iubește-mă atunci când merit cel mai puțin

… pt că atunci voi avea nevoie cel mai mult.
nu mai știu pe unde am citit textul de mai sus, dar mi-a rămas bine întipărit în căpșor. Ce mă ofică cel mai tare însă este faptul că de cele mai multe ori mi-l reamintesc după ce gafez ușor.
De fiecare dată când nu primim feedbackul dorit, reacționăm în consecință, de cele mai multe ori făcând situația și mai delicată pt cei de lângă noi.
Astfel, în loc să fim un punct de siguranță, o oază de liniște sau pur și simplu niște oameni înțelegători, suntem răutăcioși și (puțin)egoiști, așezând pe primul loc nevoia noastră. Asta e reacția “la prima” pt ca apoi să facem un pas înapoi și să realizăm cât de răi am fost. Oamenii de lânga noi au nevoie de suportul nostru, mizează pe înțelegerea noastră și în felul lor au nevoie de noi.
Cum naiba să înfrângem reacțiile instinctive și să ne comportăm așa cum considerăm ok abia în pasul 2. Îi iubim pe cei de lângă noi și știm că cea mai mare dovadă de iubire este tocmai să le fim alături când și cum a ei nevoie, chiar dacă uneori asta înseamnă chiar absența noastră.
Ce simplu ar fi dacă am fi mai puțin egoiști și am oferi ce au ceilalți nevoie, nu doar ce credem noi ca au nevoie.