d’ale biscuitelui

biscuitisme, d'ale biscuitelui, enervant, oameni și locuri

blestemul fetei frumoase

ne imaginăm că fetele frumoase au în general niște vieți superbe, împlinite, lipsite de orice griji. ignoram însă ce poate ascunde această frumusețe.
frumusețea atrage cu sine în primul rând invidie. invidia colegelor din școala, a celor de la job, a iubitelor sau soțiilor prietenilor ei.
frumusețea îți fură meritele. de fiecare dată când vei avea o reușita, meritele nu ți se vor atribui în mod direct și corect, ci mereu alții “din spatele tău” sunt artizanii succesului tau. ei sunt doar niște marionete care sub vraja frumuseții tale vor munci ca niște supuși loiali și lobotomizați pentru ca tu să te bucuri de toată gloria.
niciodata o femeie frumoasă nu poate fi și smart, căci vorba cântecului “..ești frumoasă, dar ești proastă”. ne educam odraslele să creadă că orice înseamnă frumos sau elegant, este neapărat și pițiponcesc.
niciodată o femeie frumoasă nu este și una cu greutate. mereu femeile frumoase sunt privite de cei din jur ca niște ușuratice care își plimbă fustele prin poalele binefăcătorilor de orice fel, ca și când ele însele ar fi lipsite de orice capabilități de a-și îndeplini visurile și dorințele.
frumusețea îți fură și prietenele. mereu, mai devreme sau mai târziu, prietenele tale te vor părăsi.
frumusețea îți mai ia și prietenii, pentru că orice barbat care îți va fi aproape, inevitabil va simți și un strop de dorință, nu doar o iubire frățească, iar asta va distruge de cele mai multe ori prietenia voastră. iar dacă nu se întâmplă asta, cu siguranță iubitei sau soției lui nu îi va conveni compania ta și va face orice este posibil pentru ca discret și în timp să îndepărteze “pericolul”. și te vei trezi că în ziua nunții bunului tău prieten tu vei fi la birou, suferind ca nu îi poți fi alături, sau poate te vei duce la biserică și te vei ascunde îîn mulțime, măcar să îl vezi când va spune mărețul cuvânt.

frumusetea îți fură pritenii, meritele, iubiții, prietenele și linistea.
îți lasă în schimb doar singurătatea, ca într-o gelozie bolnavă. frumusetea te vrea numai pentru ea și pentru cât timp dorește ea.

biscuitisme, d'ale biscuitelui

prietenii și cadavrul din portbagaj

destul de des spunem despre cineva că nu s-a comportat ca un adevărat prieten când am avut nevoie. m-am tot gândit la cum ar trebui să fie definit comportamentul prietenului ideal în accepțiunea mea.
de curând am spus cuiva că prietenul este cel are atunci când îi arăți că în portbagaj ai un cadavru, nu întreaba nimic, ci își ia mânușile și o lopată și te întreabă doar “unde?”, ajutându-te să îl îngropi fără comentarii.
în viață, în orice situație, toată lumea are o părere, toată lumea știe mai bine, toți ar fi făcut așa sau pe dos, pentru că ei sunt “obiectivi” și “privesc lucrurile din afară”, dar mai presus de toate, ne judecă.
cred că atunci când ai cadavrul în portbagaj, ultimul lucru de care ai nevoie este încă o critică (fie ea și una constructivă), o părere sau o judecată emisă.
cred că atunci când ești cu cadavrul în portbagaj, ai nevoie de un om pe care poți conta fără explicații și justificări, fără scuze și … orice altceva.
ai ne voie de un om care să îți fie alături la greu necondiționat, un om care să îți ofere sprijinul său discret și ferm, real și neegoist.
să ne dăm cu părerea, să punem etichete sau să judecăm este extrem de simplu, mai ales dacă vreodată am trăit ceva asemănător. nimic mai nepotrivit! nici o situație nu vă semăna identinc cu alta, și niciodată 2 oameni nu vor simți și nu se vor raporta identic cu privire la același lucru.
așa că atunci când celui de langa tine îi este greu, fă bine și taci! dacă poți să ajuți cu ceva, fă-o, fără să pretinzi nimic în schimb, fără cuvinte, păreri sau așteptări. să avem păreri este simplu, să ajutăm necondiționat este mai complicat.
așa că nu îmi spune ce crezi, sau ce ai fi făcut tu dacă erai tu în locul meu, decăt atunci când eu te pot asculta.
în schimb, dacă vrei, ajuta-mă și atât.

d'ale biscuitelui, enervant, oameni și locuri

Bucurestiul nu e pentru oricine

am obosit sa aud/citesc fraze care contin” vaaaai, da’ cum puteti sa traiti in orasul ala” sau “Bucurestiul e insuportabil”. pe bune? pe bune, pe bune? mi se pare cam ipocrita situatia.
pai daca e asa de rau, de ce naiba toti provincialii doresc sa vina in Bucuresti la scoala, la munca, la baut, la cumparaturi samd?????
Bucurestiul se maturizeaza si devine usor usor o mica metropola, nu mai e doar un simplu “oras mare”. este un pol cultural, universitar si economic, e locul de unde se da tonul inca in tara asta (cu tot cu ardeal, banat si moldoveni).
Bucurestiul e al dracului de viu! la orice ora din zi si din noapte freamata si emana viata, cu tot ce inseaman bun si rau.
Bucurestiul e sigur intr-o proportie foarte mare, comparativ cu alte orase europene de talia lui.
Bucurestiul e dinamic, e agitat, functioneaza pe fast forward si nu e pt oricine. Aici fie esti leu si lupti 24 din 24, fie esti leu nitel destept si lupti cat ai chef, iar in rest te separi mental de nebunie si traiesti in ritmul tau, in vacanta, pana a doua zi de dimineata.
Bucurestiul are caini vagabonzi. dodoloti si blanosi si frumosi! pt ca lumea ii iubeste si ii hraneste si care nu sunt chiar asa de agresivi pe cat exagereaza unii. dar ii avem! si sunt ai nostri. si ce? Continue Reading

biscuitisme, d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

you kissed the rain

iar eu o aștept. aștept să vină, să mă plimb prin ea, fără Lumbreluță, desculță, să simt fiecare strop de ploaie și sărutarile din el.
sărutarile care la început mă dezmiarda, apoi se înfruptă din mine, care îmi accelerează bătăile inimii. sărutările care îmi învăluie mintea, care mă fac sa mă pierd în valuri de mare agitată, să simt și să îmi doresc să simt mai mult.
sărutări care mă plimbă pe strazi în alb și negru, deasupra norilor și înapoi pe cărările pietruite ale dimineții.
atingeri care mă poartă prin camere de castel, care mă ard ore în șir și mă fac să mă trezesc în cenușa dimineților tânjind dupa încă o noapte sau macar un minut. atingerile care îmi dau viață, care îmi alină rănile, care ma ridică din așternuturile pătate de cea mai pură plăcere și mă pregătesc de lupta fiecarei zile.
atingeri care mă lasă fără suflare atunci când simt raceala nopților, când ploaia nu mă mângăie, când sunt ca un copil bolnav. dezgolește-mă, fă-mă să vibrez sub atingerea ta, lasă-mă să mă pierd în neantul pacatului.
învăluie-mă cu dragostea ta, chinuie-mă cu atingerile tale, binecuvântează-mă cu stropi de ploaie meniți să domoloească dorințele cele mai tainice. îmbraca-mă în rochiile curtezanelor de altă dată, dezbraca-mă și îmbracă-mă în desuu-urile fetelor de la Moulin Rouge, dezbracă-mă din nou. sunt toate și doar una pentru tine. sunt Seherezada în poveștile careia te cufunzi, sunt țiganca care îți ghiceste în palma și îți fură sufletul, înghețata care ți se prelinge pe degete într-o după-amiază calma, sunt femeia în ochii căreia te pierzi. Continue Reading

biscuitisme, d'ale biscuitelui

pe Batman l-a intrebat cineva?

pe bune! pe Batman l-a intrebat cineva daca vrea? mi se pare atat de simplu sa pretinzi unui om sa fie mai bun, sa faca mai mult, sa pui presiuni, sa ii ceri. mereu discutii “te-ai resemnat?” “te-ai plafonat?” “asta e tot ce poti?” “nu vrei mai mult?”
oare Batman nu s-a trezit intr-o zi fara chef? sau pur si simplu obosit? nu a vrut sa doarma pana mai tarziu si macar o zi sa nu salveze lumea?
eventual sa ii trimita pe Superman sau Cpt. Planet in locul lui si el sa aiba niste vise de om normal?
Batman, ia pleaca in vacanta!

d'ale biscuitelui

Berea cu tata e sfanta

suna ciudat? ei bine e realitatea multor doamne si domnisoare care au avut norocul sa primeasca un tata de milioane. Adelina scria pe facebook azi ca “berea cu tata e unul din lucrurile minunate pe care nu le facuse de de mult si despre care uitase cat de bine o fac sa se simta”. instant apropae am adugat “e sfanta!”

Da, pentru ca ani de zile tata a fost cu siguranta “cea mai buna prietena a mea”, confidentul meu, sfatuitroul meu, omul in care ma incredeam cel mai mult, omul de care eram extrem de mandra, despre care spuneam atunci cand eram mica “eu cand o sa ma fac mare, ma marit cu tata”.

Da, legatura dintre o fiica si tatal ei este aboslut deosebita, iar daca cei doi sunt compatibili, se poate ajunge la realtionarea ideala, cand cei doi devin prieteni, parteneri, confidenti, sprijin unul pt celalat, paratrasnet, instructor de gatit, intructor de baut bere, wiskey etc.

Candva si pentru mine berea cu tata era sfanta. Azi insa, beau wiskey, caci vorba Ralucai: candva fetele gateau ca mama, acum beau ca tata.

d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește Continue Reading

d'ale biscuitelui, emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri

Ma consider fericita pentru ca un om cu care am impartit viata o bucata de vreme astazi imi este un bun prieten. Ma bucura faptul ca este tocmai el, pentru ca ma cunoaste foarte bine, cu bune si rele si ma simt in largul meu in prezenta lui, pentru ca oricand ii pot spune orice.

Au trecut multi ani de la momentul in care vietile noastre au pasit pe drumuri diferite, insa niocidata povestea noastra nu se va sterge. Ar fi pacat, au fost timpuri frumoase, cu bune si rele, cu aventuri si patanii de tot felul, cu emotii, vise, lacrimi si tot tacamul.

Mi-am amintit un episod de acum taspe ani, cand eu eram actuala iar ea era fosta. Mi-am amintit  cat de tare ma durea prezenta ei, revenirea trecutului lui in prezentul nostru. Mi-am amintit cat de nesigura ma facea sa ma simt prezenta ei in viata mea, prezenta lor in viata noastra. Orice om constientizeaza ca celalat are un trecut, ca nu este primul sau prima dragoste, amant/a etc, insa nimanui nu ii place ca prezentul si viitorul sa traiasca mereu legat de acest trecut.

Daca ai un trecut si nu il aduci perdioc in prezentul tau, nu inseamna ca nu ii respecti amintirea si trairile din vremurile de demult. Dar nu degeaba exista o alta replica din popor, aceea cu “a merge mai departe”. Mai departe presupune un prezent nou, care este complet dezlegat de trecut, care nu trebuie sa traiasca mereu cu  reveniri ale trecutului, cu comparatii si temeri.

Trecutul ramane in urma, asa cum am ramas si eu, iar tu trebuie sa iti urmezi noua viata, alaturi de noua “actuala” iar eu, fosta, sa raman doar in amintirea ta si niciodata in prezentul vostru. Prezentul si viitorul sunt ale voastre, trecutul a fost al nostru.

Nu avem case, averi si copii de impartiti, ci doar un sac de amintiri ale noastre, care ar trebui sa ramana doar ale noastre, asa ca prezenta mea in viata ta acum este intuila. Ba chiar prezentei, eu, fosta, ii pot crea o stare neplacuta si nu mi-as dori sa va umbresc vreo clipa fericirea sau sa va lipsesc de un zambet. Continue Reading