biscuitisme, emoții, trăiri și povestiri

inima de tiganca

nu tin cu cei mai buni, pentru ca lor li se cuvine victoria, lor li se cuvin rezultatele. lor li se cuvin cei mai frumosi suporteri, cei mai multi sponsori.
nu tin cu performanta, tin cu spectacolul, tin cu pasiunea, cu lupta, cu determinarea si curajul nebun.
am tinut cu incredibila reprezentativa a Mexicului, am sperat nebuneste la o minune pt Costa Rica in fata mult iubitei portocale mecanice.
am suspinat cand el mio Faraón de Camas & co au trebuit sa spuna adios, iar gustul vinulului de Madeira a apus pt cateva clipe cand lusitanii au plecat de pe pamanturile de atatea veacuri cucerite.
nu uit ca de fapt spectacolul a nascut competitia, nu uit ca este un joc. prefer “sa nu stiu” fotbal si aleg stiu sa traiesc eomotia fiecarui meci si sa pretuiesc fiecare licar de speranta si curaj pe care il vad in jucatorii care sunt acolo, pe teren.
ce am mai admira oare, despre ce ar scrie zile intregi presa, sau ce ar mai elogia “oamenii care stiu”, daca nu ar exista crampeiele de minune, clipele in care cei mici il inving pe mare Goliat? care ar mai fi “revelatiile campionatului”, care ar fi pana la urma placerea, daca totul ar fi mecanic, previzibil si unanim acceptat?
cum sa nu le acorzi momentul lor de glorie si recunoastere micutilor jucatori din Costa Rica ce au stat atat de drepti in fata portocalei mecanice, care insa a ingenuncheat Spania cu 5 lovituri aprige?
de ce sa nu admiram oamenii care isi depasesc limitele si lupta pentru implinirea viselor de copil, de ce sa nu ne dorim sa mai credem in minuni? de ce sa nu traim cu adevarat aventura unor momente incredibile si de ce sa nu credem si in ce care nu sunt obisnuiti cu betia vinului gloriei?

ce sa fac? am inima de tiganca!