biscuitisme, oameni și locuri

mandra de ea si de portretul in oglinda.

foarte rar am obiceiul sa povestesc despre lucruri cu adevarat personale. insa ce mi-a fost dat sa traiesc azi mi-a umplut atat de tare sufletul, incat cu greu ma abtin.
azi mi-am dat seama ca am trait 30 de ani degeaba langa un om, 30 de ani pierduti de-a dreptul, 30 de ani in care nu mi-am imaginat bogatia si nobletea celei ce mi-a dat viata. azi am inteles cat de prosti am putut fi noi, cei din jurul ei, cat de incapabili sa intelgem plenitudinea unui suflet atat de complet si complex, cat de limitati si injusti am fost nestiind sa pretuim omul de langa noi.

Poeta Victoria Milescu spune: “este ferită de excesele unui mizerabilism ce se manifestă în poezia actuală. În versurile sale nesofisticate, chiar colocviale uneori, cu excepţia unor ecouri nostalgice venind dinspre copilărie, este multă lumină: ,,E o lumină atât de curată,/ un cer transparent/ pe care Raphael n-a adăugat astăzi niciun nor./ Și simt în mine o îngăduință atât de mare,/ încât spiritul meu calcă în vârful picioarelor/de jur împrejurul meu./’’
Poezia se află la orice colţ de stradă, se naşte din mici şi mari nimicuri, din parfumuri, stări şi senzaţii, din colecţii de zboruri, în lumea ca un autoportret cu care poeta rezonează, un autoportret la care fiecare om contribuie cu un zâmbet, cu un rictus, cu o lacrimă. Când scrie, este ,,Uşor aplecată asupra întrebărilor lumii’’, păstrând însă o smerită încordare presimţind că abia de-acum va veni ,,ceea ce este desăvârşit’’, cum ar spune un mai tânăr poet.

din cand in cand va voi scrie aici cate o poezie din portretul in oglinda.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

CommentLuv badge