de prostie, ori dacă prostia este remediabilă, în cazul în care este denumită astfel de fapt lipsa de cunoaştere sau experienţă într-o rutină anume.

de curând, cineva mi-a spus cu mult aplomb ca niciodată nu ar putea lucra cu un prost, însă nu are nici o problemă în a lucra cu oameni lipsiţi de caracter.
aşa că mi-am ridicat şi eu întrebarea: ce aleg dintre un om considerat prost sau unul fără caracter.

după cum scriam mai sus, eu nu ştiu cum poţi delimita clar treaba cu prostia, însă mult mai simplu este să observ caracterul unor oameni. Din punctul meu de vedere, cu răbdare şi timp, prostia în unele cazuri poate fi “vindecată”, însă mizeria umană nu se spală cu detergent, apă de ploaie sau zăpadă.

un om considerat prost este previzibil şi depinde de tine dacă alegi să investeşi în el. de asemenea, modul în care îţi setezi aşteptările de la acea persoană este tot treaba ta.
caracterele mizerabile însă sunt şi imprevizibile, iar efectele produse de aceşti oameni sunt de cele mai multe ori mult prea costisitoare, faţă de cele produse de cei etichetaţi ca fiind proşti.

în afara cazurilor identificate medical, unde creierul uman nu funcţionează firesc, cred că nu există oameni proşti. consider că există oameni lipsiţi de informaţie si exerciţiu, oameni lipsiţi de experienţă, nerutinaţi în anumite sisteme, sau nepuşi în locul potrivit. aceşti oameni însă pot performa şi nu îi poţi suspecta atunci cand greşesc că au facut-o cu intenţie, ci pur şi simplu din nepricepere. caracterele urâte însă, de cele mai multe ori greşesc voit, au scopuri ascunse şi bine trasate, pe care nu le poti dejuca mereu. iar asta nu se mai vindecă…

biscuitisme, românești

cafeaua, țigara și taxi-ul

se întâmplă uneori să pleci spre o întâlnire care nu este azi, acum, ci mâine. în drum spre întâlnire, în taxi, îţi doreşti să fumezi o ţigară (pentru că încă este permis), aşa că întrebi politicos şoferul dacă se poate fuma. după acordul prealabil, cauţi într-o poşetă plină acel pachet de ţigari întreg pe care sigur l-ai pus  în geantă pentru noua zi. după câteva secunde de scotoceală şi ravăsit poşeta, şoferul te  întreabă dacă nu ai vrea sa iei o ţigară de la el, decât sa mai chinui poşeta. după ce accepţi, vine şi o întrebare absolut suprinzătoare: “nu doriţi şi o cafea cu lapte? am cumpărat două de la magazin, iar eu o prefer pe cea fără lapte, aşa că daca vă face plăcere, v-o ofer cu drag.”

s-a întâmplat în această dimineaţă, în oraşul în care taximetriştii sunt printe cei mai detestaţi si înjuraţi conducători auto.

enervant, românești

România are dramele ei și are nevoie de eroii ei

am văzut Asia şi am văzut cu ochii mei ce înseamnă sărăcia şi viaţa grea de acolo. ştiu că în Cambodgia o casă are 3 pereţi, ştiu cât se chinui şi azi Thailanda să îşi revină dupa un tsunami care a şters fără milă tot ce a găsit în cale. zile întregi, imaginile din Nepal cu dezastrul produs acolo mi-au amintit încă o dată cât de mici şi neputincioşi suntem în faţa supremei forţe, natura.

am urmărit cum întreaga omenire a făcut un efort admirabil să vină în ajutorul unor oameni cu care destinul nu a fost prea darnic.
ce mă doare însă este că o clasică strategie de PR, denumita şi Surf on the Wave, a fost utilizată de mulţi oameni, inclusiv de-ai noştri, pt a-şi crea o cotă de imagine (şi mai bună), poziţionându-se în salvatorii omenirii.
nu doresc să las de inţeles că sunt indiferentă la dezastrul întâmplat, nu doresc să credă cineva că nu consider nobilă dorinţa de a ajuta şi de a utiliza notorietatea şi puterea fiecăruia pt a atinge un scop nobil. oamenii aceia au nevoie de ultimul dolar pe care îl putem oferi, de restul pe care nu îl luăm de la magazin, doar pt că nu vrem sa avem zdrăganele în buzunar.
mă doare însă ca dintr-o situaţie de acest fel, unii români au vrut să profite. au vrut să îşi clădească imaginea păşind pe suferinţa altora.
mai mult decît atât, mi-aş dori ca aceşti mari salvatori să revină în propria lor ţară, să viziteze sate întregi rupte de lume, unde medicamentele sunt duse cu elicoptere SMURD, cu maşini 4×4 ale participanţilor la compeţiile off-road, sau cu alte automobile speciale. mi-aş dori ca aceşti salvatori să fie la fel de guralivi când în propria lor ţară este nevoie de o mobilizare pt o deszăpezire când zeci de maşini sunt îngropate în troiene, când oamenii nu pot ieşi din case pt că zăpada le “încuie” uşile. cand inundaţiile şi furia naturii, aici, în România, distrug vieţile, visurile şi munca de o viaţă a zeci şi sute de oameni, când nu avem şcoli şi spitale, când avem încă zeci de sate fără condiţii umane gen canalizare.
pentru aceşti oameni, pentru aceste situaţii de ce nu vrem sa fim eroi? de ce pentru ţara noastră, pentru neamul nostru, refuzăm să facem PR?
pt că România este prea banală în comparaţie cu Nepal-ul? pt că mizeria şi căzăturile locale nu par îndeajuns de exotice?
România are dramele ei şi are nevoie de eroii şi voluntarii ei.

enervant, românești, tot romanul se pricepe la ...sport

și acum Știrile din Sport

m-am obișnuit cu Știrile de la ora 5. chiar și cu cele de 22 și matinanele sumbre care îți strică orice chef de viață în ultima vreme, fix de la prima oră din zi. ma obișnuisem însă ca prin amalgamul de mizerii politice, violențe și alte lucruri “senzaționale” să mai văd și stirile sportive. acum câțiva ani mai aflam despre performanțele sportivilor români, despre ce se mai întampla la Deva, la Snagov și tot așa.
astăzi suntem informați despre noile mașini și telefoane ale jucătorilor de fotbal, despre iubitele și amantele acestora care se mândresc cu relațiile lor extraconjugale, cu activitatea din penitenciare a altor patroni de cluburi. în curând Divizia A va fi un reality show behind bars, sezon complet.

Se vorbește prea puțin despre cei care fac performanță și despre sacrificiile pe care aceștia le fac pt ca noi să putem să îi numim “sportivii noștri de aur”.
Prea puțin știm despre efortul micuțelor gimnaste de la Deva, de câta muncă și durere există în spatele prețioaselor lor medalii care noua ni se cuvin. Prea puțin știm despre cât muncește Simona Halep pt ca știrile sportive să poată face presupuneri despre “ce casa își poate lua Halep cu banii câștigași la Turneul din Dubai”.
Nimeni nu vorbește despre oamenii care plutesc pe ape, oferindu-ne speranța că din nou vom putea avea un alt Ivan Patzachin, sau o nouă Violeta Beclea Szekely, Gabi Szabo, Camelia Potec, etc.
Vorbim prea puțin despre cum ajungi să ai performanță, vorbim prea mult despre viața personala a unor performeri de mâna a doua. Vorbim prea puțin despre efort, disciplină, conduită și muncă, vorbim prea mult despre ce poți face cu banii și notorietatea câștigate după ce “te faci mare”.
Ne dormim performanță, dar nu investim în propriile noastre valori. Difuzăm și promovăm cancanurile din lumea sportivă, pt că performantele sunt din ce în ce mai rare.
Apreciem mizeria, uităm care ne sunt valorile și uităm sa investim în oamenii noștri.

biscuit's soundtrack, oameni și locuri, românești

nu este un secret că sunt un mare fan al Publika și fac tot posibilul să ajung să îi văd și să îi ascult cât mai des. și pentru că îi consider una dintre cele mai tari trupe de Live de la noi, am făcut câteva mici săpături despre oamenii care ne dăruiesc atât de multe momente frumoase.

Florin m-a surprins. mai multe nu vă spun, vă invit doar să vizualizați filmul de mai jos.
apoi mai povestim.

oameni și locuri, românești

razele soarelui l-au transformat în rouă, iar Avincis a transformat o seară ploioasă într-una incendiară în The Bankers, cu ajutorul lui Alex Porro & Benetone Band!

 

avincis Legenda spune că Domnul de Rouă își vizita în timpul nopții iubita, dar o părăsea spre a ajunge înapoi acasă înainte de cântarea cocoșilor și de răsăritul soarelui. într-o noapte, la rugămințile iubitei sale, locuitorii satului au închis cocoșii, iar Domnul de Rouă nu a mai auzit cântul acestora. încercând să se întoarcă acasă, misteriosul crai a fost surprins de razele soarelui și transformat în rouă.

Avincis cred în legendele nescrise dar spuse de secole pe dealurile Dobrușei și cu talent și maiestrie au reușit sa aducă ambele personalități ale Domnului de Rouă în cele doua vinuri ce îi poartă numele. în veșmânt alb sau roșu, Domnul de Rouă este la fel de seducător.  Domnul de Rouă în Alb este proaspat, parfumat discret și usor mineralizat, precum roua dimineților de vară. l-am savurat strop cu strop, iar sufeltul meu îl asortează perfect cu o partitură fină de pian reprodusă într-o zi cu soare bland și miresme proaspete. te fură și îți infățișează în minte minunatele dealuri ale podgoriei și chicotelile pline cu voie bună ale domnițelor înamorate care își povestesc în șoaptă năstrușnicele dorinți.
Domnul de Rouă în Roșu ne lasă să gustăm din taina nopților pretrecute în brațele ibovnicei sale. savurați-l in tihnă și lasati-va invadați de aroma fructelor proaspete transformate în licoare magică, în ceasurile tainice ale nopții. și nu vă sfiiți să îi cadeți în mrajă, pentru că este un cuceritor care vă va cuceri pe nesimție, în taină, cu răbdare și mister,

Drink the legend! și de ce nu, deveniți o parte din ea, măcar pt o seară! și fiți cu băgare să nu vă prindă dimineața, pt că cine știe, poate chiar tu vei fi următorul domn de rouă, sau următoarea doamnă.

benetonedomnul de rouaBucurești, vineri, 25 aprilie, la Ciao Bar & Amici (str. Ion Ghica nr. 6, vis-a-vis de Cinema Pro)
București, sâmbătă, 26 aprilie, la Jazz Book (str. Carol Davila nr. 1)

Brasov, joi, 1 mai, Terroirs boutique du vin (Str. Diaconu Coresi)

Cluj, vineri, 2 mai, Bricks (str. Horea nr. 2)
Cluj, sambata, 3 mai, Jaxx (str. Emil Isac, 25)

enervant, românești

RMGC – ce bine ca nu suntem cu totii la fel

de mai bine de o saptamana, doua subiecte au impartit tara in doua: proiectul RMGC si problema cainilor fara stapan din Bucuresti. ca au impartit opinia publica nu e nimic spectaculos, caci Romania este tara cu 20 de milioane de antrenori de fotbal, ministri si ce s-o mai putea. insa ce este foarte trist este ca aceste doua teme au inceput sa imparta si prietenii. se pare ca oamenii au fost atat de patrunsi de implicatiile si mai ales presupusele urmari ale evenimentelor, incat au uitat de bunul simt si de respectul fata de opiniile diferite, devenind agresivi si jignitori.
am primit mesaje care imi atrageau atentia ca pe facebook am dat like paginii care sustine proiectul RMGC. “sigur este o greseala, un om “verde” ca tine nu ar putea sustine asa ceva, da unlike imediat”. serios?
din fericire suntem cu toii diferiti. am evitat sa imi exprim parerea fata de tema RMGC din doua motive foarte clare: agresivitatea celor care “salveaza rosia montana” si mai apoi, ceea ce eu numesc etica.
cu totii suntem subiectivi in ceea ce priveste tema RMGC si cu siguranta cunoastem probabil 1% din ceea ce inseamna un proiect de o asemenea anvergura. si va rog, nu imi spuneti ca se poate asa sau invers decat daca sunteti implicati direct intr-un proiect similar. altfel, daca ati cititi si ati auzit, e mai bine sa nu va pronuntati. recitatul din carti se premiaza la Gale, nu in economia de zi cu zi.

este jenant sa vad cum oameni care au lucrat pentru RMGC acum tipa din toti bojocii “salvam Rosia Montana”. nu consider ca este de bun simt sa incepi sa militezi contra unei cauze care ti-a adus salariul in buzunar o vreme. pur si simplu nu se face. e ca si cand ai bea pepsi la volanul unei masini branduite cu coca-cola (cunoscatorii stiu). este o lipsa majora de profesionalism ca dupa ce ti-ai castigat existenta de pe seama unui brand, sa te lepezi cu atata usurinta si sa te transformi in militant ecologist. mi se pare o lipsa de respect fata de munca ta, o lipsa de seriozitate si maturitate, o lipsa de etica si eticheta si evident o imensa ipocrizie.

cred ca trebuie sa intavatam cu totii sa acceptam si opiniile contrare crezurilor noastre, sa invatam sa nu ne pierdem cumpatul si nici prietenii datorita acestor tipuri de dispute, dar mai ales ar trebui sa invatam despre respectul si angajamentul pe care il avem fata de profesia noastra si toate implicatiile ei. trebuie sa ne purtam cu decenta si respect fata de un partener si dupa ce perioada contractuala a luat sfarsit, pt ca daca vom incepe sa aruncam in el cu noroi, cu siguranta pe noi ne vom fi ingropat deja.

cat despre proiecte, daca altii au o alternativa realista mai buna, va rog sa fie aplicata de maine, altfel haideti sa acceptam realitatea si sa nu mai lasam alti oameni sa moara, unii de foame, altii muscati de caini.