Emotii mari cat casa. Plec in cea mai ampla vacanta de pana acum. Ma bucur mai ceva ca un scolar care tropaie de nerabdare sa plece in prima tabara cu scoala.
Astept momentul imbarcarii si imi vin in minte omie de cehstii: cravate, esarfe, mobilier, comunicat de presa, simulari, o groaza de lucruri pe care nu am reusit sa le finalizez. Am emotii ca i-am lasat pe baieti cu toate cele pe cap. Stiu ca sunt niste “super ursuleti” si ca se descurca foarte bine, insa as fi fost mai linistita sa fi fost printre ei, in echipa. Inca un sms si gata, last call.
Mergand prin tunl catre avion, observ ca in cabina pilotului avem o prezenta feminina. Imi vine in minte un articol al Florianei Jucan in care povestea cu multa admiratie despre o femeie pilot din Tarom. Mergand catre locul meu incercam sa imi amintesc numele, dar nimic. Uof!
Ma asez la locsorul meu si deja incepeam sa ma gadnesc cta de tare mi-ar fi placut sa pot sa dorm pe parcursul zborului, sa uit de frica ce ma cotropeste de cele mai multe ori. Dupa mai putin de un minut insa, sperantele mele s-au risispit. Nu mai putin de 4 “bebi” pozitionati pe locurile din jurul meu incepusera demonstratiile de canto.
Ma resemnez si ma pregatesc sufleteste de decolare, momentul atsa care imi da emotii cat casa de fiecare data. Inchid ochii, las capul spre tine. Te tin de mana, simt cum ma imbratisezi. Starea de bine, de liniste ma cuprinde usor usor. Deschid ochii cand aud semnalul comandatul Ecaterina Teleoaca atinsese deja plafonul de zbor.
Zambesc, e misto sa provesti cerul…. de sus 🙂