emoții, trăiri și povestiri, enervant, viața bate filmul

executat în lipsă

de fel omul nu se poate abţine să nu emită judecăţi. Fie că le exprima verbal sau nu, cu toţii le gândim cel puţin. Fie că facem un antrenament fictiv pentru a ne testa pe noi cum am reacţiona in diferite ipostaze, fie pt ca suntem noi înţelepţii pamântului, posesori ai unui proces decizional infailibil, până la urmă tot ii judecăm pe cei din jur. Cred însă ca o diferenţă apare în momentul în care ai curajul să îţi exprimi judecata, dar mai ales să îţi asumi cuvintele şi consecinţele. Argumenteză-ţi fiecare etapă a procesului decizional sau .. pur şi simplu emite o parere si continuă în nepăsare.
Ce mi se pare însă un obicei cel puţin prost este că în general, când emitem judecăţi, noi am ştiut şi am condamnat definitiv si irevocabil fără să fie exercitat dreptul la apărare. Si omitem să luăm în calcul si faptul că judecata noastră a pornit de la premise care concid sau nu cu realitatea, ori al căror context îl ştim mai mult sau mai puţin.
Şi condamnăm fără drept de apel pe oricine, pentru că noi ştim, Noi am judecat, am condamnat si iata ca şi punem în executare sentinţa. Lovim de trei ori, necruţători ţi infailibili. Dar ia să vededem cum ar fi dacă noi am comis o eroare in procesul decizional. Dacă am pornit de la premise greşite, scoase din context, conjuncturi pe care nu le-am cunoscut?
Ce faci când relizezi că logica ta a dat greş, iar tot ce ai reusit să faci a fost să condamni un nevinovat la executarea unei sentinţe nemeritate? Ce mai poti spune când ai reuşit doar să pui paie pe foc şi sa învarţi pumnale in suflete? Ce mai poţi spune unei mame care şi-a pierdut copilul, cand tu o acuzi că mentalul ei este vinovatul, fără să ai habar de starea ei medicală, fără sa poţi înţelege diagnosticul sau pericolul, pentru că nu ai competenţa necesară?! Ce îi poţi spune unui prieten care îţi intoarce spatele pentru că pur şi simplu nu mai are timp sau chef de prieteni, sau când sentimentele unuia din prieteni devin mai ample decat cele specificie simplei relaţii amicale. De ce îi reproşezi unui om pe care te-ai obişnuit să il vei ajutând, că o data nu mai face asta, că o dată alege să stea pe margine? Nu ar fi corect să îi permiţi un răgaz în care să se ajute pe el insuşi, pentru ca pe viitor sa redevină omul pe care tu mereu ai contat?
Ce faci când ai stat pe margine atâta vreme, iar acum din spectator ai devenit călău, când din prieten ai devenit cel care a ridicat primul piatra? Ce mai poţi face când îţi dai seama că în loc să fi fost un sprijin, tu ai dat bir cu fugiţii, ai judecat şi ai condamnat?
Eu voi încerca în primul rând să învăţ să îmi ţin gura, să nu mă mai grăbesc în a emite judecăţi care să îmi modifice ulterior comportamentul, pentru că dacă am greşit şi 10%, risc să amplific un rău deja prezent si chinuitor pentru ceilalţi şi pe lângă asta, e posibil sa nu îmi mai pot repara greşeala.
tu ce ai face?

4 Comments

  1. Honour

    Parerea mea este ca nu trebuie generalizat. Cum spune si Dan, viata e complicata oricum. La fel si relatiile intre oameni. E normal sa judeci o persoana bazat pe informatiile care le ai legat de ea, sa pui in balanta ce vezi bun si ce vezi rau in ea, insa nu e normal sa-i pui o eticheta pana cand nu ai ocazia ca vezi din ce e facuta in realitate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge