o poveste. O filă de vis, unul pe care ți-l dorești măcar o dată în viață să îl trăiești. Da, să apară din neant, să fie de vis, sa nu fie un vis, să te facă să te ridici în picioare și să –ți strigi cât poți de tare fericirea. Și totuși, ca orice vis, să dispară în începutul de zi. Și-a îndeplinit misiunea, ai visat, ai zâmbit, ai tremurat, te-ai topit, iar acum dispare nicăieri cu primele raze ale dimineții.
…just a silly, silly dream
biscuit’s soundtrack
biscu’s Christmas soundtrack
știu, mulți oameni consideră ca e o perioadă normală, nu ceva atât de mega ultra special. alții cred că toata nebunia cadourilor este total depașită, dar, cu riscul de a fi considerată mai puțin cool, sau old fashion, eu mă declar cel mai mare fan al Crăciunului. (mare de tot, da?). chiar iubesc sărbătoarea asta. Îmi place pentru că macar o dată pe an tot poporul e zâmbareț, orașul e luminat, magazinele sunt decorate și ele, vânzătorii, chelnerii au și ei ținute accesorizate, totul e crăciunit. crăciunismele ne invadează mediul și ne cuceresc sufletele. îmi place teribil să mă plimb prin oraș și să îmi fac cumpărăturile cu Celine
să îmi petrec o zi întreagă cu Dolly, împachetând cadourile pt toți cei dragi (da, mie îmi place să împachetez eu și sa scriu cu mânuța mea felicitările, nu să folosesc chestii gata cumpărate).
să merg în case de copiii și măcar pentru câteva ore să le pot aduce un zâmbet pe buze. cu câtiva oameni minunați, an de an, am încercat să ajutam fie școli din sate uitate de lume, fie centre pentru copilași cu nevoi speciale sau bătrânii pe care nici crucea roșie nu îi mai ajută. sunt oameni minunați care an de an au făcut tot ce le-a stat în putință să ajutăm cât mai mult. sigur nu voi trece toate numele pe lista mea, dar nu pot sa nu spun mulțumesc lui Marius, Dianei si lui Mișu de la Classic Dome, Irinuca, Amalia, Ionuț și Tudy, Dan, Dragoș……
sunt puține cântece românești de Crăciun care să îmi placă cu adevărat. dar Millenium sunt absolut ….divini. cred că este de departe cel mai frumos cântec din întreg playlistul.
nu vă măi plisctisesc cu poveștile și tradițiile mele, vă las însa playlistul meu.
sper sa vă aduca și vouă un bonus de veselie, romantism și emoție în perioada aceasta. Sper să ajute spiritul Craciunului să vă copleșească 🙂
și da…… nu putea să lipsească 🙂
biscuit’s winter sound track
Oricât de mult aș vrea eu să nu fie frig niciodată, uite că vine și sezonul rece, mohorât, ploios și din când în când cu fulgi de zăpadă. Parcă nu mai am chef sa zburd. Mi-e mai simplu să mă cufund într-un fotoliu, să privesc aiurea pe geam, să număr fulgii de zăpadă, să visez cu ochii deschiși. Cred ca pt mine ăsta e sezonul care îndeamnă la meditație, la visare, la romantism si povești.
Îmi iau o carte din raft, șutesc si câteva prăjituri de prin bucătărie si țusti în pat. E o carte siropoasă, cu descrieri superbe. Imaginația începe să zburde, fulgii de zapada îmi bat în geam și mă invită sa zbor cu ei. Și am fugit deja în paginile cărții mele. sssst, te rooog, nu, nu ma aduce înapoi.
îmi suna telefonul însă și mă întorc rapid în varful patului. povestesc cu Escu și ne programăm o iesire în weekend într-un club draguț. apoi flash cu imaginea prietenilor mei care mereu râd de mine, ba ca’s copli mic, ba că fac numai tâmpenii cum nu sunt cu ochii pe mine. ei na! boom bang a bang. dacă nu aș fi eu si poveștile mele atat de ….. ce am mai povesti în diminețile de weekend cand ronțăim tacticoși mic dejun gio cafe?
nu v-am spus? e iarna mea
Biscuit’s soundtrack
“Nu, nu nu. Nu vreau. Nu vreau sa ma trezesc, te rog”. Asta ii spun eu razei de soare care incearca sa ma dezveleasca. Inca ma opun. Ma gadila usor si tot usor incep sa zambesc, dar inca ma incapatanez sa nu deschid ochii. ma infofolesc in cearceaf si inapoi cu nasul in perna, ma furisez inapoi in lumea viselor. Visez mult prea frumos. Refuz categoric sa ma trezesc la realitate.
Simt aroma cafelei si un miros placut pe care l-am mai intalnit recent, dar unde oare? in vis…? starea de bine se amplifica, incep sa zambesc din nou. Razele soarelui ma rasfata, iar cafeaua deja ma cucereste cu aroma ei. Ma las invaluita intr-un amestec magic de sarutari, cafea, mangaieri, soare caldut, vise dulci si corazon partio. Sunt coplesita de bine, iar sufletu-mi rade. parfumul are pur si simplu un optimism molipsitor.
Ma las convinsa sa abandonez pijamalele si sa fug goala in ploaie. Da, in ploaia din baie, ploaia de sub dus, ploaia mea. Ma simt ca un fir de iarba care in diminetile de vara are intalnire cu roua in cel mai de taina ceas al zileil: rasaritul. Ploaia mea, companiera mea de fiecare dimineata alaturi de care imi incep procesul de trezire. Ea stie primele ganduri din zi, in ploaie incep sa imi fac ordine in ganduri si imi fac agenda pentru ziua in curs. Ea ma pregateste pt noua zi ce deja a inceput. Ii multumesc zambind si ma despart de ea, pasind pe razele de soare ce se joaca pe podea.
In pasi de dans incep sa aleg elementele ce vor forma tinuta zilei. Mai sterpelesc cateva sarutari strengaresti, ma imbrac si fac pasul maret: ies din casa gata sa infrunt lumea. O alta zi din marea batalie a vietii a inceput. In drum spre birou gasesc cateva secunde sa ma bucur de frumusetea parcului pe care il vad zilnic, iar pe acordurile Barcelonei lui Freddie, monstrul de sticla si beton din fata mea parca e mai prietenos azi. Refuz sa ascult zgomotul orasului. Ma oboseste, ma streseaza, e oribil. Mai am cateva minute pana cand voi fi nevoita sa ma trezesc complet, momentul in care voi deschide mailul. Pana atunci vreau sa mai visez un minut, o secunda, un timp…
Si totusi: If you want to make your dreams come true, the first thing you have to do is wake up! (J.M. Power)
lecția de muzică cu Vaya Con Dios
Am fost aseară la Sala Palatului. Nu știam exact la ce anume să mă aștept. M-am revazut cu vechea mea prietena, ne-am hlizit de cât ne-am mai îngrășat, de alte schimbări făcute in viețile noastre in ultima vreme, apoi ne-am așezat cuminți și curioase.
Imediat a început magia. Dani Klein absolut fantastică, într-o ținută simplă și de un mare bun gust. Fără fițe de divă sau macho mani au început o lecție de muzică. Instrumente reci, voci sensibile și inedite, un sound de milioane și o atmosfera de vis. Dani Klein are un timbru special, dar felul în care cânta la cei 55 ani ai săi e absolut incredibil. Reușește să transmită publicului emoțiile și trăirile fiecărei piese, iar comunicarea cu întreaga trupă funcționează ceas. Nu am simțit ca suntem la un concert bine organizat stil Madonna, ci am simțit că suntem la o petrecere privată, sau la o lecție deschisă de muzică, unde performerii fac ce știu ei cel mai bine, dar nu conform unui program bine stabilit, ci fix cum au ei chef. Și-au făcut de cap, încântându-ne cu piesele lor cântate din suflet.
M-a ofticat puțin atitudinea publicului care cel în prima parte a concertului nu a dat niciun fel de feedback, spectatorii stând bine merci proțăpiți în scaune, să nu cumva să se manifeste, ca e de rau. De ce naiba le e teama să se exteriorizeze la un asemenea eveniment? E un concert totuși, nu seara la operă !!! Babetele Doamnele din spatele nostru au reușit să se ridice totuși spre finalul concertului și ele, dar nu înainte de a răguși bine de tot și nu pentru că ar fi cântat prea cu foc, ci pentru că erau ocupate să strige la cei din fața lor cum că ba să nu mai danseze, ba să nu mai țipe.
Împreună cu buna mea prietenă am dansat, am cântat, am aplaudat și chirăit, ne-am bucurat de fiecare moment oferit de o trupă de milioane.
Emoții am mai avut și la momentul în care Dani Klein a făcut introducerea unei piese prin care ea omagiaza artiștii țigani. Pentru o secunda am inghețat. Parcă așteptam sa explodeze o bombă. Dar huiduielile la care mă așteptam au fost înlocuite cu aplauze, un pic timide ce-i drept, dar extrem de bine venite în locul lui “huuuuu” .
A fost cu adevarat an evening of love, an evening of music to remember.
Biscuit’s morning sound trak
“Nu, nu nu. Nu vreau. Nu vreau sa ma trezesc, te rog”. Asta ii spun eu razei de soare care incearca sa ma dezveleasca. Inca ma opun. Ma gadila usor si tot usor incep sa zambesc, dar inca ma incapatanez sa nu deschid ochii. ma infofolesc in cearceaf si inapoi cu nasul in perna, ma furisez inapoi in lumea viselor. Visez mult prea frumos. Refuz categoric sa ma trezesc la realitate.
Simt aroma cafelei si un miros placut pe care l-am mai intalnit recent, dar unde oare? in vis…? starea de bine se amplifica, incep sa zambesc din nou. Razele soarelui ma rasfata, iar cafeaua deja ma cucereste cu aroma ei. Ma las invaluita intr-un amestec magic de sarutari, cafea, mangaieri, soare caldut, vise dulci si corazon partio. Sunt coplesita de bine, iar sufletu-mi rade. parfumul are pur si simplu un optimism molipsitor.
Ma las convinsa sa abandonez pijamalele si sa fug goala in ploaie. Da, in ploaia din baie, ploaia de sub dus, ploaia mea. Ma simt ca un fir de iarba care in diminetile de vara are intalnire cu roua in cel mai de taina ceas al zileil: rasaritul. Ploaia mea, companiera mea de fiecare dimineata alaturi de care imi incep procesul de trezire. Ea stie primele ganduri din zi, in ploaie incep sa imi fac ordine in ganduri si imi fac agenda pentru ziua in curs. Ea ma pregateste pt noua zi ce deja a inceput. Ii multumesc zambind si ma despart de ea, pasind pe razele de soare ce se joaca pe podea.
In pasi de dans incep sa aleg elementele ce vor forma tinuta zilei. Mai sterpelesc cateva sarutari strengaresti, ma imbrac si fac pasul maret: ies din casa gata sa infrunt lumea. O alta zi din marea batalie a vietii a inceput. In drum spre birou gasesc cateva secunde sa ma bucur de frumusetea parcului pe care il vad zilnic, iar pe acordurile Barcelonei lui Freddie, monstrul de sticla si beton din fata mea parca e mai prietenos azi. Refuz sa ascult zgomotul orasului. Ma oboseste, ma streseaza, e oribil. Mai am cateva minute pana cand voi fi nevoita sa ma trezesc complet, momentul in care voi deschide mailul. Pana atunci vreau sa mai visez un minut, o secunda, un timp…
Si totusi: If you want to make your dreams come true, the first thing you have to do is wake up! (J.M. Power)