emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

pierdut om, om pierdut suflet, om pierdut pe el însuşi

Mi-am luat vechii prieteni la studiat. De unde au plecat, unde au ajuns, cum şi-au modificat valorile, gusturile, concepţiile. Unii sunt total diferiţi de cum mă asteptam eu să ii văd, alţii au evoluat firesc. Ok, nu mai avem 15 ani, dar să fim atât de …. schimbaţi ??? Unde este limita dintre maturizare şi schimbare fundamentală, sau poate tocmai în asta constă maturizarea…. Sunt multe cazuri când oamenii se pierd pe drum, devin de nerecunoscut, iar când se opresc din vria cotidiană se întreabă ce-i cu ei.
Ok, vorbim despre evoluţie, despre adaptare la cerinţele de zi cu zi, dar cât de mult suntem dispuşi să ne schimbăm de dragul vremurilor, jobului sau mai ştiu eu cui, unde e limita? Unde începem să devenim o altă persoană? Care e punctul in care ne dezicem de vechii noi şi devenim noii noi, sau oare constientizăm această trecere?
Mă sperie şi în acelaşi timp mă întristează numarul oamenilor care spun : a trecut viaţa pe lângă mine. Cufundat în job, sau concentrat numai asupra unei laturi, omul a neglijat celălalte aspecte ale vieţii sale. Din păcate, oricât ne opunem, oricât de macho, zmei şi xena vrem să părem, la un moment dat revenim la valorile cu care am crescut, iar pentru unii această dezmeticire are loc prea târziu. De câte ori nu ne surprindem zâmbind când ne amintim de nu ştiu ce chestie pe care o facea mama, sau cât de frumoase erau vremurile vacanţelor petrecute la bunci, sau…. sau… Fugim cu mintea într-o lume pe care o consideram apusă, fără să ne dăm seama că noi am facut-o să apună şi tot noi o putem readuce în prim plan.
Nu dau note, nu pot spune eu ce este bine pentru fiecare dintre noi, dar hai să deschidem bine ochii când alegem in viaţă şi astfel să încercăm să evităm să ne pierdem pe noi inşine pe drum, să evităm să devenim ceva ce nu ne dorim si să nu ajungem să ne întrebăm “ce ar fi fost dacă”

3 Comments

  1. un om

    Cred ca schimbarile incep sa vina atunci cand invatam expresia “nu am timp”: nu am timp sa mai ies in spatele blocului sa bat mingea, nu am timp sa mai merg la pescuit, nu am timp sa-mi iau concediu, nu am timp sa ies seara cu prietenii …
    Cu cat ne trezim mai tarziu, cu atat mai rau. Foarte multi o fac cand ajung situatii din care e foate greu sa mai iasa. Ajung sclavii unui job pentru a-si plati datoriile acumulate la achizitia lucrurilor pe care nu si le permiteau si de care nu aveau neaparata nevoie, insa le-au considerat importante pentru a compensa activitatile care le faceau cu adevarat placere. Au copii despre care nu stiu nici macar ce varsta au, nu le cunosc prietenii, nu stiu ce aptitudini si pasiuni au pentru a-i ajuta sa-si atinga potentialul.
    Si atunci cand isi dau seama ca au ajuns in situatia asta, ce fac, se chinuie s-o indrepte? … prea putini. De unde ar mai veni atunci atatia dependenti de alcool si substante halucinogene?
    Restul schimbarilor nu intra in categoria celor de mai sus, fiind pur si simplu evolutia personalitatii si permitand persoanei sa poata oricand sa faca o activitate care i-a placut la un momentdat si de care-i este dor, pentru simplul motiv ca e un om liber.

    P.S. : frumos articol, biscuite 🙂

  2. dan

    Ce sa zic? Ca ai dreptate? E normal sa ne schimbam si nu intotdeauna asa cum cred sau vor ceilalti.

  3. Honour

    Ai dreptate. Eu incep incercand sa scap de nelamurirea: “ce-ar fii fost daca”. Asa ca macar incerc sa fac lucrurile care consider eu in fiecare moment al vietii ca vreau sa le fac. Daca reusesc sau nu, avand in vedere ca nu depinde totul numai de mine, ramane de vazut. Insa macar, raman fara regretul acesta …

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge