aseara, in timp ce ma indreptam spre casa, ascultam Michel. mi-au venit in minte chipurile a doua fiinte ce imi sunt tare dragi si in ziua de azi, dar pe care in timp le-am pierdut. de ce, cum sau in ce fel chiar nu mai conteaza. nu e important cine si ce a facut. dupa niste ani, aseara mi-au dat lacrimile de dorul lor. si oriunde ne va purta viata, ele pentru mine vor ramane “my girls”.
m-a bufnit rasul cand mi-am amintit cum una dintre ele mi-a poreclit un sef Twittie, acum cativa ani,  sau cum ne gandeam sa gasim cursuri de greaca, cum m-a luat din spital intr-o zi pe care nu vreau sa mi-o mai amintesc vreodata, cum am baut vin pe terasa ei dupa ce rasesem si plansesem la primul “totul despre sex” vazul la mall vitan. cum cantam in masina melodiile lui amy mcdonald, cum am venit de la mare si traversam bulevardul in costum de baie si o camasa de plaja pe noi si nu intelegeam de ce se uita lumea crucis.
am zambit cand mi-am amintit serile din “vila din victoriei” unde eram toate 3, vila ai carei pereti stiu atat de multe lucruri despre inimilie noastre.
ce sa mai spun de cafelele si omleta de la Planter’s cafe, dar mai ales de serile in Spice.
ele vor ramane mereu my girls…
you and me, against the world.