în toamnă am hotărât să încercăm o vacanță exotică, într-un colț de lume îndepartat. evident, să reușim să vedem cât mai multe, să cheltuim cât mai puțin și să ne simțim cât mai bine. pt toate astea au urmat luni de research, de citit ghiduri turistice, site-uri întregi cu și despre turism în thailanda, mailuri, voturi, păreri comune sau diferite. totul s-a terminat cu bine, rezervările au fost făcute, unele și achitate. cu câteva zile înainte de marea noastră aventură, pe fluxurile de știri a aparut o veste nu tocmai ok: în Bangkok s-au accentuat manifestațiile de stradă. deja începusem să ne facem griji. peste încă 2 zile, Guvernul din Bangkok a decretat stare de urgență. deja nu mai este de joaca. ne-am sfătuit, ne-am gândit și cu inima în dinți am hotărât să merg mai departe. în cel mai rău caz, daca se înrăutațește situația, vom renunța la ultimele zile programate în Bangkok pt a ramane în Koh Samui.
emoții mai ceva ca un copil mic. mi-am pregătit bagajul cu mare atenție, după o sumedenie de liste, listuțe, răzgândiri, împachetări de proba, despachetări și reîmpachetări. am triat și sortat, am aranjat, am optimizat.
cu mic cu mare, cu bagaje mici, mari, multe, grele și îndesate, ne-am întalnit cu toții la aeroport. primul zbor: Bucuresti – Viena.
eram destul de stresat pentru că pe langa toate veștile din Bangkok, în țara erau furtuni de zăpada, viscol, -10grade și cod roșu de ninsori. nu știam dacă vom putea decola, îmi era teamă de cum va avea să decurgă zborul.
iată cum în dimineața zilei de 18 ianuarie, în jurul orei 5, în terminalul nou de pe Otopeni s-au auzit 8 voci “go thailand!!!”.
am ajuns la Viena unde am așteptat cuminți ca un Boeing 777 să ne primească și să ne poarte în alt capăt de lume. a fost pt prima dată când am zburat cu o aeronavă atât de mare. serviciile operatorului de zbor au fost ireproșabile pe parcursul celor 10 ore echipajul încercând să ne facă să ne simțim cât mai bine. per total a fost un zbor liniștit, cu excepția a două ore, una petrecută deasupra României și cea de-a doua între Jaypur si Dheli, când până și purcelul cel mare s-a cutremurat.
am aterizat în Bangkok la ora locală 15.30 (10.30 ora României). am petrecut câteva ore în aeroport, iar la 21.25 am aterizat în sfârșit în Phuket, după un zbor cu Bangkok Airlines.
ziua însă nu se terminase. după încă o oră de călătorit cu mașina am ajuns în sfârșit la prima destinație: khao lak. preț de câteva minute ne-am rătăcit cu tot cu șoferul băștinaș care nu reușea să localizeze exact hotelul: Yama Resort.
a urmat o cina târzie și primul nostru contact cu adevarata mâncare thailandeză, home made 🙂
prima zi de vacanță în Thailanda am petrecut-o într-un mod mai chill, pt că toți eram dezorientați din cauza schimbării de fus orar / clima etc. am facut cunoștință cu micuțul sat, cu plaja, am înălțat primul nostru lampion și am luat primele lecții de negociere cu localnicii.
ziua următoare a început aventura pt cei 8 curioși. Oil, ghidul nostru ne-a oferit un prim contact cu Thailand. a fost o zi pe care în mare parte am petrecut-o pe apă. când am vazut cum arată un longtail boat, eram cu toții sceptici. înainte să punem piciorul în barcă ne gândeam cât de bine știm să înotăm, ce obiecte trebuiesc protejate în cazul în care ne răsturnăm etc.
Oil și “căpitanul” cred că se amuzau teribil, însă au avut răbdare cu noi să ne acomodăm cu noua lume.
pădurea de mangrove, plimbarea cu caiacul pe sub stânci (da da, pe sub stânci), insula lui James Bond au fost principalele atracții ale zilei, dar și satul plutitor Ko Panyie care număra nu mai mult de 200 de familii musulmane, o școală și un teren de fotbal pe apă, cu o poveste uimitoare.
pe mine însă nu m-a impresionat vestita insulă James Bond. prea puțin spectaculoasă pentru cât de lăudatată este și extrem extrem de aglomerată, iar singura zonă cu o oarecare deschidere este împânzită de buticurile musulmanilor care vor să îți vândă orice și cu care dacă negociezi, poți cumpăra un produs la 30% din prețul ofertat inițial.
ziua ce a urmat a fost cea pe care am încheiat-o spunându-mi pur și simplu că “azi nu am trăit degeaba”. am fost norocoși să avem un superghid care să ne ofere o zi absolut speciala.
am început cu o vizită la freshmarket, pt ca apoi să ajungem în jungla, unde am început plimbarea cu caiacele. un râu cristalin cu o apă perfect limpede, o sălbaticie calmă și simplă, dar uimitoare, un varan ici colo, un peștisor în apă. nu îți puteai dori nimic mai mult decât o priveliște de vis, o vreme bună și tu să te lași dus pe cursul apei.
după masa de prânz am plecat în rezervație pt plimbarea cu elefanții. deși nu a fost prima dată când am dat cu nasul de aceste vietăți, a fost prima dată când am fost atât de apropiați.
majoritatea s-au bucurat maxim de off-road-ul ce a urmat, cu noi călare pe câte un elefant. deși toată lumea avea un rânjet maxim la finalul trip-ului, pt că toți s-au simțit stăpânii acestui uriaș pt o oră, eu m-am întristat. mi se pare groaznic să chinui aceste animale superbe pt a face pe plac turișitilor cu ifose de europeni educați, care își imaginează că sunt stăpânii universului, oamenilor care din grandomanie își doresc să ajunga tot mai sus și mai ales să se laude cu asta. thailandezii îmbracă destul de frumos situația, susținând că elefanții sunt vânați de braconieri și în acest fel, aduși în aceste ferme de distracție pt atotputernici, sunt protejați și îngrijiți. din păcate știu și cum sunt “dresati” sa fie atat de calmi și ascultatori și dacă aveti un strop de umanitate în voi, vă rog să nu mergeți cu elefantul la plimbare niciodată când vi se va ivi ocazia. hrăniți-l, jucați-vă cu el, admirați-l, donați, de ce nu, o sumă de bani unui adapost de animale, dar nu îi exploatați!, sunte excepționali, nu merită un asemenea tratament. sunt măreți, sunt nobili și blânzi, sunt animale cu adevarat sociabile pentru care contactul fizic, gesturile de tandrețe sunt o nevoie și o plăcere reală.
am plecat de la ferma de elefanți cu un amalgam de sentimente, bucurie și tristețe deopotrivă.
în drum spre hotel, majoritatea au adormit în bus. însă unul din băieți, mai iscoditor de fel, a început să îl întrebe pe Tond, ghidul nostru, câte ceva despre ce a însemnat tsunami-ul cu adevărat pentru ei.
Tond a avut rețineri clare în a intra în această discuție, dar înțelegând că nu întrebam doar să ne aflăm în treabă, ci pt că vrem sa înțelegem câtuși de puțin impactul naturii asupra lor, a început ușor ușor să își dezvăluie povestea.
cu mulți ani în urmă, un călugar i-a spus ca va veni o clipă în viață când va pierde tot, i-a mai spus un număr: 431 și că trecerea în lumea de apoi îl va găsi lânga un copac.
Tond plecase în dimineața tsunami-ului, cu un grup de turiști. când a revenit în micuțul oraș, apa îi luase tot: școala unde preda tinerilor care doreau să devină ghizi, elevii, familia, prietenii, tot. un singur copil i-a supraviețuit, într-un sat în care unicii supraviețuitori au fost fiica lui și un bebeluș de 2 ani. au plutit prinși de un buștean până au fost găsiți de echipele de salvare.
Tond urma să se căsătorească cu o femeie musulmană. din păcate, ea nu a fost atât de norocoasa pe cât au fost el și fiica lui supravietuițoare. sicriul în care a fost depus pentru identificare adn corpul iubitei sale a avut numarul 431.
cu un zâmbet amar, Tond ne spunea că așteaptă acum să se adeverească și cea de-a e-3 profeție a călugarului.
femeia cu care urma să se căsătorească făcea parte dintr-o familie musulmană. Tond este budist, însă de câțiva ani învață să trăiască precum un musulman, pt că după decesul fetei, familia acesteia l-a întrebat dacă nu dorește să fie el fiul lor, acum când ea nu mai este.
toate aceste lucruri ne-au fost povestite în timp ce vizitam rând pe rând un cimitir al necunoscuților cu 300 de morminte ale unor oameni care nu am mai putut fi identificați, o placă memorială cu 32 de steaguri, fiecare al câtei unei națiuni ai căror oameni și-au găsit sfârșitul în acea zi. am fost și pe plajă apoi, acolo, priveam asfințitul și marea, care lor le-a dăruit atât de multe, dar care le-a adus și o durere de necuprins. și azi, localnici se plimbă pe plaja și privesc atât de amar spre mare, dar și cu recunoștință pentru tot ce le-a adus bun.
sunt familii care au pierit complet și familii care au pierdut cel puțin un membru.
ne-am dus într-un sătuc care a fost măturat complet de ape, unde prea puțini au supraviețuit. două mici ambarcațiuni de pescuit sunt astăzi prezente în mijlocul satului, la mai bine de 1 km de linia țărmului, fiecare spunându-și povestea și azi și amintind tuturor că și cea mai necruțătoare furtună se va termina și isi va lăsa în urmă supraviețuitorii pentru a spune mai departe povestea.
unul din cele 2 vase a fost îngerul morții, aducând umbra morții în calea sa, necruțând nimic și pe nimeni. celălat vas dăruit viață, oamenii reușind să se agațe de el și să se salveze.
astazi, între cele 2 vase există și o placă memorială dar și un maidan unde desculți și micuți, copiii bat mingea și încă nu înțeleg povestea completă a celor 2 îngeri.
ne-am despărțit de Tond cu lacrimi în ochi și muțumindu-i că ne-a împărtășit puțin din dureroasa sa experiență. pentru mine a fost o lecție de viață incredibilă și am rămas cu cele 2 spuse ale lui Tond:
iubește (și spune-o azi) pentru că mâine poate nu vei mai putea și cred că și mai abrupt a sunat descrierea celor văzute de el când a revenit în sat: în apă, morți, bogații și săracii arătau la fel.
m-am simțit cât un fir de nisip, pt că asta suntem de fapt în fața naturii. suntem neputincioși, suntem pur și simplu mici și neînsemnați când vine vorba de furia și puterea sa. pe cât este de generoasă cu noi, pe atât de neîngăduitoare și dură este uneori și lovește cu o furie de nestăvilit care lasă răni adânci și uneori de nevindecat, oricât timp va trece.
au urmat alte câteva zile superbe în zona coastei Andaman, unde cred că cel mai spectaculos peisaj este oferit de insulele Similian. un nisip pur, perfect alb și fin, o apă de o culoare și o claritate cum rar îți este dat să vezi și un mediu subacvatic generos cu iubitorii snorkeling-ului sau ai scufundărilor.
din păcate însă, și sub apă se pot vedea ravagiile făcute de necruțătorul tsunami. corali distruși, flora și fauna care încearcă să își vindece rănile pentru a ne bucura pe noi cu splendoarea lor.
am plecat din Khao Lak prea devreme. aș fi vrut sa mai rămân câteva zile, pt că aș fi avut atâtea de făcut și de descoperit în oamenii de acolo.
am plecat însa spre Phi-Phi-Don, unde am petrecut doar câteva ore pe un petic de pământ înțesat de baruri, magazine și minihoteluri, și evident de turiștii atrași de frumusețea și renumele locului. ne-am numărat printre cei 32 de privilegiați ai unei excursii cu adevărat spectaucloase. din Phi Phi Don am plecat cu un mic vaporaș către Maya Bay, un golf cunoscut de majoritatea oamenilor datorită filmului the Beach cu Leo diCaprio. vaporașul cam vai de el, puțin mai șubred decât cele de pe lacul Herăstrău, dar totuși ne-a dus pana la Maya Bay.
odată cu lăsarea serii ceilalți turiști au părăsit insula, iar noi, cei 32, am rămas singuri pe plaja noastră. ne-am petrecut seara ronțăind aripioare de pui la grătar și degustand cocktailuri la găletușă (da da, găletușă din aceea cu care fac castele din nisip copiii) iar pt cei amatori de senzații tari erau disponibile și țigările unchiului bob. și când spun senzații tari, nu mă refer la conținutul exact al țigărilor, ci la pedeapsa cu moartea aplicată celor care au de-a face cu acest subiect în thailanda.
dupa ce festinul s-a încheiat, au urmat jocurile de tabară, cântatul pe plajă, socializarea și descoperirea simbiozelor cu toate națiile reprezentate de cei 32.
în jurul orei 11 ne-am urcat rând pe rând în bărcuța care ne ducea înapoi pe vas, unde, odată întorși, unii iubitori ai apei au trăit pe pielea lor secvența din “the life pf Pi” când apa s-a luminat. da, în apa de la Maya Bay sunt planktoni care luminează spectaculos atunci când apa este agitată. a mai urmat încă o oră de distracție, atât pt cei care au intrat în apă, dar și pentru privitorii de pe vas după care s-a dat stingerea.
fiecare dintre noi avea o saltea din piele (cum erau cele de la sălile de sport din școala generală), un sac de dormit și o pernă.
și astfel am dormit pentru prima dată în viața mea pe puntea unui vas, sub cerul liber, numărând stele și înțelegându-l pe Jack Sparow.
am revenit dimineața în Phi-Phi-Don și am pornit către Krabi. o zonă care ne-a răsfățat cu plaje sălbatice, cu minunata Ray-Ley, locul în care ne-am lins pe degete după ce am mâncat cele mai bune frigărui gătite pe strada, în tuk-tuk, dar și locul în care băieții au descoperit cât de profund este masajul thailandez.
următoarea zonă ne-a adus și putina relaxare și odihnă dupa o serie de zile pline de aventuri și excursii. Koh Samui, o insula atat de frumoasă și de simplă, cu plaje fabuloase cu hoteluri și restaurante atât de variate, care se pot potrivi oricui. de la uimitoarele resort-uri de 5 stele, la hotelurile boutique din fisherman’s village, de la restaurante a la cart, până la clătitele prajite în tuk-tuk-uri, lânga buticurile cu jeanși la 100 bth.
pe noi ne-au răsfățat cei de la Eden Beach oferindu-ne cele mai simpatice luxury-bungalows în care am stat pâna acum, și tot aici, după multe zile, am devorat mâncarea europeană preparată și servită impecabil în micuțul și neîncăpătorul restaurant cu coordonare franceză al resortului.
prima seară a fost un răsfăț maxim pt că dupa multe zile de aventura, găsisem confortul și exotismul după care tânjisem cu toții și acum îl savuram maxim, în piscina, la apus, cu o bere sau un cocktail în mână și gândindu-ne cât de norocoși suntem să fim în acel loc.
celălate seri ni le-am petrecut în fisherman’s village, într-un budha bar veritabil, admirând cel mai spectaculos fire-show pe plaja.
următoarele zile ne-au dăruit și aventuri și relaxare, ne-au bucurat ochii cu ceea ce îți dezvaluie Koh Thao, iar când venea seara și ne doream din tot sufletul să dormim, jungla se trezea. bugalowurile erau înconjurate de enorm de multa vegetație, pentru a ne izola de restul satului, însă aceasta mică jungla era casa unor vietăți extrem de gălagioase, care odată cu venirea serii își făceau auzită prezența, spre disperarea și hazul de necaz al locatarilor bungalowurilor.
am părasit superba insula și ne-am luat zborul către ultima destinație siameză: Bangkok-ul, de departe cel mai exotic cocktail pe care l-am savurat pâna acum. un amestec ciudat de modernism și săracie, de lux și în apropiere, de tuk-tuk-uri care te aduc pana în fața unor luxoase sky bar-uri cum sunt Vertigo Moon Bar sau sky Bar-ul din turnul Lebua.
Orașul este împărțit în 2 zone în mod natural de Chao Phraya, râul care pune o granița între vechi și cosmopolit, între luxul centrelor financiare și modestia cartierelor asiatice extrem de înghesuite.
în prima zi dedicată vizitării acestui oraș neobișnuit pentru noi am ajuns la porțile Marelui Palat. Un complex de clădiri care se întinde pe o suprafață de 218000 metri pătrați, înconjurat de ziduri cu o lungime de 1900 metri. Palatul a fost ridicat in 1782 de Regele Rama I, devenind astfel reședința și totodată gazdă unor importante instituții administrative ale statului. Înainte de ridicarea acestui complex, palatul și centrul administrativ erau localizate în Thonburi, în vestul râului Chao Phraya. din nou, nu voi insita asupra datelor despre acest complex, pentru ca le puteți găsi și voi pe internet.
vă voi povesti însă câte puțin din ziua noastră în marele palat. am ajuns toți cei 8 la porțile impresionantului complex și am hotărât să alegem un ghid. nu a fost necesar sa așteptăm prea mult, pt că deja un ghid ne-a citit gândurile. am negociat ușor cu el și am căzut de acord la prețul de 600 bath pt tot grupul de 8 persoane. a acceptat suma propusă de noi, cu mențiunea să îi oferim banii la finalul turului pe care îl vom face alături de el.
ghidul nostru a început să ne explice cu calm și blândețe ce reprezintă fiecare colț din uriașul complex, însa usor usor, probabil ghidat și de întrebările și reacțiile noastre, a început sa ne faca o introducere în budism. am aflat de la el ca Budha este reprezentat numai în 3 poziții, dar în 66 de posturi (variațiuni având la baza una dintre cele 3 poziții principale), iar fiecare postura are mesajul sau de meditație, de pace, de oprire a răului etc.
de la una dintre aceste poziții – Reclining Buddha – am ajuns la noțiunea de Nirvana (pt că aceasa se presupune ca ar fi fost poziția din care Buddha a trecut în Nirvana). astfel, am aflat că Nirvana este o noțiune absolută, care este mai presus de un întreg format din iad, pământ și rai. practic, fiecare spirit tinde să ajungă la Nirvana, însă, așa cum ne spunea și ghidul nostru, unii ajung acolo cu avionul, alții cu tuk-tuk-ul.
explicația ghidului a fost că fiecare spirit trăiește o viața pământeană, iar în funcție de faptele sale va ajunge în rai sau iad, de unde, după o vreme, va renveni pe pământ pentru a deveni și mai bun. revenirea pe pământ poate să fie făcuta tot într-un trup uman, sau, în cazul în care ai fost un spirit foarte rău, să nu te miri daca vrei reveni pe pământ sub formă de ….. gândacel. ei consideră că forma umană pe care o avem e doar un mediu pe care îl închiriem o vreme 🙂
însă chair dacă ai fost un spirit bun, revenind din nou pe pamant, vei parcurge un șir de suferințe inerente: boala, piederea celor dragi, accidente etc. Numai atingând un nivel superior vei putea ieși din sfera celor trei locuri, iad, pământ rai, și vei putea merge către golul absolut, Nirvana, unde nu vei mai parcurge acești pași, unde suferința si greutățile nu mai există.
Budismul accepta astfel orice alte religii, pt că din punctul lor de vedere, cu toții vom ajunge la Nirvana, creștini sau musulmani, e doar o chestiune de timp pâna o vom face și așa cum spunea ghidul nostru, unii ajungem cu avionul, alții cu tuk-tuk-ul.
întrebat fiind de ce budismul nu este atat de raspândit precum creștinismul sau religiile musulmane, ghidul nostru ne-a explicat că budismul nu este o credință de cucerire, ci este o credință pacifistă și tolerantă, pe care doritorii o pot imbrățișa, unul dintre principiile sale fiind ca niciodată să nu încerci să convingi pe cineva care nu este dispus să te asculte, iar dacă convingi (înveți) un om, este mai mult decât îndeajuns. iată un fel de a face lucrurile total diferit de noi, creștinii care am purtat cruciade “în numele Domnului” sau față de musulmani și al lor jihad.
de asemenea, un alt principiu care guverenează budismul este cel al moderației. totul trebuie făcut în viață cu moderație. budismul nu interzice de exemplu consumarea băuturilor alcoolice, însa condamnă foarte grav alcoolismul. a nu fi alcoolic este de fapt una din cele 5 porunci ale lor.
1) To undertake the training to avoid taking the life of beings. This precept applies to all living beings not just humans. All beings have a right to their lives and that right should be respected.
2) To undertake the training to avoid taking things not given. This precept goes further than mere stealing. One should avoid taking anything unless one can be sure that is intended that it is for you.
3) To undertake the training to avoid sensual misconduct. This precept is often mistranslated or misinterpreted as relating only to sexual misconduct but it covers any overindulgence in any sensual pleasure such as gluttony as well as misconduct of a sexual nature.
4) To undertake the training to refrain from false speech. As well as avoiding lying and deceiving, this precept covers slander as well as speech which is not beneficial to the welfare of others.
5) To undertake the training to abstain from substances which cause intoxication and heedlessness. This precept is in a special category as it does not infer any intrinsic evil in, say, alcohol itself but indulgence in such a substance could be the cause of breaking the other four precepts.
toate aceste discuții le aveam cu minunatul nostru ghid în timp ce pașii ne purtau printre clădiri absolut uimitoare.
dacă Barcelona lui Gaudi vi s-a parut superbă și impresionantă prin cromatica și ingeniozitatea marelui arhitect, sau dacă grinzile venețiene v-au surprins plăcut prin felul în care elementele de structură au devenit obiecte ornamentale, ei bine, aici veți descoperi ca noi europenii nu am inventat nimic!
templele, palatele și clădirile religioase sunt acoperite cu porțelanuri și ceramică pictată, cu o cromatică similara cu cea specifică de exemplu Barcelonei, însă aceste cladiri au fost ridicate cu mult înainte ca marele Gaudi să existe, la fel și elementele de structură decorate. încă un exemplu care susține că Asia a adus lumii cele mai importante creații care au condus la dezvlotarea societății pe întreg mapamondul.
ne plimbam uluiți de ceea ce vedeam, dar mai ales de ceea ce ascultam și cu urechile și cu sufletul. ajunși într-un templu, ne-am descălțat cu toții și ne-am așezat înauntru, într-o poziție de rugăciune, sau dacă nu, cel puțin decentă. vorbeam în șoaptă, ceream explicații ghidului nostru care se bucura că are 8 învățăcei atât de curioși.
deși vă asigur că vorbeam cât se putea de încet, 2 turiști s-au alăturat discuției, venind cu noi intrebări și dileme către ghidul nostru. inițial ni s-a parut ciudat să avem încă 2 surse de întrebari (pt că noi 8 mai aveam o groază de chestii de întrebat) însă când am văzut că religia lor diferă și de a noastră și de cea a ghidului, am înteles că va fi o după-amiază de neuitat.
astfel, grupul s-a omogenizat: 8 creștini, 2 medici iordaniei musulmani și un ghid budist. întrebările au curs, ideile și explicațiile pluteau printre cei 11, îmbinarea și regăsireau nor principii în toate cele 3 religii sau contrastele au făcut deliciul uneia dintre cele mai bogate conversații pe care am avut-o vreodată.
s-a lăsat seara, complexul se închidea, noi însă mai aveam o mie și una de întrebări de pus. ne-am oprit în curte pentru o ultimă discuție, iar toți am fost rând pe rând reduși la tăcere de frumusețea ce ni se dezvăluia în întreaga sa splendoare. soarele apunea iar razele sale blânde puneau într-o lumină cerească întregul complex, piramidele, clădirile, grădina și toate ornamentele.
te simteai fix ca în Anna and the King, doar mai prost îmbrăcat :).
ne pregăteam să ne despărțim de ghidul nostru și fiecare cuplu a decis să suplimenteze clar suma de bani pe care urma să o achităm acestui om minunat.
cu blandețe, bunătate și modestie, ne-a multumit pt tot. eu însă am simțit că nu i-am oferit de fapt nimic pt cât de mult ne dăruise el nouă.
iată cum, după aceasta seară, am privit toată vacanța de fapt cu alți ochi.
daca la început ni se păreau ușor naivi și prea umili, acum înțelegeam că de fapt noi am fost aroganții, iar thaialndezii au fost extrem de buni, modești, toleranți și împăciuitori cu noi. ne-au acceptat orice dorință doar pentru a ne simți bine, ne-au zâmbit continuu, ne-au făcut să ne simțit puternici, romantici, aventurieri, ne-au oferit de fapt totul într-o manieră extrem de modestă. dar cred ca cea mai importantă lecție a fost cea a moderației, a modestiei, a generozitatii și a toleranței.
a fost de departe cea mai bogată și fascinantă zi petrecută pe pământul Siamului.
am revenit la hotel, trecând prin piața înghesuită și ticsită cu tarabe cu mâncare, am traversat râul și am continuat seara cu discuții pe care nu crederam niciunii că le-am fi putut avea, cu atâta plăcere și seriozitate.
în următoarea zi am vizitat impresionantul Wat Arun, un templu impozant, superb decorat, a cărui arhitectura aduce cu impresionantul Angkor Wat. am ajuns și în Paragon, cel mai exclusivist mall din Bangkok, am văzut protestatarii, baricadele făcute de acestia, felul realtiv pasnic în care spuneau ce aveau de spus.
mi-a rămas întipărit în minte și un slogan electoral “shut down bangkok, restart thailand” – foarte reușit din punctul meu de vedere.
Bangkok-ul este de departe cel mai exotic cocktail pe care l-am savurat pâna acum. Zgârie-nori care răsar din favele, sky-trainuri și varani pe prispa mizerabilelor mahalale, un râu gigantic, care colcăie de mizerie și pesti, un amalgam de civilizație, exotism, mizerie, săracie, bunătate, liniște, agitație metropolitană și skybar-uri unde ținuta este impusă.
vremea a zburat în Thailanda, și noi odata cu ea. cele 18 zile au fost nimic, efectiv nimic. nu am cunoscut decât o fărămiță din ce înseamnă Siam, stil de viață, înțelepciune, tradiție.
mi-aș dori să îl revăd pe Tond în Khao Lak, să îi aduc o căciuliță din România, pt că el a avut bunătatea să ne dăruiască nouă una din căciulițele sale pe care le poartă non stop, lui Oil să îi dăruiesc o ie românească, iar pe ghidul din Bangkok să îl revăd și să îl rog să ne fie ghid pe parcursul întregii șederi în oraș.
Apoi aș fugi în Chiang Mai în nordul Thailandei și poate, cu puțin noroc, în Cambodgia la Angkor.
mai am o mie și una de povești despre aventura noastră în Thailanda și încă câteva mii de poze, însă mă voi opri aici. acest articol este un episod pilot pentru seria care va urma, serie de articole dedicate Thailandai și totodată, acest articol este înscris în concursul “Thailanda, te iubesc!”, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro.
