în toamnă am hotărât să încercăm o vacanță exotică, într-un colț de lume îndepartat. evident, să reușim să vedem cât mai multe, să cheltuim cât mai puțin și să ne simțim cât mai bine. pt toate astea au urmat luni de research, de citit ghiduri turistice, site-uri întregi cu și despre turism în thailanda, mailuri, voturi, păreri comune sau diferite. totul s-a terminat cu bine, rezervările au fost făcute, unele și achitate. cu câteva zile înainte de marea noastră aventură, pe fluxurile de știri a aparut o veste nu tocmai ok: în Bangkok s-au accentuat manifestațiile de stradă. deja începusem să ne facem griji. peste încă 2 zile, Guvernul din Bangkok a decretat stare de urgență. deja nu mai este de joaca. ne-am sfătuit, ne-am gândit și cu inima în dinți am hotărât să merg mai departe. în cel mai rău caz, daca se înrăutațește situația, vom renunța la ultimele zile programate în Bangkok pt a ramane în Koh Samui.

emoții mai ceva ca un copil mic. mi-am pregătit bagajul cu mare atenție, după o sumedenie de liste, listuțe, răzgândiri, împachetări de proba, despachetări și reîmpachetări. am triat și sortat, am aranjat, am optimizat.

cu mic cu mare, cu bagaje mici, mari, multe, grele și îndesate, ne-am întalnit cu toții la aeroport. primul zbor: Bucuresti – Viena.
eram destul de stresat pentru că pe langa toate veștile din Bangkok, în țara erau furtuni de zăpada, viscol, -10grade și cod roșu de ninsori. nu știam dacă vom putea decola, îmi era teamă de cum va avea să  decurgă zborul.
iată cum în dimineața zilei de 18 ianuarie, în jurul orei 5, în terminalul nou de pe Otopeni s-au auzit 8 voci “go thailand!!!”.

am ajuns la Viena unde am așteptat cuminți ca un Boeing 777 să ne primească și să ne poarte în alt capăt de lume. a fost pt prima dată când am zburat cu o aeronavă atât de mare. serviciile operatorului de zbor au fost ireproșabile pe parcursul celor 10 ore echipajul încercând să ne facă să ne simțim cât mai bine. per total a fost un zbor liniștit, cu excepția a două ore, una petrecută deasupra României și cea de-a doua între Jaypur si Dheli, când până și purcelul cel mare s-a cutremurat.

am aterizat în Bangkok la ora locală 15.30 (10.30 ora României). am petrecut câteva ore în aeroport, iar la 21.25 am aterizat în sfârșit în Phuket, după un zbor cu Bangkok Airlines.
ziua însă nu se terminase. după încă o oră de călătorit cu mașina am ajuns în sfârșit la prima destinație: khao lak. preț de câteva minute ne-am rătăcit cu tot cu șoferul băștinaș care nu reușea să localizeze exact hotelul: Yama Resort.
a urmat o cina târzie și primul nostru contact cu adevarata mâncare thailandeză, home made 🙂

prima zi de vacanță în Thailanda am petrecut-o într-un mod mai chill, pt că toți eram dezorientați din cauza schimbării de fus orar / clima etc. am facut cunoștință cu micuțul sat, cu plaja, am înălțat primul nostru lampion și am luat primele lecții de negociere cu localnicii.

ziua următoare a început aventura pt cei 8 curioși. Oil, ghidul nostru ne-a oferit un prim contact cu Thailand. a fost o zi pe care în mare parte am petrecut-o pe apă. când am vazut cum arată un longtail boat, eram cu toții sceptici. înainte să punem piciorul în barcă ne gândeam cât de bine știm să înotăm, ce obiecte trebuiesc protejate în cazul în care ne răsturnăm etc.
Oil și “căpitanul” cred că se amuzau teribil, însă au avut răbdare cu noi să ne acomodăm cu noua lume.
pădurea de mangrove, plimbarea cu caiacul pe sub stânci (da da, pe sub stânci), insula lui James Bond au fost principalele atracții ale zilei, dar și satul plutitor Ko Panyie care număra nu mai mult de 200 de familii musulmane, o școală și un teren de fotbal pe apă, cu o poveste uimitoare.
pe mine însă nu m-a impresionat vestita insulă James Bond. prea puțin spectaculoasă pentru cât de lăudatată este și extrem extrem de aglomerată, iar singura zonă cu o oarecare deschidere este împânzită de buticurile musulmanilor care vor să îți vândă orice și cu care dacă negociezi, poți cumpăra un produs la 30% din prețul ofertat inițial.

 

 

 

ziua ce a urmat a fost cea pe care am încheiat-o spunându-mi pur și simplu că “azi nu am trăit degeaba”. am fost norocoși să avem un superghid care să ne ofere o zi absolut speciala.
am început cu o vizită la freshmarket, pt ca apoi să ajungem în jungla, unde am început plimbarea cu caiacele. un râu cristalin cu o apă perfect limpede, o sălbaticie calmă și simplă, dar uimitoare, un varan ici colo, un peștisor în apă. nu îți puteai dori nimic mai mult decât o priveliște de vis, o vreme bună și tu să te lași dus pe cursul apei.

după masa de prânz am plecat în rezervație pt plimbarea cu elefanții. deși nu a fost prima dată când am dat cu nasul de aceste vietăți, a fost prima dată când am fost atât de apropiați.

majoritatea s-au bucurat maxim de off-road-ul ce a urmat, cu noi călare pe câte un elefant. deși toată lumea avea un rânjet maxim la finalul trip-ului, pt că toți s-au simțit stăpânii acestui uriaș pt o oră, eu m-am întristat. mi se pare groaznic să chinui aceste animale superbe pt a face pe plac turișitilor cu ifose de europeni educați, care își imaginează că sunt stăpânii universului, oamenilor care din grandomanie își doresc să ajunga tot mai sus și mai ales să se laude cu asta. thailandezii îmbracă destul de frumos situația, susținând că elefanții sunt vânați de braconieri și în acest fel, aduși în aceste ferme de distracție pt atotputernici, sunt protejați și îngrijiți. din păcate știu și cum sunt “dresati” sa fie atat de calmi și ascultatori și dacă aveti un strop de umanitate în voi, vă rog să nu mergeți cu elefantul la plimbare niciodată când vi se va ivi ocazia. hrăniți-l, jucați-vă cu el, admirați-l, donați, de ce nu, o sumă de bani unui adapost de animale, dar nu îi exploatați!, sunte excepționali, nu merită un asemenea tratament. sunt măreți, sunt nobili și blânzi, sunt animale cu adevarat sociabile pentru care contactul fizic, gesturile de tandrețe sunt o nevoie și o plăcere reală.

am plecat de la ferma de elefanți cu un amalgam de sentimente, bucurie și tristețe deopotrivă.
în drum spre hotel, majoritatea au adormit în bus. însă unul din băieți, mai iscoditor de fel, a început să îl întrebe pe Tond, ghidul nostru, câte ceva despre ce a însemnat tsunami-ul cu adevărat pentru ei.
Tond a avut rețineri clare în a intra în această discuție, dar înțelegând că nu întrebam doar să ne aflăm în treabă, ci pt că vrem sa înțelegem câtuși de puțin impactul naturii asupra lor, a început ușor ușor să își dezvăluie povestea.
cu mulți ani în urmă, un călugar i-a spus ca va veni o clipă în viață când va pierde tot, i-a mai spus un număr: 431 și că trecerea în lumea de apoi îl va găsi lânga un copac. Continue Reading