emoții, trăiri și povestiri

omnia

sufletele frumoase sunt pline de zbucium. sufletele nobile sunt pline de durere, iar oamenii puternici au o fragilitate surprinzătoare. lor nimeni nu se gândeşte să le dăruiasca ceva, pentru ca ei sunt de obicei salvatorii. ei sunt bogaţii lumii care dăruiesc oricând, oricât, necondiţionat.
anii au trecut peste tine şi ai trăit atât de multe, însă uneori te simţi gol şi încătuşat. poate a sosit vremea când cineva să îţi dăruiască ţie. cineva care să nu te judece pentru greşelile pe care le-ai făcut, ci să te iubească pentru tot ce ai învăţat din ele. cineva care să te vadă pe tine, nu ceea ce ai, poţi sau eşti pentru ceilalţi, nu un nume, o forţă, o influenţă. un prieten care să îţi fie alături şi dacă mâine nu vei mai avea nimic din ce ai acum şi nu vei semăna nici cu umbra omului care se lasă văzut azi. un partener de viaţă care se va trezi fericit alături de tine în pustietatea nisipurilor sau în liniştea muntelui.
cineva care şă înţeleagă durerea unui om atât de măreţ, să nu întrebe despre ea, ci doar să aline printr-un gest, printr-o vorba sau necuvântare, să umple goluri din care alţii s-au hrănit atâţia ani pentru că tu le-ai permis.
un om care să stârnească vântul atunci când tu vei vrea să zbori şi căruia să îi lipseşti cănd ai plecat să cumperi araci pentru vrejurile de fasole.
cu toţii avem o latură neagră, urâtă, pe care de cele mai multe ori nu vrem sa o arătam de teamă să nu fim judecaţi. te-ai întrebat vreodată cum ar fi ca un alt om sa ţi-o îmbrăţişeze?

d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri, winter tales

culorile sufletului meu

îl privesc. e mai spectaculos decât însuși tabloul suprem al naturii în zilele de toamnă, când își etalează cele mai surprinzătoare culori în lumina blandă a razelor de soare.
se aseamană mai mult cu un vitraliu, parțial terminat. artistul său însă nu sunt eu, ci viața mea.
fiecare ați luat din el, uneori mai puțin, alteori mai mult, mai blând sau mai brutal. ați pus în loc fiecare ce ați avut voi de dat: bucurie, frumusețe, lacrimi, urâțenie sau durere, fiecare pictându-și bucata lui din mine.

fiecare om la momentul la care este privit, nu este nimic altceva decât suma experiențelor sale de viață. un suflet din care v-ați servit oricând va arăta întocmai cum l-ați lăsat voi, cu lucrurile și culorile pe care voi le-ați pus în locul bucăților de suflet pe care le-ați luat sau, este pur și simplu gol.
alteori ați stat cu chirie. ați ales un loc așa cum voi vi l-ați dorit, iar când ați plecat, ați lăsat în urma voastră din nou ce ați dorit și ați avut voi de oferit. la fel veți și regăsi totul, întocmai cum l-ați redecorat.
alții ați ales să rămâneți pe termen lung și vă mulțumesc, pentru că zi de zi aduceți lumină, culoare, emoție și viață în mine. zugrăviți la rândul vostru spațiile voastre, transformând fiecare bucățică în ceva unic, nealmeu și mai mult al vostru.
mai sunt și vitraliile mele pe care încerc să le pictez cum știu eu mai bine. nu sunt însă un artist, ci doar un om care cu stângăcie și nu îndeajuns de multă cunoaștere învață zi de zi de la viață, de la voi.
orice bucată de sticlă însă nu își va arăta frumusețea decât în lumina soarelui meu negru, cu umeri înstelați.

dacă astăzi însă priviți în sufletul meu și nu vă place ceea ce vedeți, vă rog doar să va amintiți câteva lucruri mărunte…
uneori îmi e greu sa fac curat. alteori nu mai vreau.

biscuitisme, d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

iubeste-l

dacă îl iubești, bucură-te de el așa si nu îl dezrădăcina. e posibil ca în curtea ta să nu se prindă, să nu înflorească falnic pentru a-ți umbri zilele de foc.
dacă îi este bine, lasă-l acolo unde își are rădăcina, iubește-l și bucură-te de el bucurându-te pentru el, în liniștea ta.

biscuitisme, d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

you kissed the rain

iar eu o aștept. aștept să vină, să mă plimb prin ea, fără Lumbreluță, desculță, să simt fiecare strop de ploaie și sărutarile din el.
sărutarile care la început mă dezmiarda, apoi se înfruptă din mine, care îmi accelerează bătăile inimii. sărutările care îmi învăluie mintea, care mă fac sa mă pierd în valuri de mare agitată, să simt și să îmi doresc să simt mai mult.
sărutări care mă plimbă pe strazi în alb și negru, deasupra norilor și înapoi pe cărările pietruite ale dimineții.
atingeri care mă poartă prin camere de castel, care mă ard ore în șir și mă fac să mă trezesc în cenușa dimineților tânjind dupa încă o noapte sau macar un minut. atingerile care îmi dau viață, care îmi alină rănile, care ma ridică din așternuturile pătate de cea mai pură plăcere și mă pregătesc de lupta fiecarei zile.
atingeri care mă lasă fără suflare atunci când simt raceala nopților, când ploaia nu mă mângăie, când sunt ca un copil bolnav. dezgolește-mă, fă-mă să vibrez sub atingerea ta, lasă-mă să mă pierd în neantul pacatului.
învăluie-mă cu dragostea ta, chinuie-mă cu atingerile tale, binecuvântează-mă cu stropi de ploaie meniți să domoloească dorințele cele mai tainice. îmbraca-mă în rochiile curtezanelor de altă dată, dezbraca-mă și îmbracă-mă în desuu-urile fetelor de la Moulin Rouge, dezbracă-mă din nou. sunt toate și doar una pentru tine. sunt Seherezada în poveștile careia te cufunzi, sunt țiganca care îți ghiceste în palma și îți fură sufletul, înghețata care ți se prelinge pe degete într-o după-amiază calma, sunt femeia în ochii căreia te pierzi. Continue Reading

biscuitisme, d'ale biscuitelui

pe Batman l-a intrebat cineva?

pe bune! pe Batman l-a intrebat cineva daca vrea? mi se pare atat de simplu sa pretinzi unui om sa fie mai bun, sa faca mai mult, sa pui presiuni, sa ii ceri. mereu discutii “te-ai resemnat?” “te-ai plafonat?” “asta e tot ce poti?” “nu vrei mai mult?”
oare Batman nu s-a trezit intr-o zi fara chef? sau pur si simplu obosit? nu a vrut sa doarma pana mai tarziu si macar o zi sa nu salveze lumea?
eventual sa ii trimita pe Superman sau Cpt. Planet in locul lui si el sa aiba niste vise de om normal?
Batman, ia pleaca in vacanta!

biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri

Am vazut poza pe Facebook si mi-a derulat in minte o sumedenie de imagini si intamplari din copilaria mea. Cred ca nu e copila care sa nu se fi imbracat pe furis cu hainele mamei, matusii sau suorii, ori care nu a vistat cu jind la ziua in care urma sa abia voie sa poare in sfarsit fabulosii pantofi cu toc.
Si eu, ca orice copila normala din perioada anilor ’80 asteptam ca mama sa plece la birou pentru a incepe parada modei: imprumutam halatul de casa al mamei (un halat absolut superb, care se petrecea si se lega cu un cordon alb in talie) si apoi dadeam iama in pantofii cu toc. Avea scumpa de ea niste pantofi delciosi, din “antilopa” majoritatea, fabricati de Guban. Fie vorba intre noi, as da orice sa mai gasesc acum asa pantofi.
Imi placeau unii oliv, cu un toc cred eu de 5 cm. Mai furam si un sirag de perle (pe care azi il port in mod legitim) si niste clipsuri si gata, eram “mare”.

Ma plimbam prin casa mandra foc, imi imaginam ca sunt o diva de pe la TV si ma ascundeam rapid cand vecina de la 5 venea si batea la usa pt ca tropaiala mea pe gresie si parchet o deranja cam tare.
Mai purta mama pe vremea aceea si niste sandale absolut geniale (pe care le are intr-o cutie si azi): erau cu talpa ortopedica, cu un toc de vreo 7 cm. Partea de sus era din piele intoarsa rosie, cu botul inchis si o bartea finuta in spate. Pe partea din fata erau si cateva floricele micute, tot din piele intoarsa facute. Incredibil de feminine, cochete si comode (spune mama). Ma uit azi la ele si parca ar fi incaltaminte de papusa. Atat de mici (mama poarta 35), frumoase, incredibil de feminine.
Cand puneam piciorul in ele, eram deja “Alba ca Zapada”.

Cel mai haios moment a fost insa cand am decis ca este cazul sa ma machiez. Am urmarti-o pe mama foarte atenta cum aplica un fard bleu pe pleoape, apoi un creion dermatograf pentru conturul ochilor ei aboslut superbi, rimel, 2-3 priviri de verificare, ultimul retus pentru freza ei a la Mireille Mathieu.

Am asteptat ca frumoasa mea mama sa plece la birou, mi-am luat ustensilele si m-am pus pe treaba. Mi-am colorat pleoapele cu un albastru mai inchis (nu aveam curcubeu in penar, ci doar 4-5 carioci) am mai pictat si un contur de ochi si apoi m-am dus la tata sa imi dea o nota.
Ei bine, saracul de el, a ramas socat. Copilul lui de 3 ani tocmai avea ochii vineti si bietul de el nu intelegea de ce. S-a panicat groaznic, crezand ca m-am lovit prin casa, dar nu intelegea cum si cand. A sunat-o pe mama, i-a relatat isprava si s-a documentat care are putea fi modalitatile de inlaturare a make-up-ului meu si s-a pus pe treaba.

Au trecut multi ani de atunci, Continue Reading

la grămadă

lume inchisa cum stii ce sa faci cand nu mai stii?
cum sa faci cand o lume se inchide si ramai pur si simplu fara ea?
… cand notiunea de familie iti dispare cu totul, cand notiunea de “la ai mei” devine “la mama”, sau cand “acasa” devine “la noi acasa”.
… cand familie iti devine multimea celor cu care stai 8-9-10 ore / zi si cand te gandesti la familie, te intrebi pana la urma care iti e?
… cand noi devine eu
… cand ea nu e a ta
… cand tu nu mai esti tu

… cand ramai mai sarac pe zi ce trece si incepi sa te sperii de golul din sulfetul tau.

emoții, trăiri și povestiri

da, suna ciudat, nu? de fiecare data cand in viata trec prin perioade mai putin placute, bodogan, sufar, ma gandesc ca uof uof toate mi se intampla numai mie, insa e si un moment de bucurie.
nu, nu m-am sonat(de tot)
in aceste momente, cand trag de mine sa tin capul sus si sa nu imi pierd curajul si optimismul, vad ca sunt un om destul de bogat, pt ca sunt cativa oameni dragi care chiar se chinuie sa ma ajute si sa imi ofere intregul lot suport. imi sunt alaturi si in fazele in care nu sunt cea mai simpatica prezenta, imi sunt alaturi de fiecare data cand nu imi e bine, imi sunt alaturi mereu, cu bune si rele. stiu sa ma faca sa rad, stiu sa ma lase sa plang, Continue Reading

emoții, trăiri și povestiri, enervant, oameni și locuri

orice am spune si oricat de draguti si perfecti ne dorim sa fim, sunt sigura ca mai toti spunem: eu nu judec pe nimeni, insa in sinea noastra o facem pe un ton chiar foarte ferm si aspru.
ma intreb insa daca suntem totusi capabili sa emitem judecati corecte si ne putem astfel zugravi imagini corecte despre oameni si situatii. eu nu cred ca poti avea vreodata toate elementele din situatia pe care o judeci. nu poti cunoaste si intelege comportamentul uman 100% nici in viata de zi cu zi, darmite in situatii din trecut, cand oamenii erau mai imaturi, sau in diferite situatii mai mult sau mai putini critice ori delicate, sau cu te miri ce presiuni pe umerii lor.
cred ca e nedrept sa judeci un om doar dupa experientele trecute si mult mai nedrept este sa permiti acestor lectii din vietile oamenilor sa iti altereze sau sa iti influenteze comportamentul fata de ei.
toti avem un trecut, iar cine nu a gresit, va rog sa ridice primul piatra.