emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

Mi-am luat vechii prieteni la studiat. De unde au plecat, unde au ajuns, cum şi-au modificat valorile, gusturile, concepţiile. Unii sunt total diferiţi de cum mă asteptam eu să ii văd, alţii au evoluat firesc. Ok, nu mai avem 15 ani, dar să fim atât de …. schimbaţi ??? Unde este limita dintre maturizare şi schimbare fundamentală, sau poate tocmai în asta constă maturizarea…. Sunt multe cazuri când oamenii se pierd pe drum, devin de nerecunoscut, iar când se opresc din vria cotidiană se întreabă ce-i cu ei.
Ok, vorbim despre evoluţie, despre adaptare la cerinţele de zi cu zi, dar cât de mult suntem dispuşi să ne schimbăm de dragul vremurilor, jobului sau mai ştiu eu cui, unde e limita? Unde începem să devenim o altă persoană? Care e punctul in care ne dezicem de vechii noi şi devenim noii noi, sau oare constientizăm această trecere?
Mă sperie şi în acelaşi timp mă întristează numarul oamenilor care spun : a trecut viaţa pe lângă mine. Cufundat în job, sau concentrat numai asupra unei laturi, omul a neglijat celălalte aspecte ale vieţii sale. Din păcate, oricât ne opunem, oricât de macho, zmei şi xena vrem să părem, la un moment dat revenim la valorile cu care am crescut, iar pentru unii această dezmeticire are loc prea târziu. De câte ori nu ne surprindem zâmbind când ne amintim de nu ştiu ce chestie pe care o facea mama, sau cât de frumoase erau vremurile vacanţelor petrecute la bunci, sau…. sau… Fugim cu mintea într-o lume pe care o consideram apusă, fără să ne dăm seama că noi am facut-o să apună şi tot noi o putem readuce în prim plan.
Nu dau note, nu pot spune eu ce este bine pentru fiecare dintre noi, dar hai să deschidem bine ochii când alegem in viaţă şi astfel să încercăm să evităm să ne pierdem pe noi inşine pe drum, să evităm să devenim ceva ce nu ne dorim si să nu ajungem să ne întrebăm “ce ar fi fost dacă”

oameni și locuri, românești

După Timişoara si Văliug, următorea destinaţie a fost Haţegul. Un orăşel micuţ, destul de trist şi cu oameni care au cam uitat să zâmbească. Ne-am cazat si am făcut planul pentru cele 2 zile pe care ne-am propus să le petrecem în zonă: ziua 1 – mers în padurea Slivuţ, la rezervaţia de zimbri şi cumpărături pt micuţa excursie din ziua a doua. Zis şi făcut! Continue Reading

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

Da, am aterizat acasă după două saptămâni superbe. Nici nu ştiu de unde sa încep cu povestitul, am văzut atâtea locuri frumoase, am petrecut o mulţime de momente senzaţionale…
Prima destinaţie a fost Timişoara, un oraş care începe sa de lipească puţin cam tare de sufletul meu (da, Doru avea dreptate când mi-a spus că e pericol de amorezat cu urbea împricinată). Aici s-a dat adunarea: un bănăţean-oltean, un bănăţean-moldovean, o nemţoaică-cazacă si o bucureşteancă-ardeleancă.
Prima peripeţie a fost inghesuitul bagajelor a patru oameni pentru nu mai putin de doua saptamani de vacanţă. Ne-am pus mintea la contribuţie, am incercat câteva variante si pana la urmă a aparut si soluţia câştigătoare. Cu mic cu mare şi cu tot cu oaie (oaia alba-neagra) am pornit in vacanţă, având ca primă destinaţie Văliug – lângă Reşiţa. De la Timişoara pâna la Reşiţa a fos cât de cât ok drumul, dar de cum am ajuns in Reşiţa, suspensia bietului Golf 5 a fost pusă la grea încercare, la fel şi rinichii, ficaţii şi nervii noştri. Urcarea pâna la Văliug ne-a pus la încercare nervişorii, dar am fost recompensaţi pe măsura stocismului nostru: un hotel absolut minunat (Tirol), cu dotări super, cocoţat pe munte, pe marginea lacului. Munte, linişte, lac, ponton, caic, o camera de 4 stele şi seri petrecute în jacuzzi.

De la Văliug am pornit către Haţeg. Pe drum însă am facut o oprire în Caransebeş, la camera de gardă a spitalului din localitate. Am tras o spaimă cumplită atât eu cât şi dragii mei colegi de drum, pentru că toţi eram aproape convinşi ca voi fi operata de apendicită. Deja îmi aminteam lista anestezicelor la care sunt alergică, iar companionii mei se gândeau cum ar fi mai bine: să mă ducă la Timişoara sau la Bucureşti pentru a fi operată. Spre norocul meu şi liniştea lor s-a dovedit că ne făcusem griji degeaba, pt că nu a fost vorba de apendicită, ci de o întindere. Cu reţeta in braţe si un zâmbet mare cât o zi de post am părăsit spitalul şi ne-am continuat călătoria spre Haţeg.

oameni și locuri, românești

Plec în vacanţă. Am ales câteva locuri din ţărişoara noastră minunată: Văliug, Retezat, Păltiniş, mare. Îmi pare rau că nu am mai găsit locuri la Bâlea, deşi scumpa mea Carmen s-a străduit….
Nu voi scrie foarte mult în perioada ce va urma, dar cu siguranţă voi pune câteva imagini de pe unde suntem. Nu ştiu de ce, dar intuiţia îmi spune că se vor întâmpla chestii care vor genera schimbări majore în viaţa mea.

vacanţă plăcută tuturor!!!

oameni și locuri, românești

Doru chiar are ambâţ. Vrea să adune cât mai des oamenii care lucreaza deja in online cu cei care doresc sa păşească în acest domeniu. Veterani, juniori şi aspiranţi vor fi diseară, începând cu ora 20 la aceeaşi masă rotundă, pe terasa restaurantului Lotca. Şi pentru că vorbim de educaţie ba a celor din industrie, ba a oamenilor de la client, iată că Doru a reuşit să convingă câteva firme din domeniu să acorde burse pt Masteratul de Marketing Online din cadrul Facultatii de Marketing din Academia de Studii Economice Bucuresti.
Minunat proiectul lui Doru şi felicitari şi celor care îi acordă sprijin
1. Httpool Romania (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
2. Ileo (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
3. Republika Interactive (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
4. Inform Media (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
5. Conectoo (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
6. Underclick (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)
7. Marketeer.net (900 RON – echivalentul a jumatate din taxa pentru primul semestru al programului)

ne vedem diseară!

oameni și locuri, românești

am reusit sa ma adun dupa excursia la Sibiu.
In primu rand 5 minute de aplauze la scena deschisa pt organizatorul evenimentului, Ciprian Stavar.

Ciprian a reusit sa aduca traineri ffff buni, iar in sala se zvoneste ca au fost cam 50% oameni “de la client”. Inseamna ca efortul lui (dar si al celorlalti experti in domeniu) de a educa piata in primul rand incepe sa dea roade. Personal am apreciat prezentarile lui Justin Kadima, Ionut Oprea, Marius Deak, Aurora Enghis si Dan Virtopeanu.
Regret tare mult ca nu am putut sa raman si la cea de-a doua zi a evenimentului. As fi vrut sa fiu unul din ultimii mohicani si sa ii vad pe Panaitescu, Visa, Krumel, Stavar, Oprea si Deak despicand firul in taspe.

prezentari de nota 10, speakeri super si un oras care mereu fascineaza. Felicitari inca o data Ciprian!!!

emoții, trăiri și povestiri, oameni și locuri, românești

Când se aud replici de genul “ar trebui să fim recunoscători pentru…..” pe moacele românilor vezi zâmbete sarcastice şi o atitudine de “hai ma leşi?!, replici de film, empowering de 2 lei, etc”
Atitudinea asta o manifestăm în extreme de multe situaţii, pentru că trăim cu senzaţia ca noua ni se cuvine.
Nouă ni se cuvine un Retezat pe care o fundaţie din Canada l-a înscris ţn competiţia celor 7 noi minuni ale lumii. Dar când l-am vizitat ultima dată, sau când l-am recomandat ca destinaţie turistică?
Noua ni se cuvine un peisaj cum e cel de la Văliug – azi am postat 2 imagini din acest loc si pe facebook un drag prieten grec a dat un comentariu superb: “a small paradise”. Nu poţi spune că un cretan nu ştie cum e cu natura şi frumuseţile ei, dar uite, el îl aprciază mai mult decât o fac eu. Pun pariu ca nu’s mulţi nici cei care ştiu unde e localizat…..
Noua ni se cuvine ca iubita să ne înţeleagă, să nu întrebe, să ne iubească necondiţionat.
Ni se cuvine ca prietenul cel mai bun să ne fie mereu alături, la orice ora din zi şi din noapte, când şi cum vrem noi, dar mai ales să ne împărtăşească punctul de vedere.
Ni se cuvine un salariu mai bun, un job mai simpatic şi mai puţin stresant, un birou mai frumos, o maşina mai tare, o pereche de pantofi mai nu ştiu cum, un sef înţelegător, sau mai bine sa fim noi şefi fără şefi. Am auzit de atatea ori “cum să îmi facă / spună tocmai mie una ca asta”. Noua ni se cuvine ca toţi si toate să fie acolo unde vrem noi, când şi cum vrem noi.
Când am spus ultima dată mulţumesc şoferului de taxi sau chelneriţei sau vânzătoarei. Când am spus mamei ultima dată ca o iubesc? Cand am spus multumesc prietenei mele pt ca e lânga mine şi mă suportă cu toate nebuniile mele? Când am spus mulţumesc “mi alma” pt ce m-ai învăţat să simt. Când am spus ultima dată partenerului de viaţă mulţumesc pt că îmi faci viaţa mai frumoasă zi de zi? Când am spus ultima dată mulţumesc din suflet omului căruia eu îi spun “pastila mea de optimism” sau celui căruia îi spun tăticul meu numarul 2, lui Robert, lui Şmâţ, sau lui Tassadar sau Cozonacului sau lui Pisi?

… mulţumesc dragilor !!!

L.E. mulţumesc Măga & ! Mac

enervant, românești

In minunata noastra urbe cu ifose de capitala europeana s-a intamplat ceva incredibil: a plouat oameni buni, a plouat. Pentru ca acest fenomen nu este unul specific, autoritatile au fost luate prin …. surprindere din nou. Case inundate, strazi fara canalizare, case sub nivelul strazilor si al canalizarii. Pompierii scot apa din casele oamenilor si subsolurile blocurilor. Intre timp si furnizarea energiei electrice a fost oprita pentru evitarea altor peripetii. Pana si subsolul spitalului a fost inundat. Cum care spital?!!! Cel pt care toata lumea se chinuie sa sprijine fundatia Inima Copiilor in strangerea de fonduri: spitalul Marie Curie.

In Colentina si Berceni cred ca e mai simplu sa te deplasezi cu barcuta. Poate ne ajuta asiaticii din zona cu cateva exemplare de panshi boat, iar in loc de piete si maginificul complex Europa, facem ceva mai exotic: floating Marketuri. Cum edilii uita de asfaltari, canalizari, sosele suspendate, poate e mai simplu sa inundam strazile si din micul Paris facem o imitatie saracacioasa si oribila a Venetiei.

Urbe europeanai, ai?! … caldura mare mon cher !

emoții, trăiri și povestiri, enervant, oameni și locuri, românești

Plec in vacanta in Santorini
Cum? De ce acolo? Ai prea multi bani sau ce? E scump ca dracu si te cam plictisesti o saptamana intreaga. Daca vrei sa cheltuiesti atat, de ce nu mergi in Z place, ca e mai misto, e mancarea mai buna, serviciile mai cu mot si asternuturile iti fac masaj. Aaaaaa si nu zbura cu Taromul, ca dai banii aiurea.
De ce nu postezi mai des pe blog? Sau de ce nu postezi mai… incisiv? Sau mai putin poetic si visator? Daca era blogul meu, bagam si niste imagini si il si mutam pe [.ro], nu il mai tineam pe wordpress.
Draguti pantofii. Da, sunt ok. Vazusem ceva in genul asta si la mazaginul Q, erau dintr-o piele mai buna si calapodul parea parca mai ok si daca imi amintesc bine costau la fel sau chiar mai putin. WTF, let me enjoy my shoes! I repeat, my shoes.
Give me a break my friend! Am ales eu, pt mine, pe banii mei si avand la baza motivele, pasiunile si rationamentele mele. Nu tie trebuie sa iti placa alegerea mea, ci mie. Eu traiesc cu urmarile ei, nu tu. Nu tu plangi, razi, iubesti, suferi sau visezi in locul meu, nu tu imi traiesti viata, nu tu imi simti sufletul. In loc sa ma critici, sa iti dai cu parerea si presupusul la orice miscare a mea, nu mai bine te-ai bucura pt mine?
Stiu sa fac numai cafea, imi place fotbalul si tin cu Liverpool, imi doresc o super colectie de pantofi, vreau un gixxer si il vreau fix albastru-alb pt ca se asorteaza cu casca mea, nu vreau sa am parul lung (cel putin pt moment), plang la filmele care au la baza cartile lui Jane Austen, ascult muzica de pe timpul lui pazvante si am tot felul de accesorii roz si mov, cu siguranta vremea si muzica imi influenteaza si starea de spirit. Asta’s eu.
Let me be me and be happy for me !
Comentezi?