emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

Da, am aterizat acasă după două saptămâni superbe. Nici nu ştiu de unde sa încep cu povestitul, am văzut atâtea locuri frumoase, am petrecut o mulţime de momente senzaţionale…
Prima destinaţie a fost Timişoara, un oraş care începe sa de lipească puţin cam tare de sufletul meu (da, Doru avea dreptate când mi-a spus că e pericol de amorezat cu urbea împricinată). Aici s-a dat adunarea: un bănăţean-oltean, un bănăţean-moldovean, o nemţoaică-cazacă si o bucureşteancă-ardeleancă.
Prima peripeţie a fost inghesuitul bagajelor a patru oameni pentru nu mai putin de doua saptamani de vacanţă. Ne-am pus mintea la contribuţie, am incercat câteva variante si pana la urmă a aparut si soluţia câştigătoare. Cu mic cu mare şi cu tot cu oaie (oaia alba-neagra) am pornit in vacanţă, având ca primă destinaţie Văliug – lângă Reşiţa. De la Timişoara pâna la Reşiţa a fos cât de cât ok drumul, dar de cum am ajuns in Reşiţa, suspensia bietului Golf 5 a fost pusă la grea încercare, la fel şi rinichii, ficaţii şi nervii noştri. Urcarea pâna la Văliug ne-a pus la încercare nervişorii, dar am fost recompensaţi pe măsura stocismului nostru: un hotel absolut minunat (Tirol), cu dotări super, cocoţat pe munte, pe marginea lacului. Munte, linişte, lac, ponton, caic, o camera de 4 stele şi seri petrecute în jacuzzi.

De la Văliug am pornit către Haţeg. Pe drum însă am facut o oprire în Caransebeş, la camera de gardă a spitalului din localitate. Am tras o spaimă cumplită atât eu cât şi dragii mei colegi de drum, pentru că toţi eram aproape convinşi ca voi fi operata de apendicită. Deja îmi aminteam lista anestezicelor la care sunt alergică, iar companionii mei se gândeau cum ar fi mai bine: să mă ducă la Timişoara sau la Bucureşti pentru a fi operată. Spre norocul meu şi liniştea lor s-a dovedit că ne făcusem griji degeaba, pt că nu a fost vorba de apendicită, ci de o întindere. Cu reţeta in braţe si un zâmbet mare cât o zi de post am părăsit spitalul şi ne-am continuat călătoria spre Haţeg.

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

Când se aud replici de genul “ar trebui să fim recunoscători pentru…..” pe moacele românilor vezi zâmbete sarcastice şi o atitudine de “hai ma leşi?!, replici de film, empowering de 2 lei, etc”
Atitudinea asta o manifestăm în extreme de multe situaţii, pentru că trăim cu senzaţia ca noua ni se cuvine.
Nouă ni se cuvine un Retezat pe care o fundaţie din Canada l-a înscris ţn competiţia celor 7 noi minuni ale lumii. Dar când l-am vizitat ultima dată, sau când l-am recomandat ca destinaţie turistică?
Noua ni se cuvine un peisaj cum e cel de la Văliug – azi am postat 2 imagini din acest loc si pe facebook un drag prieten grec a dat un comentariu superb: “a small paradise”. Nu poţi spune că un cretan nu ştie cum e cu natura şi frumuseţile ei, dar uite, el îl aprciază mai mult decât o fac eu. Pun pariu ca nu’s mulţi nici cei care ştiu unde e localizat…..
Noua ni se cuvine ca iubita să ne înţeleagă, să nu întrebe, să ne iubească necondiţionat.
Ni se cuvine ca prietenul cel mai bun să ne fie mereu alături, la orice ora din zi şi din noapte, când şi cum vrem noi, dar mai ales să ne împărtăşească punctul de vedere.
Ni se cuvine un salariu mai bun, un job mai simpatic şi mai puţin stresant, un birou mai frumos, o maşina mai tare, o pereche de pantofi mai nu ştiu cum, un sef înţelegător, sau mai bine sa fim noi şefi fără şefi. Am auzit de atatea ori “cum să îmi facă / spună tocmai mie una ca asta”. Noua ni se cuvine ca toţi si toate să fie acolo unde vrem noi, când şi cum vrem noi.
Când am spus ultima dată mulţumesc şoferului de taxi sau chelneriţei sau vânzătoarei. Când am spus mamei ultima dată ca o iubesc? Cand am spus multumesc prietenei mele pt ca e lânga mine şi mă suportă cu toate nebuniile mele? Când am spus mulţumesc “mi alma” pt ce m-ai învăţat să simt. Când am spus ultima dată partenerului de viaţă mulţumesc pt că îmi faci viaţa mai frumoasă zi de zi? Când am spus ultima dată mulţumesc din suflet omului căruia eu îi spun “pastila mea de optimism” sau celui căruia îi spun tăticul meu numarul 2, lui Robert, lui Şmâţ, sau lui Tassadar sau Cozonacului sau lui Pisi?

… mulţumesc dragilor !!!

L.E. mulţumesc Măga & ! Mac