am plecat la Predeal să-mi vizitez unul din cei mai vechi și dragi preteni. În tren m-am enervat-amuzat copios. Am dat peste reprezentarea mitocanului de tren (din ghidul mitocanului), sau domnul Goe x 2 , reloaded. În stânga mea un modul de 4 locuri. doi kinderi, unul de clasa a doua și unul mai pitic, cam de 4 ani (alintat suav Caroliky, de la Carol), una bucata mamița (mare cât casa la propriu) și mam’mare. În primă fază, noi, ceilalți călători, suntem informați despre situația conjugală a mamiței, despre cearta de cu seara cu amărâtul de soț, apoi de cum acesta de dimineață și-a băgat mințile în cap și a adus-o la gară. Booon, sperăm că după ce ne punem în mișcare, lucrurile se vor liniști. Ei bine, a murit până și speranța.
Am aflat de medaliile câștigate de Goe cel mare la scrimă, am suportat chirăieli la greu, urlete si câteva runde bune de cafteală între Goe 1 și Goe 2. Cele două dame respectabile nu se jenau în niciun fel, nu încercau să stăpâneasca echipa Goe de nicio culoare. Pe la Ploiești deja începeam să ne enervăm. Doamnele încurajau comportamentul progeniturilor, spunând foarte tare și răspicat că asta e domne, sunt copii. Începe parada ghetușelor si a bocănceilor pe masuța dintre locurile lor, apoi se aud țipetele mamiței Goe 1 nu mai întinde mucii pe peretele vagonului. nu apucă să îi intindă un servețel că micutul mai stranută de câteva ori pt a completa pictura murală. Deja vecinul meu începe să tușească, eu mai arunc o privire, poate poate. Nimic nene. mam’mare și mamița călare pe problemă încep sa joace avioanele cu kinderii. cei 4 deja deveniseră foarte greu de suportat. eu și vecinul meu ne-am resemnat. am închis volumele din care încercam să citim și le-am pus ușor ostentativ pe măsuța noastră, în speranța că se va înțelege protestul nostru. Wrong. Începe discuția cu kinderimea despre cum trebuie să aibă grijă de vestimentația lor, dar mai ales de lenjeria intimă, că doar o singură pereche de chiloți la ei, ca mamița nu a avut timp pt bagaje. Nu mai suportam, începem să îi țintuim cu privirle, sperând că de data asta vor înțelege ca au atins ridicolul. evident că nu s-a schimbat absolut nimic în atitudinea lor. Ne luăm cărțile de pe măsuța și încercăm să citim, sperând ca vom reuși să ignorăm într-un final gașca din vecini. Și noi ne straduiam de zor, fiindu-ne rusine de rușinea lor, dar mamița draga de ea, pt a dovedi cât de iubitoare de progentiuri este, se pune pe citit cu voce TARE din cartea de povești cu sfinți pt copii. și cand spun voce tare, pai era tare nene. Vecinul meu, exasperat încearcă să o roage politicos pe mamița să înceteze, spunând ca totuși și noi citim și nu deranjăm pe nimeni. Evident că dama a ignorat complet, continuând sa citească. Mă adresez și eu lu’ mam’mare. aceasta ripostează foarte enervată de impertinența mea, certându-ma efectiv pt că nu suntem înțelegători. ce, noi nu am crescut copii? apoi ne privește peste ochelari ati avut copii? (tipând deja). Vecinul meu îi explică faptul că întrebarea ei este totl lipsită de sens și relevanță și că în situația de față era vorba de a respecta pe cei din jur, bun simț, 7 ani de acasă etc. Evident ca am fost beșteliți, mam’mare foarte foarte suparată pe noi ca ne-am permis să refuzăm să fim amestecați în intimitatea lor, să ne punem la curent cu ce facea Sebi la Mogoșoaia, despre curul mamiței care nu mai încăpea în pantalonii ei de ski, sau de chiloții pe care îi uitase acasă.
Domanelor, ne scuzați că ne-am permis sa călătorim în același vagon cu dvs. Sunteți de o nesimțire imensă, iar progeniturilor le-ați dat o educație de doi lei. Și ne mai mirăm apoi de ce avem atâția cretini printre noi.
